„Mulţumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină.” (Coloseni 1, 12)

Lumea ne îmbulzește cu eroii ei...

De curând m-am întâlnit cu un grup de tineri creștini care tocmai vizionaseră împreună „300. Eroii de la Termopile”. Eu nu cred decât în eroii Bisericii. În cei 7000 care nu și-au plecat genunchii înaintea idolilor, cei despre a căror tainică existență l-a informat Dumnezeu pe Prorocul Ilie, când acesta se credea singurul supraviețuitor al dreptei credințe.

Cei 7000 ai fiecărei generații, care nu sunt îngenunchiați de idolii vremii lor, ci se țin cu inimile de „moștenirea sfinților întru lumină", adică de Împărăția lui Dumnezeu. Cei ce se sprijină de Cruce și rămân în picioare, ca să țină aprinsă torța lui Hristos (Focul pe care a venit să-L aprindă pe pământ) pentru următoarea generație, pentru următorii 7000...

Ei sunt eroii mei, pentru că în Împărăția lui Dumnezeu nu vor intra doar cei 7000: sunt doar avangarda în urma căreia pășesc cei care le-au dat un pahar cu apă în Numele lui Hristos și cei ce I-au mulțumit Tatălui pentru fiii Lui exemplari și pentru lumina de care s-au bucurat datorită lor.

Dar mulțumitori lui Dumnezeu pentru Sfinți, pentru cei 7000, nu vor fi niciodată decât admiratorii Împărăției lui Dumnezeu. Adică acei slăbănogi care au trecut prin lume și s-au sfârșit, privind cu ochi înlăcrimați spre Împărăția de care nu s-au simțit niciodată vrednici...

Acești neputincioși, care în ciuda totalei lor nevrednicii, nu și-au mutat privirea către alte împărății, sunt și ei, eroii mei...