Întâlnirea preoţilor din Cercul Pastoral „Sf. M. Mc. Mina“

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlnirea preoţilor din Cercul Pastoral „Sf. M. Mc. Mina“

Joi, 3 aprilie 2014, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a Parohiei Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamţ, au fost săvârşite Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi slujba Sfântului Maslu de obşte, cu prilejul întâlnirii preoţilor din Cercul Pastoral „Sf. M. Mc. Mina“. Cuvântul de învăţătură „Despre Taina Sfintei Spovedanii“ a fost susţinut de părintele Vasile Iliuţă de la Parohia Oşlobeni.

Alături de credincioşi şi de cei 15 părinţi slujitori din comuna Dobreni şi din comunele învecinate, au participat şi elevii Şcolii Gimnaziale Dobreni, însoţiţi de profesorul de religie Sorin Amariei Cosma. Între Biserica Dobreni şi şcoala din această localitate există o bună colaborare şi un parteneriat educaţional, copiii participând şi la orele de cateheză parohială.

La momentul de rugăciune a luat parte şi părintele inspector eparhial Bogdan Frăsilă, care ne-a declarat următoarele: „Mă bucur de participarea preoţilor din Cercul Pastoral Bodeşti şi din parohiile învecinate la rugăciunea din această zi şi constat dragostea cu care ei răspund invitaţiei de a dobândi pentru ei şi pentru credincioşi roadele acestei rugăciuni. Aceste întâlniri de cerc pastoral se transformă în adevărate evenimente liturgice, de har, pline de Duh Sfânt, şi din ele se împărtăşesc toţi; din această frăţietate a preoţilor au de câştigat şi credincioşii din toate parohiile, cât şi părinţii slujitori“.

De asemenea, prof. Sorin Amariei Cosma a menţionat: „Copiii şi elevii din Dobreni au parte atât de activitate catehetică, în cadrul proiectului «Hristos împărtăşit copiilor», cât şi de momente de rugăciune. Am participat cu drag la Sfântul Maslu alături de cadrele didactice şi de conducerea Şcolii Gimnaziale Dobreni şi nădăjduim ca împreună lucrarea noastră să aducă creştere duhovnicească în sufletele tuturor . Vom încerca în perioada următoare să organizăm şi alte activităţi educaţionale, în directă legătură cu sărbătoarea Sfintele Paşti“.

„Am slujit cu bucurie Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, împărtăşindu-ne atât noi, preoţii, cât şi credincioşii adulţi şi copii. Au urmat slujbele Aghesmei şi a Sfântului Maslu, atât de folositoare trupurilor şi sufletelor, cât şi cuvântul părintelui coleg Vasile Iliuţă, care a întărit credinţa păstoriţilor noştri. Mulţumim tuturor şi dorim tuturor bucuria trăirilor noastre din această zi cu urcuş duhovnicesc, cu pregătire pentru marea şi sfânta zi a Învierii Domnului“, a adăugat pr. Nicolae Coşofreţ, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Dobreni.

Parohia Dobreni va oferi în perioada următoare copiilor cu necesităţi materiale precare pachete cu alimente şi va organiza o întâlnire catehetică tematică în preajma sărbătorilor pascale. (Andrei Roca, membru „Aleph“ în cadrul Seminarului „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ - Piatra Neamţ)

Citește despre: