Întâlnirea anuală a Tinerilor din Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlnirea anuală a Tinerilor din Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III

Sâmbătă, 9 iunie 2019, a avut loc Întâlnirea anuală a Tinerilor din Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III, organizată de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor în colaborare cu Protopopiatele ieșene. La întâlnire au participat 450 de tineri din cele trei protopopiate. Tema de anul acesta a fost Sfânta Liturghie - izvorul vieții.

Întâlnirea a început cu Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Sava din Iași, la care a slujit Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar tinerii au dat răspunsurile la strană. După Sfânta Liturghie, a urmat conferința cu Preasfințitul Ignatie care le-a vorbit tinerilor participanți despre Sfânta Liturghie și despre dragostea pe care o are Dumnezeu față de om, dragoste care poate fi cel mai bine înțeleasă la Sfânta Liturghie. După conferința ce a avut loc în sala Chopin de la Palas Mall, au urmat 2 sesiuni de discuții pe grupe, la Liceul „Vasile Alecsandri”. La aceste sesiuni, tinerii au discutat și au fost implicați în activități interactive pentru a înțelege mai bine importanța Sfintei Liturghii în viața lor. Spre finalul întâlnirii a avut loc sesiunea de concluzii în plen, iar apoi un moment artistic susținut de grupul de tineri al Parohiei Moșna și de tânăra interpretă Ana Maria Lazăr.

Personal, atât în calitate de participant, cât și în calitate de organizator al unor astfel de evenimente, consider că ele sunt absolut necesare pentru tinerii de azi. În societatea actuală, legăturile sociale se formează și se mențin mai mult în mediul virtual, iar din aceasta rezultă anumite probleme în relaționarea reală cu cel de lângă noi și în pregătirea noastră pentru viață.

Întâlnirile de felul acesta la care participă sute și mii de tineri creează un mediu și un spațiu în care tinerii se pot simți liberi, pot discuta, pot dezbate anumite subiecte, pot interacționa cu alți tineri din alte zone, își pot consolida valorile și devin tot mai uniți unii cu ceilalți spre săvârșirea binelui. De cele mai multe ori, acești tineri contribuie semnificativ la dezvoltarea comunităților din care fac parte și, în același timp, își formează propriul caracter și viziunea despre viață, mai exact despre o viață proactivă în Dumnezeu.

Consider că schimbările reale și durabile vin abia după ce inima unui tânăr se schimbă, după ce caracterul său se întărește, după ce valorile devin de neclintit în sufletul său și după ce simte că face parte dintr-o generație de tineri unită. Fără acestea, orice impunere din exterior nu va fi primită de tânăr sau, dacă va fi primită, nu va fi durabilă.

De aceea, aceste întâlniri organizate de către Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor vor continua vara aceasta cu un campionat de fotbal, Tabăra Nemțișor, Pelerinajul pedestru „Pe urmele sfinților nemțeni” și cu „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova”. (Emanuel Buta, Președinte ASCOR Iași)

Citește despre: