Împreună pentru Iulian

Arhiepiscopia Iaşilor

Împreună pentru Iulian

Iulian, elev în clasa a VIII-a a Şcolii Gimnaziale „Preot Gheorghe Săndulescu“ - Dragomireşti, a primit în luna decembrie 2014 un verdict greu, fiind diagnosticat cu cancer osos la picior. În martie rămăsese şi fără mamă, având sprijin doar în tată şi o alinare în frăţiorul mai mic.

După numeroase analize şi constatări medicale în mai multe spitale, a ajuns la Târgu Mureş, unde i s-a confirmat diagnosticul, însă doctorii nu au dorit să intervină în acest caz complex. De aici a plecat la Oradea, unde a fost primit cu multă afecţiune, şi în februarie 2015 a fost operat la ambele picioare. 5.000 de euro ar fi costat operaţia, însă medicii au înţeles cazul şi au renunţat la 1.000 de euro, pentru a da o mână de ajutor familiei.

O parte din bani a fost acoperită de tatăl lui Iulian, mecanic auto, însă salariul este insuficient pentru acoperirea costurilor cu operaţia şi tratamentul postoperatoriu. Colegii de şcoală s-au mobilizat şi au colectat bani din comunitate, au vândut mărţişoare şi au cerut sprijin, atât ei, cât şi profesorii lor, şi prietenilor din alte localităţi.

Acest caz a mobilizat şi câteva parohii din Protopopiatul Piatra Neamţ. Astfel, preoţii parohiilor din cercurile pastorale „Sfântul Iacob Mărturisitorul“, „Sfinţii Ioachim şi Ana“ şi „Sfânta Ecaterina“, care acoperă comunele Ştefan cel Mare, Dragomireşti, Bârgăoani şi Girov, dar şi preoţi din comunele Bodeşti şi Dochia au colectat de la enoriaşi şi prieteni peste 7.000 lei, pentru a-i oferi familiei lui Iulian.

„Am fost contactat de doamna profesoara Irina Tărâţă, cadru didactic al Şcolii din Dragomireşti, şi alături de părintele protopop Tofan Valentin am găsit de cuviinţă să intervenim în rezolvarea acestui caz şi noi, parohiile din comunele vecine cu şcoala. Este o sumă pe care noi şi comunităţile noastre parohiale am oferit-o cu toată dragostea şi suntem conştienţi că va mai fi nevoie de ajutor pentru acest copil. Nădăjduim ca Iulian să zâmbească din nou şi să se bucure de nepreţuitul dar al vieţii“, ne-a declarat părintele Ştefan Zaharia de la Parohia Conţeşti - Girov.

Dacă există şi printre dumneavoastră persoane cu posibilităţi pentru a contribui la ajutorarea acestui copil, o puteţi contacta pe doamna profesor Irina Tărâţă la numărul de telefon 0741 797 774 sau pe mătuşa lui Iulian, doamna Elena Fodor, la numărul de telefon 0744/432.321.

Citește despre: