Valoarea actuală a unei tabere creștine ortodoxe este pusă în evidență de contextul în care, așa cum afirma Părintele nostru Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, „ritmul accelerat al societății umane de astăzi, cu transformările rapide ce au loc pretutindeni și în toate domeniile, necesită un răspuns din partea Bisericii. Structurile misionare ale acesteia sunt chemate spre o actualizare permanentă, pentru a nu deveni într-o bună zi un fel de ghetto, cu toate consecințele acestei stări. Acest fapt nu implică, desigur, schimbări în conținutul mesajului creștin, rătăcire cu mult mai mare, ci găsirea unor noi forme de propovăduire a lui Hristos, Care „ieri, azi și în veci este Același” (Evrei 13,8), pentru a răspunde unor căutări și frământări specifice timpului”[1]. Cred că o astfel de formă de propovăduire actuală este și tabăra.

Taberele sunt un mediu în care, pe lângă diversele lucruri pe care le învaţă, tinerii au ocazia să experimenteze pe Dumnezeu și apartenenţa lor la Biserică altfel decât în parohii sau în familie. Așa cum, în general, parohiile nu sunt comunităţi de sfinţi, ci de oameni obişnuiţi, fiecare cu nevoile şi căutarea lui – taberele sunt locul în care se află atât tineri care vin din familii practicante, cât şi tineri care nu au primit nicio educaţie religioasă în familie. Astfel, între tineri are loc o adevărată întâlnire prin care ei descoperă ceea ce îi uneşte dar şi ceea ce îi face unici, se descoperă pe ei înşişi. Regăsindu-se pe ei înșiși, de fapt se regăsesc în Hristos și în Biserică. Cei care trăiesc în unire şi prietenie se bucură unii de alții și de Dumnezeu, și tocmai această comuniune dintre ei este ceea ce îi poate întări sau le poate deschide calea de cunoaștere mai adâncă a Domnului Hristos, Cel Care vrea ca pe fiecare om să-l numească prieten al Său (In 15, 15).

Așadar, tabăra este un mediu propice de împărtășire a prezenței Lui Hristos. Fie că este vorba de prezența harică din rugăciunea comună, din experierea Sfintelor Taine, din Cuvântul explicat și înțeles prin cateheză (întrupat în Euharistie) ori trăit în dinamica relațiilor cu ceilalți, Același Hristos Se împărtășește pe Sine tinerilor în toate aceste forme, prin harul Său și prin lucrarea oamenilor, în special a preoților care trăiesc pe pământ dar își au rânduiala slujirii din cer. 

Practic, una dintre cele mai mari minuni ale lui Hristos este că El Însuși Își săvârșește lucrarea misionară în Biserică prin Duhul Sfânt, chiar dacă ceea ce se vede este râvna și lucrarea preoților și a altor credincioși, ori formele exterioare de misiune. Fiind îndrăgostit de oameni, El vine în întâmpinarea lor și le dăruiește harul îndumnezeitor mai întâi prin invitația sau chemarea cuvântului Său, mai apoi „prin sălășluirea Sa în noi prin Taine” [2].

Toate aceste forme de prezență ale lui Hristos în tabără sunt forme de misiune și de aceea tabăra este un spațiu misionar, pentru că:

