Înfrățire între Protopopiatele Pașcani și Hâncești din Republica Moldova
Luni, 26 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cadrul ședinței lunare a Protopopiatului Pașcani a avut loc semnarea actului de înfrățire cu Protopopiatul Hâncești din Republica Moldova.
Prezenți la acest eveniment au fost părintele Protopop Eugen Bălan însoțit de un grup de preoți basarabeni. Actul de înfrățire, semnat de părinții protopopi, reprezintă o punte de legătură dintre parohiile de pe cele două maluri ale Prutului.
Astfel, preoţii și credincioșii vor putea să comunice direct, să se roage și să lucreze împreună, dar şi să organizeze pelerinaje la obiective religioase și mănăstiri din cele două țări. De asemenea, se doreşte organizarea de tabere și întâlniri cu tinerii din parohii, conferințe, schimburi de experiență, seri duhovnicești, mese rotunde la care să fie dezbătute subiecte de natură misionară şi pastorală și la care să fie invitați și alți preoți din zona respectivă, oficialități locale, intelectuali, misionari laici.
„Această zi marchează un moment de bucurie pentru preoții din Protopopiatul Pașcani, deoarece reprezintă o oportunitate. În primul rând, avem ocazia să ne cunoaștem mai bine, să aflăm care sunt bucuriile și necazurile fraților noștri, să îi înțelegem și să vedem unde putem fi de ajutor. Apoi, conform îndemnului creștin Dăruind, vei dobândi!, atunci când avem inima deschisă spre cel de lângă noi, și noi primim la rândul nostru mult folos sufletesc. Ne dorim să îi încurajăm pe preoții noștri să organizeze pelerinaje în Moldova, să dezvolte împreună cu preoții basarabeni relații de prietenie și proiecte misionare culturale și duhovnicești.”, a declarat pr. Gheoghe Muraru, Protopop de Pașcani.