Înmulțirea pâinilor și peștilor (Matei 14, 14-22) - Frescă sec. XVI, Catedrala Episcopală din Roman Într-una din zile, aflându-se lângă Marea Galileii, Iisus vorbea unei mari mulțimi de bărbați, femei și copii, de față fiind și ucenicii, săvârșind și vindecări pentru bolnavii aduși acolo. Cuvântul Său a fost atât de fascinant, prezența Sa atât de plăcută și binefăcătoare, încât cei de față n-au realizat că ziua trecuse și că seara era aproape, uitând de casă, de mâncare, de orice altă preocupare... Singura grijă era să audă fiecare cuvânt rostit de Mântuitorul și să fie lângă El, cât mai aproape posibil. Sesizând într-un sfârșit că soarele cobora spre asfințit, ucenicii I-au zis: „Locul este pustiu și iată că vremea a trecut; dă drumul mulțimilor ca să se ducă prin sate să-și cumpere mâncare...“. Răspunsul Mântuitorului i-a surprins, însă, pe ucenici: „Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce!“. I-a surprins, pentru că ei nu aveau altceva de mâncare decât cinci pâini și doi pești, iar cei care trebuiau ospătați numărau „cinci mii de bărbați, afară de femei și copii“, ceea ce înseamnă că puteau fi peste zece mii de guri... Evanghelistul descrie, mai departe, minunea săvârșită: înmulțirea pâinilor și a peștilor, săturarea tuturor celor de față și strângerea a douăsprezece coșuri cu firimituri (douăsprezece coșuri purtate apoi de apostoli ca mărturie a minunii, zice Sf. Ioan Gură de Aur). Trebuie să reținem, în chip deosebit, că după ce Iisus a înmulțit pâinile și peștii, ucenicii au fost cei care le-au împărțit mulțimilor. Din mâna lor au primit hrana care i-a săturat, împlinindu-se, astfel, porunca „Dați-le voi să mănânce!“. Ca și-n alte cazuri, însă, nu trebuie să vedem în această minune doar o rezolvare de moment a unei trebuințe oarecare. Înmulțirea pâinilor are sens euharistic, anticipând, astfel, Sfânta Taină a Euharistiei. Să ne amintim că la Cina cea de Taină, Mântuitorul a făcut aceleași gesturi liturgice: a luat pâinea, a mulțumit, a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor. „Dați-le voi să mănânce!“ Acum începem să întrezărim înțelesul acestei porunci. După cum, la înmulțirea pâinilor, apostolii au fost cei care au împărțit hrana mulțimilor, tot așa după înălțarea la cer a Domnului și după pogorârea Sfântului Duh, tot ei vor fi primii slujitori care vor săvârși Sfânta Liturghie, împărțind, astfel, hrana nemuririi - Sfânta Împărtășanie. Și nu numai această hrană, cea mai trebuincioasă mântuirii, desigur. Vor da și hrana cuvântului evanghelic, cuvântul Domnului, împlinindu-se proorocia „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4, cf. Deut. 8, 3). Apostolii vor rândui, apoi, preoți și episcopi prin cetăți, care vor îndeplini mai departe porunca de împărțire a hranei duhovnicești. Și așa mai departe, până în zilele noastre. „Dați-le voi să mănânce!“, este o poruncă sfântă pe care o împlinesc astăzi slujitorii consacrați ai altarelor, episcopii, preoții și diaconii, care împart Sfânta Euharistie și cuvântul evanghelic mulțimii evlavioase și flămânde după mâncarea cea mântuitoare. Prin extensie și pogorământ, această poruncă o poate împlini, binefăcător, orice creștin. Nu în cazul Sfintei Euharistii, care este administrată numai de slujitorii hirotoniți, ci în ceea ce privește învățătura Evangheliei, care, însușită temeinic în Sfânta Biserică, poate fi transmisă de orice creștin, celor din familie, colegilor de la serviciu etc. „Dați-le voi să mănânce!“ - se referă, totodată, și la actele de milostenie pe care trebuie să le facem în folosul aproapelui. Știți ce vom fi întrebați, mai întâi de toate, la judecata de apoi? Dacă am făcut milostenie... Să ne amintim de cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Matei, din care aflăm că El se identifică cu cei flămânzi, goi, bolnavi etc.: „Va zice împăratul celor de-a dreapta: veniți binecuvântații Tatălui Meu... Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine... Atunci drepții Îi vor răspunde: Doamne, când Te-am văzut flămând, însetat, străin, gol, bolnav, în temniță?... Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia din acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut!“ (25, 34-40). Aceste datorii se impun din ce în ce mai mult astăzi, în condițiile în care lumea ni se înfățișează tot mai subnutrită, mai ales spiritual. Puțină, nu multă atenție ne trebuie ca să auzim glasul tainic al Domnului, care strigă neîncetat conștiinței noastre: „Dați-le voi să mănânce!“.