Foarte mulți oameni din societatea contemporană sunt închiși în ei înșiși. Foarte mulți oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în orașe mari sau mici, și care se distrează tot timpul împreună, se duc și vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate și să facă, astfel, rău societății. Foarte mulți dintre aceștia sunt de fapt singuri, sunt închiși în ei înșiși, deși par a fi continuu lângă ceilalți, și lipsiți de iubirea adevărată. Iubirea deschide poarta spre celălalt, spre semenul nostru, într-o dăruire reciprocă. Astfel, omul scapă de zădărnicia existenței lui, poate trăi, se poate menține în echilibru, se află într-o relație adevărată cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni și poate spori duhovnicește.

Așadar, foarte mulți oameni sunt lipsiți de iubire. De vreme ce sunt lipsiți de iubire, se atașează de ceilalți. Alții, lipsiți de iubire, sunt dușmănoși față de semenii lor. Iar alții, deși lipsiți de iubire adevărată, nici nu sunt dușmănoși față de semeni, nici nu se atașează prea mult de ceilalți, ci se retrag în ei înșiși, se închid în ei înșiși, se izolează de ceilalți și se autodistrug.

Aceasta este, sub aspect psihologic și duhovnicesc, o stare bolnăvicioasă. Este o boală și, din câte știu eu și din câte pot înțelege, foarte mulți oameni din zilele noastre, și bărbați și femei, suferă de această boală, sunt contaminați cu această boală.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Te cunoști pe tine însuți? Viața duhovnicească și problemele psihologice, Editura Bizantină, București, 2008, p. 100)