Întâlnire liturgică, catehetică și socială, în Parohia Pocreaca

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlnire liturgică, catehetică și socială, în Parohia Pocreaca

În prima zi a lunii Brumărel, în Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” a satului Pocreaca, Protopopiatul Iași III, s-a desfășurat o întâlnire liturgică, catehetică și socială. Acțiunea a fost desfășurată sub patronajul Maicii Domnului, de prăznuirea sfântului Ei Acoperământ.

Cu prilejul acestei sărbători s-a întrunit Cercul pastoral „Sfântul Apostol Marcu”, nr. 15 al Protopopiatului Iași III, ai cărui membri au coordonat activitatea liturgică, catehetică și socială a evenimentului. Astfel, începând cu ora 7:00, la biserica parohiei s-a început slujba Utreniei continuată mai apoi de Sfânta Liturghie. Actul liturgic s-a finalizat cu Taina Sfântului Maslu, săvârșită la cererea credincioșilor veniți în număr impresionant de mare. A urmat apoi susținerea referatului „Sfântul Ioan Gură de Aur- model pentru păstorii de suflete”. După finalizarea activității liturgice, grupul catehetic al parohiei a susținut, sub îndrumarea domnului învățător Cumpănă Didel, un program artistic în care valorile ortodoxieis-au împlinit ființial cu valorile românești. După minunatul moment artistic, cei 13 copii au fost răsplătiți de studenții Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, alături de Protopopiatul Iași III și Parohia Pocreaca, cu un număr de 13 ghiozdane pline cu rechizite școlare, necesare la începutul noului an școlar.

La cercul pastoral au participat un număr de 8 preoți dintre care amintim: pr. protopop Roșu Mihail, pr. Merisescu Gabriel, pr. Burghelea Marius, președintele cercului, pr. Traciuc Iulian, pr. Ursu Vasile, pr. Alexe Adrian, pr. Breahnă Cătălin- conferențiar și pr. Solomon Ciprian. Protopopiatul Iași III a fost reprezentat, pe lângă pr. protopop Roșu Mihail, de economistul Ungureanu Mioara și asistentul social Amariei Ionela. Din partea Colegiului „Sfântul Nicolae” au participat studenții Rotaru Dumitru-Cătălin și Ghiorghiasa Stelian. (Cătălin Rotaru)

Citește despre: