Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1974), îndrăgit sfânt contemporan, făcând o radiografie a lumii contemporane și a sufletului omului de astăzi, observa înmulțirea suferințelor umane trupești, dar mai ales a celor lăuntrice, ca urmare a îndepărtării de Dumnezeu, Izvorul vieții, și ca efect al trăirii aproape exclusiv în registrul vieții pragmatice și materiale, lipsite de sens spiritual profund. Iar urmarea acestui stil de existență, superficial și înșelător, face din viață un chin, iar din lumea aceasta o „casă de nebuni” sau un „spital de nebuni”. Credința puternică și spiritualitatea autentică pot reda sufletului omenesc, tot mai obosit și lipsit de sens și țel, o viață împlinită, iar lumii – liniște și pace.

Cuvintele sfântului cuvios athonit se adeveresc deja: Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, celebrul DSM-5 (2013), constata că teama cea mai larg răspândită la omul contemporan este așa-numita „fobie” sau „anxietate socială”, teama de semeni, de ceilalți, iar OMS a anunțat oficial deja că depresia a devenit a doua boală pe planetă, ca răspândire, depășind cancerul, care a trecut pe locul al treilea, și situându-se imediat după afecțiunile cardiovasculare, care ocupă locul întâi.

Cercetările recente realizate asupra vieții gemenilor monozigoți au descoperit că viața spirituală sau spiritualitatea personală se transmite genetic, integenerațional, în proporție de 29%, iar în raport de 71% se datorează condițiilor de mediu în care o persoană a crescut și s-a format. S-a constatat că, în timp ce depresia maternă dublează riscul de a dezvolta depresie de către urmași, sărăcia lucie influențează cu 40% starea psihică a unei persoane. Stilul explicativ al părinților și al educatorilor, evenimentele stresante și traumatizante, divorțul părinților sau cel personal și pierderea unei persoane apropiate multiplică riscul de depresie. Dar, în mod paradoxal, aceleași cercetări au demonstrat că religiozitatea autentică sau spiritualitatea personală profundă protejează împotriva depresiei, a abuzului de substanțe, a dependențelor și a sinuciderii, în proporție de 80%.

Odată descoperit faptul că spiritualitatea personală este, în proporție de o treime, transmisă genetic, iar în raport de două treimi, determinată de condițiile de mediu și de circumstanțele de viață ale fiecărei persoane, oamenii de știință au mers mai departe în explorările lor pentru a afla, cu ajutorul aparaturii de rezonanță magnetică funcțională (RMNf), dacă există o zonă specifică a creierului, care se activează în cazul unei vieți spirituale sau a unor experiențe duhovnicești, dacă există, într-adevăr, „un creier spiritual”, „o conștiință spirituală”, precum și un loc specific ale acestora pe cortex. 

Rezultatele obținute au fost, cu adevărat, uimitoare. Comparând loturi de participanți care nu aveau convingeri religioase profunde cu subiecți care aveau o viață spirituală intensă, neurocerebrologii au descoperit că, persoanele pentru care spiritualitatea și religia erau importante aveau o structură neuronală mai sănătoasă decât cei pentru care spiritualitatea și religia aveau o importantă medie, scăzută sau erau inexistente. La persoanele spirituale, care aveau o viață spirituală înaltă și durabilă, cercetătorii au constatat o „îngroșare corticală” intensă, ceea ce îi proteja în fața adversităților vieții. Astfel, religiozitatea unei persoane o proteja împotriva episoadelor periodice ale depresiei diagnosticate. Iar faptul că aceasta fusese dezvoltată pe parcursul vieții, încă din copilărie, proteja și împotriva puseelor depresive. 

Interpretând de mai multe ori imaginile realizate asupra creierului miilor de subiecți, participanți la cercetare, experții au descoperit „creierul roșu” – creierul cu o spiritualitate ridicată, cu regiuni ample de grosime corticală, aceasta având rolul de protecție împotriva pericolelor și a vicisitudinilor vieții. La persoanele non-religioase, abia dacă se sesizau câteva puncte roșii, care pâlpâiau foarte slab, izolat și difuz, atunci când erau îndemnați să mediteze asupra unor aspecte pozitive din viața lor. La persoanele cu o credință puternică, în momentele de meditație asupra frumuseții credinței lor, insulele roșii se uneau în adevărate continente și întregul cortex era luminat ca de o aureolă boreală, lumina intensă cerebrală constantă fiind străpunsă de raze, asemenea unor stele care se nășteau și luminau intens, în funcție de aspectele spirituale la care meditau subiecții. 

Cu RMNf-ul, în căutarea centrului spiritual al ființei umane

Continuând cercetările cu ajutorul aparaturii de rezonanță magnetică funcțională (RMNf), oamenii de știință au identificat activarea unei zone cerebrale specifice în cazul experiențelor spirituale profunde – regiunea parietală, situată spre spatele creierului, pe care au considerat-o „esențială pentru activarea conștientizării noastre spirituale” (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie. Beneficiile spiritualității asupra sănătății mintale, traducere: Cosmin Nedelcu, Bookzone, București, 2022, p. 176).

În timpul momentelor de meditație profundă asupra valorilor spirituale, a faptelor bune realizate din altruism și în clipele de rugăciune, cercetătorii au observat patru tipare cerebrale esențiale: o dezactivare a modului implicit de funcționare a rețelei cerebrale, ceea ce a condus la întreruperea ruminației asupra evenimentelor trecute și o reancorare în prezent; diminuarea atenției dorsale, care filtrează informațiile senzoriale și perceptive de sus în jos, menținând concentrarea asupra sarcinilor și obiectivelor imediate și preluarea controlului de către rețeaua ventrală, de jos în sus, care ne face receptivi la informațiile aflate în afara conștiinței noastre și a controlului nostru imediat; intrarea în lucru a rețelei frontotemporale, care prelucrează reprezentările relațiilor noastre cu ceilalți, creând legături strânse, așa cum se întâmplă atunci când suntem ținuți în brațe de mamă sau când ne îmbrățișăm partenerul, producând un sentiment al intimității relaționale. Imaginile RMNf au înregistrat, în cazul experiențelor spirituale, o stimulare subcorticală, responsabilă de prelucrarea emoțiilor pozitive, precum iubirea și beatitudinea și, nu în ultimul rând, s-a observat o activitate sporită în cortexul cingular posterior și o activitate redusă în lobul parietal inferior, care percepe relația sinelui cu ceilalți. Lobul parietal trece de la o utilizare continuă la una pulsatorie și încetinită, sentimentele de separare diluându-se și intensificându-se stările de unitate, comuniune și transcendență.

Cercetătorii au constatat, astfel, că experiențele spirituale sunt vizibile în creier, în trei moduri distincte și semnificative: ca o reorientare involuntară a atenției; ca un sentiment de iubire și atașament; un sentiment al sinelui, în același timp distinct, dar și aflat în unitate și coeziune cu semenii și cu lumea întreagă (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie..., p. 183).

Au fost, astfel, descoperite locurile în care se petrece trecerea de la punct la undă cerebrală – locul conștiinței spirituale deșteptate: „rețeaua atenției ventrale este locul care ne face să vedem că lumea este plină de viață și ne vorbește; rețeaua frontotemporală este locul în care percepem îmbrățișarea caldă, iubitoare, a celorlalți și a vieții însăși, iar locul parietal este locul care ne face conștienți că contăm, că aparținem lumii și că nu suntem niciodată singuri”. (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie..., p. 185). Acesta, au conchis experții în interpretarea imaginilor asupra creierului spiritual, este „stația de andocare neuronală a unității,  a călăuzirii și a dragostei”, pe care o experiază creierul spiritual și conștiința spirituală, cu unitate și iubire (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie..., p. 185).

