Dintre toate paragrafele biblice care se citesc în perioada pătimirilor Domnului, ne este foarte clar cine sunt prietenii lui Dumnezeu. Îi putem enumera pe toți cei care, vădit sau în ascuns, participă la suferința lui Hristos, dintre care îi amintim: apostolii (cu excepția lui Iuda Iscarioteanul, pe care Iisus îl numește prieten, chiar dacă acesta împlinea vânzarea – a se vedea la Matei 26, 50), ucenicii Domnului, femeile mironosițe, Nicodim și Iosif din Arimateea. Să nu-l uităm nici pe Lazăr, prietenul pe care Iisus l-a înviat (Ioan 11, 11). Iar în zilele noastre, prietenii Domnului sunt toți aceia care poartă cu bucurie și demnitate Crucea Domnului.

La polul opus se află detractorii Mântuitorului, toți cei care, în orbirea lor interioară, au crezut că salvează credința de un fals profet: Iuda vânzătorul, farisei și cărturari, unii dintre soldații romani care au găsit o jalnică satisfacție în batjocorirea și chinuirea Mântuitorului. Și toți cei care, inclusiv în zilele noastre, își manifestă necredința, dezacordul și ironia față de Hristos și de slujitorii Lui. Astfel, după cuvântul lămuritor al Domnului „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14, 23 – iar la versetul 24 în formă negativă), prietenii fideli ai Domnului sunt cei ce pun în aplicare în viața de zi cu zi învățăturile Mântuitorului. Aici se află răspunsul la fidelitatea Domnului față de noi. Învățătura Domului este sămânța acea care cade pe pământ bun și rodește: „Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare” (Luca 8, 15). Aceasta e singura modalitate prin care ne raportăm la Domnul și la învățătura Lui.

Iisus Însuși afirmă că odată ce am cunoscut cuvintele Sale suntem prietenii Lui (Ioan 15, 15). Mila lui Dumnezeu față de neamul omenesc este necontenită. Este marea iubire a Lui pentru creația Sa. Hristos spune că poate face fii ai lui Dumnezeu din toți cei care Îi sunt potrivnici: „Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fiii lui Avraam” (Matei 3, 9). Astfel de bărbați destoinici în credință au apărut în vremea pătimirilor Domnului ca o confirmare a afirmației de mai sus: Simon Cirineul, tâlharul cel bun de pe cruce și sutașul Longhin.

În momentul în care citim versetele despre pătimirile Domnului, participând și noi la acea atmosferă tensionată, acești oameni de bună credință apar din senin. Simon Cirineul venea de la munca câmpului și este pus să ducă Crucea lui Hristos (Luca 23, 26). Nu ni se dau mai multe informații despre el. Ceea ce putem observa, chiar dacă el putea refuza să poarte crucea Domnului, este compasiunea lui față de Mântuitorul Hristos. La fel ca tâlharul cel bun, care Îl recunoaște pe Hristos ca Domn și Dumnezeu. Sutașul Longhin, sfântul mucenic cinstit în data de 16 octombrie, deși era străin de credința și de neamul iudaic, Îl recunoaște pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu (Marcu 15, 39).

În aceste trei exemple putem înțelege cum Dumnezeu cheamă la credință pe cei care au sufletele deschise spre bunătate, empatie, compasiune, iubire jertfelnică. Dumnezeu se revelează tuturor, chiar și acelora care par a fi țintuiți de propria înțelegere auto-suficientă în ceea ce privește viața veșnică. Spre a cunoaște prin credință și prin faptele iubirii că numai Dumnezeu este împlinirea umanului.

Prin cercetarea și împlinirea cuvântului Domnului rămânem ancorați de-a pururi în viața veșnică a cărei garanție este Învierea Fiului lui Dumnezeu! E timpul să tăcem și să lăsăm această linişte să fie rugăciunea și recunoștința noastră înaintea marii bucurii a învierii Domnului!