Fiindcă Dumnezeu iubeşte şi doreşte prietenia noastră şi face orice ca noi să avem îndrăznire la El. Când vede că acţionăm astfel noi înşine, atunci mai cu seamă ne primeşte. La fel a făcut şi cu femeia canaaneeancă. Şi Petru şi Iacov au intervenit pentru ea şi nu au fost auziţi. Dar după ce ea a stăruit, îndată i s-a dat ceea ce ceruse. Căci dacă a părut să o respingă puţin, nu a făcut-o ca să o dispreţuiască pe femeie, ci mai mult să o încununeze şi mai mult să o facă să îşi asume râvna faţă de El.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 30)