„După ocuparea Basarabiei de către sovietici, învăţătorii şi funcţionarii români erau chemaţi pe rând şi întrebaţi dacă vor să rămână sub noua stăpânire sau dacă aleg România. Într-o zi, directorul şcolii m-a chemat la cancelarie.

Acolo era un om îmbrăcat civil care m-a întrebat dacă vreau să plec în România sau să rămân în Basarabia ocupată. El a schimbat tonul şi cu blândeţe mi-a vorbit că trebuie să rămânem aici, căci ne-am născut în Basarabia şi că o să ne fie foarte bine. Eu i-am răspuns: «Vă rog terminaţi cu mine, căci m-aţi scos din clasă şi copiii au rămas singuri».

El îmi împinge o listă pe care erau tipărite multe nume şi eu semnez şi scriu: «Vreau să plec în România». El, foarte nervos, mi-a spus: «Pleacă de aici!». Când am venit acasă, soţul meu era chemat şi el la director. După ce a venit acasă, l-am întrebat: «Ce-ai făcut?». El mi-a răspuns: «Am semnat că vreau să plec în România».

Soţul l-a întrebat: «Dar soţia mea cum a semnat?». El s-a fâstâcit şi a spus: «Chiar dacă a semnat că pleacă, mata eşti capul familiei şi poţi să întorci totul altfel». Şi îi dă aceeaşi listă şi soţul semnează: «Vreau să plec în România».

Înfuriat, şeful a spus: «Pleacă de aici, dar ai să mă pomeneşti!». Terminând de povestit soţul meu, eu am spus: «Nu ştiu ce va fi: România ori Siberia». Şi, într-adevăr, peste puţin timp au început arestările.”

(Fragment din volumul „Suferințele mamei Blondina (1906-1971), o martiră a Siberiei”, Ediția a III-a, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010)