A început cea de-a XIX-a ediție a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

A început cea de-a XIX-a ediție a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași

Iașul este începând de astăzi gazda celei de-a a XIX-a ediție a celui mai mare eveniment din România dedicat exclusiv predării și interpretării artei psaltice: Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin. 

Desfășurată în perioada 13-17 iulie 2026, ediția de anul acesta este una cu totul specială, propunându-și să abordeze teme dedicate sfintelor recent canonizate, întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2026 ca Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame). În acest sens, au fost invitați unii dintre cei mai importanți interpreți și cercetători ai Artei Psaltice, continuând astfel tradiția unei manifestări devenite, de-a lungul celor nouăsprezece ediții, loc de formare, dialog și întâlnire între experiențe muzicale și academice diferite.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în dimineața acestei zile, în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, în prezența invitaților, a organizatorilor, precum și a participanților aflați atât în sală, cât și online.

Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin este organizat de Asociația Culturală Byzantion, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Mesajul de bun venit a fost rostit de domnul lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, director artistic al Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin. Domnia sa a punctat că această manifestare este o comunitate vie dedicată explorării legăturii profunde dintre arta psaltică și viața liturgică, prezentând o parte din programul ediției de anul acesta, care se bucură de invitați de renume din România și Grecia. 

Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a transmis gândul de prețuire și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și a subliniat importanța rugăciunii și a artei ca instrumente esențiale pentru a depășirea obstacolelor în societatea contemporană și pentru a redescoperi frumusețea creației lui Dumnezeu. Ierarhul a amintit că acest eveniment reunește oameni din diverse zone geografice, uniți de dorința de a se îmbogăți duhovnicește și de a duce mai departe tradiția muzicii psaltice. 

Delegat al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a fost domnul prof. univ. dr. habil Aurelian Bălăiță, Rector al Universității Naționale de Artă „George Enescu” din Iași. Mulțumind instituțiilor religioase și autorităților locale pentru susținerea constantă a mediului academic și artistic, domnia sa a subliniat importanța acestui eveniment cultural pentru identitatea națională, considerând muzica bizantină un pilon esențial al credinței. 

Doamna Magdalena Roxana Necula, Viceprimar al Municipiului Iaşi, și-a exprimat bucuria de a fi prezentă la acest eveniment, punctând sprijinul constant oferit de autoritățile locale pentru inițiativele sociale și spirituale.

Au mai luat cuvântul conf. univ. dr. Irina Zamfira Bucescu-Dănilă și tenorul Călin Brătescu, invitat în cadrul masterclass-ului. 

Domnul Dimos Papatzalakis, Paradomestic al Catedralei Patriarhale „Sfântul Gheorghe” din Constantinopol, invitatul special al acestei ediții, a vorbit despre programul celor cinci zile ale evenimentului care va include cursuri de interpretare vocală, conferințe despre imnografie și ateliere practice, subliniind legătura istorică dintre tradiția de la Constantinopol și spațiul românesc. Participanții vor avea ocazia să exerseze repertoriul învățat în cadrul slujbelor liturgice, onorând astfel moștenirea lăsată de marii dascăli și compozitori ai muzicii psaltice. 

A avut loc apoi o slujbă de pomenire a tuturor imnografilor, precum și a maestrului Lykourgos Angelopoulos, unul dintre ctitorii acestui Masterclass, și a părintelui arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea „Petru Vodă”, cel care a susținut în nenumărate rânduri acest eveniment. 

După festivitatea de deschidere a fost lansat Axionarul de la Chilia „Sfântul Gheorghe-Livadogheni” din Sfântul Munte Athos, o amplă colecție de axioane vechi și noi, între care numeroase creații inedite. La acest moment special au participat și membrii Corului de copii „Mini Byzantion”.

Urmând tradiția edițiilor anterioare, evenimentul îmbină cursuri practice cu prezentări teoretice, astfel încât cursanții vor beneficia de conferințe, dezbateri și discuții cu caracter interdisciplinar, în limbile greacă și română, asigurându-se traducerea scrisă sau orală consecutivă.

Alături de renumitul interpret Dimos Papatzalakis, Paradomestic al Catedralei Patriarhale „Sfântul Gheorghe” din Constantinopol și ucenic al lui Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos, din cadrul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, și de cursanți va fi și binecunoscuta cercetătoare conf. univ. dr. Maria Alexandru, de la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic.

Din program nu vor lipsi momentele liturgice prin cântarea la strană, în cadrul Sfintei Liturghii didactice (unde cursanții, organizați în două strane, vor fi audiați de către profesorul invitat) și în cadrul Slujbei Vecerniei cu Litie în cinstea Sfintei Mare Mucenițe Marina, cu participarea Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. 

Preasfinția Sa va fi, totodată, invitatul uneia dintre întâlnirile importante ale ediției, în cadrul căreia le va vorbi participanților despre minunea învierii lui Lazăr reflectată în textele imnografice. Masa rotundă care va urma va oferi celor prezenți prilejul unui dialog deschis, în care întrebările și reflecțiile vor putea completa aprofundarea temei.

În program se înscrie și conferința „Cântarea bisericească: anexă relativă sau element organic?”, susținută de pr. conf. dr. Roger Coresciuc, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, la Catedra de Catehetică și Omiletică. Expunerea va fi urmată de un dialog cu participanții, tema propusă invitând la o reflecție necesară asupra locului cântării în structura și experiența vieții liturgice.

Cei prezenți îl vor reîntâlni și pe tenorul Călin Brătescu, îndrăgit pedagog al cântului vocal, alături de care vor căuta să redescopere naturalețea cântării și să înțeleagă mai bine particularitățile propriului aparat sonor. În cadrul sesiunilor vor fi analizate individual aspectele, dificultățile și provocările vocale ale fiecărui participant, iar în acest an o atenție aparte va fi acordată solicitărilor specifice repertoriului propus spre studiu, de la ambitus și frazare până la respirație și susținerea expresivă a cântării.

Miercuri, 15 iulie 2026, la Catedrala veche „Sfântul Gheorghe” din incinta Complexului Mitropolitan va fi Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cu participarea la strană a cursanților ediției a XIX-a. Tot în această zi va fi lansat, în formă integrală, Stihirarul Cuviosului Macarie Ieromonahul, o colecție de dogmatici, eotinale și slave cu un grad foarte înalt de complexitate. Echipa editorială este alcătuită integral din absolvenți și studenți ai Secției de Muzică Bizantină a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Invitat al lansării va fi pr. prof. Constantin-Iustin Stoica, fondator și dirijor al Corului Vlaho-Bizantin din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, ale cărui cercetări doctorale s-au concentrat asupra genului Stihirarului.

Un alt moment deschis publicului larg va fi joi, 16 iulie 2026 - Slujba Vecerniei  în cinstea Sfintei Mucenițe Marina.

Vineri, 17 iulie 2026, de la ora 19.30, tot în Catedrala Mitropolitană din Iași, va avea loc Concertul de Muzică Psaltică „Prinos de cinste sfintelor femei”, menit să așeze înaintea publicului, în haină de sărbătoare, roadele celor cinci zile de laborator și studiu muzical aprofundat.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!