Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, la Suceava: „Voința lui Dumnezeu este sfințirea vieții noastre”
În Duminica a XIV-a după Rusalii, credincioşii din municipiul Suceava şi din alte parohii ale oraşului au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen la Catedrala „Naşterea Domnului”, situată în cartierul Mărăşeşti.
În Duminica a XIV-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Naşterea Domnului” din municipiu, cartierul Mărăşeşti. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial al catedralei, dirijor fiind Ştefania Amos.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat ce doreşte Dumnezeu de la noi - o viaţă de sfinţenie: „Viaţa de sfinţenie este haina de nuntă de care se vorbeşte în Evanghelie, cu care vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Voinţa lui Dumnezeu este sfinţirea vieţii noastre, iar viaţa de sfinţenie înseamnă o viaţă trăită în legătura duhovnicească şi sufletească cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin rugăciune, nevoinţe duhovniceşti - post, fapte de milostenie - şi, mai ales, prin spovedanie şi împărtăşirea cât mai deasă cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
A doua catedrală ca mărime din ţară
Catedrala „Naşterea Domnului” din Suceava, al cărei paroh este părintele Petru Argatu, este a doua ca mărime după Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti. Are două hramuri: Naşterea Domnului şi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Până în momentul târnosirii, a cunoscut 25 de ani de şantier, lucrările nefiind încă finalizate. Construirea catedralei sucevene a fost iniţiată în 1990 de un grup de credincioşi care au înfiinţat „Societatea credincioşilor ortodocşi din Bucovina”, condusă de pr. George Mihoc. Lucrările propriu-zise au demarat în 1991, după planul întocmit de arh. Constantin Gorcea. În 1998 au venit ca slujitori ai Sfântului Altar fraţii Argatu şi au preluat din mers lucrările, pe un plan refăcut de arh. Doru Ghiocel Olaş. Pe toată perioada de un sfert de secol de şantier, s-a slujit zilnic Sfânta Liturghie într-o capelă ridicată alături de catedrală. Lucrările vor continua atât la exterior, cu amenajări speciale, cât şi la interior, unde se vor axa pe finalizarea iconostasului şi începerea picturii care va acoperi 15.000 m pătraţi.
„În primul rând, am început un şantier cu pictura catedralei, în care îşi desfăşoară activitatea pictorul bisericesc Liviu Dumbravă, secondat de ceilalţi ucenici, iar al doilea şantier este la centrul social pe care dorim să-l construim tot în cinstea Naşterii Domnului. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a venit în această duminică să ne binecuvânteze şi începutul lucrărilor în aceste două şantiere, dar şi truda, osteneala şi munca tuturor”, a subliniat părintele Petru Argatu, parohul Catedralei „Naşterea Domnului”.