Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, la ceas aniversar. Rugăciune pentru cei 9 ani de Patriarhat

Patriarhia Română

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, la ceas aniversar. Rugăciune pentru cei 9 ani de Patriarhat

Preafericitul Părinte Daniel aniversează vineri, 30 septembrie 2016, nouă ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

La acest moment aniversar, după slujba Sfintei Liturghii, a fost oficiată o Slujbă de Te-Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale în cei nouă ani de slujire patriarhală. Sfintele slujbe au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în prezenţa ierarhilor din Sfântul Sinod şi a credincioşilor.

În continuare, au fost citite mesajele de felicitare din partea autorităților centrale.

Mesajul de felicitare al Preşedintelui României, E.S. Domnul Klaus Werner Iohannis, adresat Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul aniversării a nouă ani de la întronizare, a fost prezentat de Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Centenar din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel,

Se împlinesc nouă ani de când v-a fost încredinţată, prin alegerea ierarhilor Sfântului Sinod, cea mai înaltă treaptă a slujirii arhiereşti în Biserica Ortodoxă Română. Am plăcerea de a vă transmite, Preafericite Părinte Patriarh, sincerele mele felicitări însoţite de cele mai calde urări de sănătate, de împliniri şi bucurie în mijlocul credincioşilor pe care îi păstoriţi şi cărora le-aţi dăruit, în toţi aceşti ani, iubirea şi angajamentul Preafericirii Voastre!

Celebrarea întronizării dobândeşte o dimensiune aparte în anul 2016, an în care aţi reprezentat Biserica Ortodoxă Română la Sinodul Panortodox, arătând cât de importante rămân dialogul între bisericile ortodoxe surori şi deschiderea ecumenică. Şi tot în 2016 aţi declarat „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”. Importanţa pe care o acordaţi prezenţei Bisericii în societate, în special dialogului pe care Biserica îl poartă cu tinerii pe teme majore ale vieţii spirituale, vine în întâmpinarea nevoilor reale de comunicare şi comuniune în contemporaneitate.

Statul român are în Biserica Ortodoxă Română un partener de dialog care înţelege şi aprofundează cooperarea în domenii vitale pentru dezvoltarea societăţii, pentru binele fiecăruia dintre cetăţenii săi: educaţia, sănătatea, sprijinirea persoanelor vârstnice şi cu nevoi speciale, punerea în valoare a patrimoniului de cultură şi spiritualitate ortodoxă, şi dialogul inter-religios.

Preafericirea Voastră,

La această sărbătoare, vă doresc să aveţi şi pe mai departe puterea de a dezvolta proiectele importante ale Bisericii Ortodoxe Române. Să continuăm împreună, în perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri, proiectul unei Românii modeme şi prospere, ridicată şi inspirată de cuvintele Apostolului Ioan, Dumnezeu este iubire”.

La mulţi, fericiţi şi rodnici ani de păstorire!”

La rândul său, Premierul României, Dacian Cioloș, a transmis un mesaj care a fost citit de Victor Opaschi, Secretar de stat pentru Culte.

„Preafericirea Voastră,

Cu ocazia aniversării a nouă ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Vă transmit cele mai calde urări!

Vă felicit pentru activitatea pe care o depuneţi ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, atât în ţara noastră, cât şi dincolo de graniţele României, pentru faptul că sunteţi una dintre acele personalităţi care cultivă cu perseverenţă responsabilitatea şi discernământul ca valori centrale ale spaţiului public şi democraţiei.

Şi în acest an, consacrat în mod semnificativ amintirii înţeleptului ierarh mărturisitor Antim Ivireanul, am avut prilejul de a vedea la lucru aceste daruri ale Preafericirii Voastre, în folosul comunităţii, al Bisericii, ai Ortodoxiei în ansamblul ei. Contribuţia Preafericirii Voastre şi a delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Marelui Sinod din Creta este deja recunoscută în întreaga lume ortodoxă drept una esenţială pentru păstrarea şi afirmarea cu discernământ a credinţei şi valorilor Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană.

Grija Preafericirii Voastre pentru cultivarea şi afirmarea aceloraşi valori ale credinţei îmbinate cu discernământul faţă de provocările lumii moderne, dar şi cu grija faţă de aproapele s-a vădit şi din celelalte proiecte şi evenimente importante organizate în acest an de Patriarhia Română.
Astfel, ca expresie a preocupării Bisericii Ortodoxe Române pentru educarea copiilor şi tinerilor în spiritul valorilor creştine, ca parte integrantă a valorilor comune europene, întâlnirea Tinerilor Ortodocşi, care a avut loc în acest an la Bucureşti, prilej cu care aţi celebrat şi prima Liturghie Ia Catedrala Naţională, a strâns laolaltă mii de tineri ortodocşi. Implicarea Preafericirii Voastre şi a Bisericii Ortodoxe Române în dezvoltarea şi consolidarea parteneriatului între Biserica Ortodoxă şi statul român, în baza principiului subsidiarităţii, a avut drept roade crearea de noi instituţii şi programe şi în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii, în cel social şi cultural.

În acelaşi spirit, în efortul de a reda Bisericii Ortodoxe locul care i se cuvine în societatea românească se înscrie şi asumarea unor şantiere de mare importanţă pentru patrimoniul naţional, dar mai ales asumarea deplină a ducerii la bun sfârşit a construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului, lăcaş de cult aşteptat de mai bine de un secol de către poporul român.

Pentru toate acestea, Vă rog să primiţi, Preafericirea Voastră, urările mele de sănătate, bucurie şi ani îndelungaţi de lucrare în folosul Bisericii Ortodoxe Române şi al societăţii româneşti!

Întru mulţi şi fericiţi ani!”

Mesajul Ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, a fost transmis de secretarul de stat Nicoleta Claudia Moldovan.

„Preafericirea Voastră,

Cu ocazia celor 9 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, vă transmitem urările noastre de sănătate, împliniri pastorale şi realizarea marilor proiecte sociale şi educaţionale pe care le aveţi în desfăşurare!

Considerându-vă un reper al slujirii şi demnităţii, vă asigurăm de întreaga preţuire şi de tot sprijinul nostru în demersurile Preafericirii Voastre şi vă doresc la acest moment de sărbătoare,

Întru mulţi şi fericiţi ani!”

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a rostit un cuvânt în care a evidenţiat responsabilitatea și contribuția Patriarhului Daniel la viața Bisericii Ortodoxe Române în cei 9 ani de Patriarhat.

În Catedrala Patriarhală au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor de Stat centrale şi locale, ai altor instituții publice, personalităţi ale vieţii publice româneşti, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: