Primul hram al Altarului de vară de la Mănăstirea „Sfânta Cruce”: jertfă ctitoricească și rugăciune pentru eroii neamului
Ieri, 23 aprilie, Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Brusturi, jud. Neamț, a găzduit un eveniment deosebit, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință: primul hram al Altarului de vară.
Manifestările liturgice au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în noul Altar, la care au participat numeroși credincioși din zonă și nu numai. La slujbă au participat și reprezentanți ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) – filialele Neamț și Suceava, prezența acestora subliniind caracterul comemorativ al manifestării și legătura vie dintre Biserică și cei care au slujit țara pe câmpurile de luptă.
Un moment special din cadrul slujbei l-a constituit intonarea unui polihroniu pentru Arhimandritul Siluan Antoci, fostul stareț al mănăstirii, cu ocazia zilei sale de naștere. Cu acest prilej, a primit în dar din partea Părintelui Sofian Munteanu, noul stareț al așezământului, o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, oferită în semn de prețuire pentru întreaga sa lucrare duhovnicească și pentru contribuția esențială la ctitorirea și sfințirea Altarului de vară.
După încheierea Sfintei Liturghii, programul liturgic a continuat cu săvârșirea unei slujbe de parastas, dedicată ostașilor eroi care și-au pierdut viața în aceste locuri, precum și militarilor din cadrul Forțelor Terestre ale Armatei Române căzuți în teatrele de operații în misiuni internaționale. În acest context, Arhimandritul Siluan Antoci a fost distins cu diplome de merit oferite de Asociațiile Veteranilor de Război în semn de apreciere pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în cinstirea memoriei eroilor. Momentul a fost unul de profundă reculegere, subliniind legătura dintre jertfa eroilor și memoria vie a comunității.
Prin această dublă semnificație – liturgică și comemorativă – evenimentul de la Mănăstirea Brusturi a adus împreună credința, recunoștința și continuitatea tradiției, marcând totodată un nou început pentru viața duhovnicească din acest așezământ monahal.