Cu ajutorul aceleiași tehnici de rezonanță magnetică funcțională, s-a constatat că, la persoanele care aveau o spiritualitate personală profundă, creierul a emis unde alfa de înaltă amplitudine, similară celei eliberate de creier când care meditează și se roagă intens sau de la pacienții care folosesc medicația ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină), dar care dispare la aceștia din urmă, odată cu întreruperea administrării medicației. Și, interesant, valoarea undei alfa de înaltă amplitudine era mai pronunțată în cazul participanților care își reveniseră dintr-o depresie majoră, dar aveau o spiritualitate personală solidă. 

Specialiștii vorbesc despre un fundament neuronal comun între spiritualitate și depresie, la nivelul neurotransmițătorilor, implicați fiind: dopamina, serotonina, un transportor al acestora numit VMAT1 și oxitocina. Echilibrul dintre ei conduc la deșteptarea conștiinței spirituale, a „creierului roșu”, creierul spiritual, înnăscut și dat genetic. Disfuncția lor îl ancorează pe om în rețeaua „conștiinței pragmatice”, orientată spre sarcinile, dorințele și interesele materiale și imediate și ignorarea părții spirituale.

Prin urmare, toate descoperirile noi din domeniul neuroimagisticii demonstrează, pe de o parte, existența unui simț al sacrului, a unui creier și a unei conștiințe spirituale, clar localizate cerebral, iar pe de altă parte, nevoia omului de viață spirituală profundă, setea lui de transcendent și rolul protector al credinței și spiritualității în confruntarea cu încercările vieții, între care depresia constituie o suferință adâncă și intensă.

„Ceasul biologic spiritual” și efectul-tampon al spiritualității

Viața nici unui om nu este scutită la infinit de încercări și necazuri. Unele produse de ispitele diavolului, altele de semenii noștri, și nu puține sunt cele care izvorăsc din poftele noastre trupești și sufletești. Mai devreme sau mai târziu, fiecare vom gusta mai mult sau mai puțin din cupa amară a suferințelor. Practic, nu există om care, prin această lume și în această viață, să nu fi avut parte de încercări, necazuri, boli și suferințe. Acestea fac parte din însăși țesătura vieții trupești și spirituale, însă esențială este, pe de o parte, atitudinea pe care o avem față de ele: de asumare sfânta sau de împotrivire și revoltă. Or, precum au constatat indubitabil oamenii de știință, credința are efectul de tampon sau, am spune noi, este un scut puternic în fața adversităților. 

O constatare capitală a fost cea referitoare la beneficiile spiritualității sau rolul protector al credinței pentru ființa umană. Căutând să lămurească mecanismul după care persoanele religioase sau spirituale sunt protejate, au descoperit că spiritualitatea sau credința are caracterul de tampon în fața traumelor, ameliorându-le într-o proporție extraordinară, între 35-75%, lucru de care nu sunt capabile toate intervențiile terapeutice în situațiile de depresie, medicamentoase sau psihoterapeutice. 

Mecanismul constatat de cercetători este extrem de interesant și complex. În momentul în care în viața unei persoane credincioase apare o provocare, ea nu reușește decât foarte greu să pătrundă „membrana îngroșată” a cortexului, iar odată ajunsă cu greu în „nucleul spiritual”, își pierde din putere, fiind diminuată. 

Locul în care activitatea cerebrală era cea mai puternică a fost regiunea parietală, situată în spatele capului, la jumătatea lui. Acesta a fost declarat de către oamenii de știință a fi „locul creierului spiritual” sau al „creierului deșteptat” și al „conștientizării spirituale”.

Fiecare suferință experiată este un apel la conștientizarea spirituală, la deșteptarea creierului spiritual, formând și întărind „nucleul spiritual”, care îl pregătesc pentru alte și tot mai intense încercări. Ceea ce în limbaj psihologic se numește reziliență, anduranță sau conație, în Spiritualitatea Ortodoxă este exersat prin virtutea răbdării necazurilor cu nădejde.

Concluzia clară și fermă a fost aceea că un grad ridicat de spiritualitate protejează în proporție de 80% împotriva depresiei, jucând un rol de tampon împotriva efectelor psihologice negative ale evenimentelor traumatizante din viață.