Întâlnirea PRO VITA cu preşedinţii de cercuri pastorale din Protopopiatul 1 Iaşi
Prin bunăvoinţa Părintelui Protopop Toma Gradinaciuc, ieri, 7 mai 2018, a avut loc, în paraclisul Bisericii „Sf. Ap. Toma“ din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi, întâlnirea PRO VITA cu preoţii preşedinţi de cercuri pastorale din Protopopiatul 1 Iaşi. La întâlnire a participat din partea Biroului PRO VITA al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Sorina Hîngănescu, referent în cadrul Departamentului.
Necesitatea unei asemenea întâlniri a apărut ca urmare a constatării că, la şedinţele lunare cu preoţii din protopopiat, nu rămâne suficient timp pentru ca problematica să fie tratată exhaustiv, în cele „5 minute PRO VITA“ acordate.
După rugăciune şi cuvântul introductiv al părintelui protopop, reprezentantul PRO VITA a vorbit despre complexitatea provocărilor lumii postmoderne în care trăim şi despre faptul că Biserica Ortodoxă este chemată să dea o mărturie nu doar de credinţă, ci şi de filantropie socială, pe care slujitorii Sfintelor Altare sunt datori să o lucreze în unitate şi înţelegere, cu entuziasm şi responsabilitate. De aceea, activitatea PRO VITA, prin dezideratul de a salva, proteja şi cultiva viaţa de la concepţie până în veşnicie, se înscrie total în lucrarea de fiecare zi a Bisericii, fiind responsabilitatea fiecăruia dintre noi.
S-a evidenţiat necesitatea încheierii unor protocoale de colaborare între protopopiat, Biroul PRO VITA şi primăriile din mediul rural pe linie de asistenţă socială, incluziune socială, abandon şcolar, criză de sarcină etc., cu implicarea parohiei respective. S-a reiterat necesitatea implicării parohiilor în susţinerea morală a familiilor cu mulţi copii, cuprinse în Programul „Sf. Stelian“, ocrotitorul copiilor, mai ales prin educarea comunităţii în direcţia respectului faţă de aceste familii. S-a hotărât ca părinţii parohi să fie încurajaţi şi ajutaţi să creeze o echipă PRO VITA formată din tineri parohieni, medici, profesori, mame care au trecut cu bine printr-o criză de sarcină, în vederea identificării şi ajutorării acestor cazuri.
Fiecare din temele abordate au oferit celor prezenţi posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere, de a împărtăşi celorlalţi din experienţa proprie, într-o atmosferă de caldă frăţietate.
Întâlnirea s-a încheiat, aşa cum a şi început, cu o rugăciune, nădăjduind în ajutorul Bunului Dumnezeu ca roadele ei să nu întârzie să apară. (Pr. Mihail Ovidiu Ciobotaru, reprezentant PRO VITA al Protopopiatului 1 Iaşi)