Întâlnire misionară în Parohia Dorobanți, Protopopiatul Botoşani
În Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Dorobanți, comuna Nicșeni, Protopopiatul Botoșani, a fost oficiată duminică, 2 iunie 2019, Paraclisul icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa din Sfântul Munte Athos.
Slujba misionară a fost rânduită de preotul Petru Fercal, misionar protopopesc, care a ajuns la Dorobanţi împreună cu un grup de 90 de persoane de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani. La sfârșitul slujbei, părintele misionar a ținut un cuvânt de învățătură, subliniind importanța dialogului duhovnicesc, pentru ca toți oamenii să înțeleagă că există o singură cale ce duce la mântuire – credința ortodoxă, iar îndemnul Mântuitorului de a fi „o turmă și un păstor” este grăitor în sensul acesta. Părintele paroh Ilie-Iulian Șerban și-a exprimat bucuria pentru că s-a oficiat frumoasa slujbă și a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui moment liturgic. A urmat slujba de pomenire pentru eroii neamului și pentru toți cei care se odihnesc în jurul sfântului locaș. Un număr impresionant de copii, sub îndrumarea părintelui paroh, a doamnei preotese și a cadrelor didactice, au desfășurat o serie de activități (desen, lectură, cântări s.a.), marcând Ziua Copilului. Tinerii au primit cărţi religioase din partea domnului Samian Vasile, iar Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” a prezentat un concert de cântece închinate Învierii Domnului, cântări patriotice şi imne închinate satului românesc și familiei. La eveniment a fost prezentă și Marcela Patrar, viceprimarul comunei Nicşeni, care a apreciat modul în care s-a îmbinat slujba din biserică cu activitățile culturale. La final, toți cei prezenți s-au bucurat de o agapă creștină, pregătită de creștinii din cele două parohii. Pe lângă creștin-ortodocși, în Parohia Dorobanţi sunt peste 100 de familii ce aparțin cultului adventist de ziua a șaptea ce au două case de adunare. La data de 1 septembrie 2018, în această comunitate a fost adusă copia icoanei Maicii Domnului Pantanassa din Sfântul Munte Athos. Mihai Pătîrniche, fiu al satului Dorobanți, văzând icoana Pantanassa din Parohia Brateiu judeţul Sibiu, a dorit foarte mult să aducă și în satul natal o asemenea icoană.