• Îi cheamă pe tineri într-un loc al comuniunii și al dragostei, al considerației și respectului pentru celălalt;
• Le respectă libertatea de a veni și de a alege un astfel de viețuire;
• Le pune la dispoziție un spațiu potrivit pentru practicile liturgice (rugăciunile zilnice și celebrarea Sfintelor Taine);
• Pe pune la dispoziție un program echilibrat, care ține cont de viața lor, de nevoile lor personale în ansamblu și de cultura lor pe care o influențează (are loc o inculturație Evangheliei în lumea tinerilor, în cultura lor care în multe cazuri tinde să se separe de corpul eclezial);
• Le împărtășește și explică Cuvântul lui Dumnezeu, al Sfintelor Scripturi, interpretat în spiritul Sfintei Tradiții ortodoxe, prin prisma înțelegerii Sfinților Părinți care au avut mintea luminată de Duhul Sfânt, Cel Ce a inspirat scrierea Scripturilor;
• Tinerii care participă în tabere și a căror viață se schimbă îi influențează și pe ceilalți tineri din anturajele lor, îndemnându-i să se roage împreună, să frecventeze biserica și să-și trăiască în mod conștient credința;
• Mulți tineri sunt recrutați și instruiți pentru a sluji altor tineri (personalul de tabără care slujește copiilor și tinerilor participanți, învățând valoarea dăruirii și a jertfirii de sine pentru celălalt, dând astfel mărturie creștină despre prezența lui Hristos în viața lor).
• Tinerii sunt încurajați să intre în comuniune unii cu alții, să-și conștientizeze mai mult valoarea apartenenței lor la Biserică și a credinței lor;
• Nu în ultimul rând, în tabără, creația este văzută ca dar al lui Dumnezeu, iar viziunea aceasta este receptată și asimilată mai ușor când activitățile și întreaga viețuire comună are loc într-un spațiu natural și reconfortant pentru sufletul și trupul fiecăruia. Aerul tare de la Durău, priveliștea și miresmele muntelui, sunetul pârâului, al ploii, al păsărilor și gâzelor, verdele intens sau crud al brazilor și al pajiștilor oferă experiențe care relaxează, liniștesc și reconfortează pe cei ce li se expun. În comparație cu vacanțele de vară la bloc cu praf, noxe și betoane încinse, ori timp petrecut în spații închise, o alternativă în aer liber contribuie mult la starea de sănătate și fizică și psihică. Locul în care se află cineva, dar și ceea ce vede, aude și simte, îi influențează percepția asupra lumii din exteriorul său. Pe de altă parte, gândurile și cuvintele, reacțiile și atitudinile celor din jur pot influența percepția lumii interioare a cuiva.

Prin urmare, participarea într-o tabără influențează percepția copiilor și a tinerilor asupra lumii în care trăiesc, fie ea dinafara sau dinlăuntrul lor, iar valorile propuse acolo pot prinde rădăcini mai adânci, decât valorile (sau non-valorile) din alte medii. În tabără Ortodoxia, este prezentată și trăită, nu doar expusă teoretic. În tabără, forța anturajului este folosită în sens pozitiv, tinerii petrecând timp împreună și încurajându-se unii pe alții să se roage sau să își împărtășească frământări cu privire la credința lor. Astfel, ei își consolidează identitatea de creștini și își asumă într-un mod personal ceea ce alții (nașii, părinții) au făgăduit pentru ei până atunci în fața lui Hristos. Desigur, acest „atunci” este un întreg proces, o întreagă devenire, o vârstă, o etapă, de la copil la matur, este vârsta adolescenței în care vlăstarul crud, fraged, se întărește și devine puternic și viguros.

Desigur, aceste inițiative de tabără nu rezolvă întru totul problema educației religioase, ele nu trebuie să fie nici singurele și nici primele (deși în anumite cazuri sunt primele) sau ultimele trepte în formarea creștinilor, dar pot fi un sprijin foarte mare în formarea bărbaților și a femeilor care mărturisesc pe Hristos în lume prin viața lor. Acest „foarte mare sprijin” pornește de la lucruri aparent mici: familiarizarea cu preotul o săptămână în tabără, preot care este pus la dispoziția copilului, care are timp, capacitate de ascultare, uneori răspunsuri și îndemnuri părintești pentru el; familiarizarea cu practica constantă a rugăciunii, în fiecare dimineață și seară și la masă; pășirea pragului bisericii și privirea icoanelor într-o atmosferă de evlavie; ascultarea unui cuvânt de învățătură și punerea de întrebări; postul de miercurea și vinerea; primirea Sfintelor Taine; cinstirea sfinților prin ascultarea modelelor lor de viață și prin comuniunea cu ei prin rugăciune; împărtășirea credinței lor cu grupul de prieteni apropiați etc.

            Totodată, formatul de tabără a Bisericii în care se înscriu grupuri de copii din școli, exercită o influență și asupra unor copii care se aleg să vină în tabără mai mult pentru că vor să fie cu prietenii lor, copii care nu au văzut în familia lor poate niciodată rugăciune, mers la biserică sau primirea Sfintelor Taine, copii la care preotul nu ajunge nici măcar cu ajunul de Crăciun și Bobotează, copii care se spovedesc pentru pentru prima dată și se împărtășesc poate a doua oară în viață (prima dată fiind la Botez). Desigur, foarte mulți dintre participanții taberei sunt practicanți și acasă, și nevoile lor duhovnicești și de identitate creștină sunt validate, văzând că și alții, în mod public, deschis, își mărturisesc credința.

            Când am vizitat tabăra „Antiochian Village” a Bisericii Ortodoxe Antiohiene din America, am auzit copii ortodocși din tabără care povesteau că în timpul anului, la școală, erau „stigmatizați” pentru credința lor, arătați cu degetul, priviți ciudat de copegii lor și de cei din jur. Dar stări similare le trăiesc și elevi din România în școli sau în alte tipuri de comunități ale tinerilor. Ori, din acest punct de vedere, a-i aduce pe ortodocși la un loc în tabără sau în alt context, le este de mare folos, întrucât li se validează reciproc nevoile duhovnicești, și ei constituie acel model de „turmă mică” pe care o încurajează Hristos (Luca 12, 32).

            De asemenea, influența taberei se extinde în anumite cazuri și la profesori care, văzând dăruirea animatorilor și „lipiciul” pe care aceștia îl au la grupele lor de participanți, coerența programului de activități sau modul de organizare, prind încredere din ce în ce mai mare în astfel de tabere, ca inițiative ale Bisericii.

            Un alt impact misionar al taberei este cel resimțit de formatori, fie ei animatori socio-educativi, coordonatori de ateliere, instructori etc. Acești tineri se înscriu în proiect, participă la cursuri de formare și dăruiesc săptămâni întregi din timpul lor în special vara pentru a sluji altora și ajung să constate că ei, de fapt, sunt cei mai câștigați! Dăruind altora, de fapt primesc, dobândesc, cum spunea Steinhardt. Învățând să lucreze pentru alți copii și tineri, se maturizează, își lărgesc inimile și dobândesc exeperiențe foarte folositoare în devenirea lor ca fondatori de familii sănătoase. Dar au și răsplată imediată, căci cine a lucrat cu copiii, știe cât de mult dăruiesc aceștia, cât de mult te încarcă, prin fiecare zâmbet, strigăt de bucurie, îmbrățișare, entuziasm și mai ales prin faptul că dau de înțeles că au înțeles un mesaj și îl aplică, fapt care pe tine, ca formator, te valorizează enorm, pentru că simți că nu lucrezi în zadar și poți vedea rodul eforturilor tale.

            Nu în ultimul rând, această influență a taberei ajunge la părinți. Prin urmare, mulți părinți ne contactează să ne mulțumească pentru ceea ce au trăit copii lor, alții sunt surprinși că ai lor copii își cer iertare pentru tot ce au greșit ca pregătire pentru Împărtășanie, alții sunt uimiți că, odată ajunși acasă, copiii îi pun să cânte „Cuvine-se cu adevărat” după mese, sau să facă împreună în familie rugăciunea de seară, iar alții pur și simplu își înscriu copiii an de an în aceeași tabără.

            Și dacă tot am vorbit atât de mult despre „influența” aceasta asupra persoanei, aș dori să subliniez ideea că ea respectă întru totul libertatea persoanei. Dumnezeu pune înainte omului „viața și moartea, binele și răul” (Deuteronom 30, 15), dar nu-l lasă dezorientat și singur în această alegere constantă, ci îl îndeamnă să aleagă binele, îl „influențează”. Desigur, dacă vrea să aleagă contrariul, are posibilitatea să se îndepărteze și de această „influență”, de auzirea și ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, de citirea Scripturii, de glasul conștiinței, însă Biserica este cea care are datoria să vestească mereu vestea cea bună a mântuirii, pentru ca să se mântuiască cât mai mulți dintre cei care aud (Romani 10, 17), dintre cei pentru care a murit Hristos (I Corinteni 8, 11).

            Cu privire la acest subiect, în cadrul unui studiu de caz la care au răspuns 555 de participanți, au fost formulate următoarele răspunsuri ale tinerilor care sunt grăitoare în privința libertății religioase promovate în tabără și a faptului că ei apreciază că nu li se impun lucruri: „tinerii nu sunt obligați să participe la activitățile religioase și nu li se impune acest lucru în mod expres. De asemenea, activitățile religioase nu sunt exagerate și nu îi solicită foarte mult, însă cuprind esențialul și îi oferă participantului în tabără posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu și de a alege singur calea pe care să o urmeze”; „toti oamenii din tabără au încercat mai mereu să ne lămurească în legătură cu întrebările sau neclaritățile pe care le aveam, pe înțelesul nostru, și nu au încercat să ne impună unele lucruri, cum se mai întâmplă în alte tabere”; tot în acească direcție, o tânără din Iași consideră că „nu este impus mesajul, ci propus și explicat la nivelul de înțelegere al tinerilor, precum și prin faptul că, în cele câteva zile de tabără, preotul reușește cu ajutorul orelor speciale ținute în cadrul taberei, să înțeleagă tinerii și să le stârnească curiozitatea și interesul față de rugăciune și Biserică”. 

            Unii copii care nu sunt obișnuiți cu un program de rugăciune săptămânal, după participarea în tabără însă „vor realiza încet încet că obișnuința va deveni dorință”. În continuare relatez opinia unei animatoare care afirmă că taberele sunt foarte utile pentru că îi obișnuiesc pe tineri cu stilul de viață în Biserică: „Tinerii nu trebuie sa fie constrânși; de cand pășesc pe treptele Bisericii trebuie să avem răbdare și sa îi asteptăm să vină pe drumul cel bun. Aici trebuie sa fim putin "șireți", folosind activități de care sunt interesați și când i-am atras încercăm ușor să le vorbim sau să îi invațăm despre cât de frumoasă este viata in Biserică. Cred că taberele sunt foarte utile din punctul acesta de vedere”. Această atitudine „șireată”, care le propune mesajul credinței pe fondul deschiderii lor, suscitată de activități care le plac, este totuși onestă și păstrează granițele libertății lor; în acest sens o tânără mărturisește: „această tabară îi determină pe tineri să ințeleagă mai multe chestiuni despre credință. Și tot ei să aleagă între ceea ce vor să pună în practică referitor la ceea ce sunt învățați de preoți, de Biserică, și între ceea ce nu vor”.

 Așadar, este importantă „respectarea unei veritabile geneze a credinței în copil sau tânăr, fără a-i impune o gândire de adult. Această geneză are loc în chip minunat, prea puțin rațional și de multe ori direct[3], iar Dumnezeu Își face lucrarea Lui. Copilul este înclinat în chip firesc, după cum scrie Vasile Băncilă spre taina religiei. Nefolosirea acestui avantaj de multe ori a făcut să se piardă „arvunirea minunatelor recolte de mai târziu”[4].

            Unii au afirmat că, în tabără, preoții au „folosit un mod de comunicare adaptat zilelor noastre”, „s-a explicat cât să se înțeleagă mesajul”, s-a „folosit un limbaj adecvat necesităților” tinerilor, „vârstei” lor, „pe limba lor”, „pe înțelesul” lor, „fără prea multă vorbărie fără rost”. „Adaptarea mesajului Bisericii constă în a fi explicit cu toată lumea și a avea răbdare până toată lumea înțelege mesajul într-un mod fără suferințe și plictiseală”. O tânără mărturisește că transmiterea „corectă” a mesajului Bisericii poate duce la schimbarea vieții adolescenților: „Este destul de dificil să vorbești cu tinerii despre Biserică și este important modul de abordare al acestui subiect, pentru a nu fi înțelese greșit anumite aspecte. Adaptarea constă în folosirea unui limbaj cât mai apropiat lor, pentru că astfel vor vedea în cei responsabili de activitățile din tabără niște prieteni. În acest mod, tinerii vor asimila mult mai bine mesajul și poate chiar își vor schimba viața în bine”.  

Captarea atenției tinerilor de astăzi, mai ales în privința unui subiect religios, constituie o provocare pentru orice misionar în rândul acestora, aspect sesizat și de altă tânără din jud. Neamț: „această adaptare constă în vorbirea pe limbajul fiecărei grupe după vârstă, în organizarea activităţilor în aşa fel încât mai ales copii și tinerii cu o redusă putere de  răbdare şi concentrare să fie activi şi să nu se plictisească, dar mai constă și în sufletul tânăr al animatorilor în activităţile şi discuţiile cu aceștia”.

            În tabăra Floare de colț nădăjduiesc că are loc acest transfer de valori creștine. Aceasta depinde în măsură foarte mare de calitatea personalului instruit pentru a face acestor cerințe, dar și de pământul pe care cade sămânța cuvântului lui Dumnezeu. Să-L rugăm așadar „pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său!” (Luca 10, 2). (Pr. Dr. Doru-Mihai Barna, Șef Departament Tabere, Arhiepiscopia Iașilor)