Dacă ai săvârşit crimă sau desfrâu sau alt păcat de moarte care nu te lasă să intri în Împărăţia cerurilor, atunci să te întristezi şi să plângi. Însă dacă, cu harul lui Dumnezeu, n-ai făcut asemenea fapte, de ce te tulburi şi te vaiţi la primul necaz care te-a cuprins? Dumnezeu nu ne-a dat simţământul tristeţii ca să-l folosim nesăbuit şi nepotrivit, ci atunci când trebuie şi când ne este de folos. Să ne întristăm aşadar nu atunci când suntem vătămaţi, ci când vătămăm; nu când suntem nedreptăţiţi, ci când nedreptăţim; nu când suntem îndureraţi, ci când provocăm durere. Aşa a întocmit Ziditorul nostru. Noi însă facem lucrurile pe dos: îi vătămăm pe ceilalţi fară mustrări de conştiinţă. Iar când suntem vătămaţi ne tulburăm, deznădăjduim, uneori suntem gata chiar să ne sinucidem.

(Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 31)