Întâlnirea tinerilor din Protopopiatele Iași I, II și III – „Sfânta Liturghie, izvorul vieții”
Aproximativ 400 de tineri din parohiile județului Iași s-au întâlnit sâmbătă, 8 iunie 2019 la Întâlnirea Tinerilor din Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor și a continuat în sala Chopin din cadrul Ansamblului Palas, unde ierarhul a susținut conferința „Sfânta Liturghie – izvorul vieții”.
Elevi, studenți și tineri din parohiile protoieriilor Iași au participat la Întâlnirea Tinerilor din Protopopiatele Iași I, II și III, eveniment organizat de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. ” Ediția de anul acesta a încercat să afle mai multe din tainele Dumnezeieștii Liturghii, participanții având ca temă de reflecție „Sfânta Liturghie - izvorul vieții”. Invitatul special al întâlnirii a fost Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către PS Ignatie dimpreună cu un sobor de preoți la Biserica „Sfântul Sava” din Iași. Alături de ierarh au mai slujit părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Eparhiei Iașilor, alături de părinții protoierei Toma Gradinaciuc, Marius Daniel Profir și Mihail Roșu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de tinerii prezenți la slujbă.
Conferința „Sfânta Liturghie – izvorul vieții” în Ansamblul Palas din Iași: „Dacă vor să privească cerul cât mai des, au la dispoziție o fereastră, iar fereastra aceasta este Sfânta Liturghie”
După Sfânta Liturghie, tinerii s-au adunat în sala Chopin din cadrul Congress Hall – Ansamblul Palas, unde părintele episcop le-a vorbit celor aproximativ 450 de tineri și moderatori prezenți. Activitățile au continuat la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași, aceștia fiind împărțiți pe grupe de lucru și luând parte la diferite ateliere de dezvoltare personală și sesiuni pregătite de organizatori.
„Personal, astăzi, a fost cea mai mare provocare, în sensul că a trebuit să le vorbesc celor peste 400 de tineri despre importanța Liturghiei în viața lor. Știm foarte bine și nu este o noutate că o anumită formă a secularizării este cea în care ne îndepărtăm de rugăciune, de cultul Bisericii, de Sfânta Liturghie. Astăzi am încercat, cât Domnul m-a luminat, să îi determin, să îi conving sau să îi sensibilizez că Sfânta Liturghie trebuie să devină sursa vieții lor. În Liturghie găsim tot ceea ce căutăm în viața aceasta. Căutăm dragoste, găsim dragoste în Liturghie. Este însăși dragostea lui Dumnezeu care ni se dăruiește sub chipul pâinii și al vinului, Sfânta Împărtășanie. Căutăm pace, primim pace. Căutăm întâlnire unul cu celălalt, Liturghia este cea care ar trebui gândită ca un spațiu de întâlnire cu Hristos. Sfânta Liturghie este vindecare de toate rănile de care suntem noi afectați. Cuvântul pe care l-am pus la sufletul tinerilor este că dacă vor să privească cerul cât mai des, au la dispoziție o fereastră, iar fereastra aceasta este Sfânta Liturghie” ne-a declarat Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
„Sfânta Liturghie este izvorul vieții noastre, este locul în care, așa cum spunea și invitatul nostru, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie, găsim iubire, comuniune și este locul de întâlnire deplină cu Dumnezeu. Aici ne dorim să aducem și să fim cu toții, tinerii din Arhiepiscopia Iașilor, în Biserică și în Sfânta Liturghie. Din acest motiv organizăm aceste întâlniri și ne dorim ca acestea să fie de folos și, de asemenea, de viitor” ne-a declarat Gabriela Pipirig, coordonatoarea Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor.
La final, participanții au desfășurat o sesiune în plen unde au discutat și prezentat concluziile evenimentului. În zilele ce vor urma, marți, 18.06.2019, în municipiul Pașcani va avea loc cea de-a IV-a ediție a Tânărului Pășcănean, activitatea fiind organizată de Asociația Tineretul Ortodox Român Pașcani (ATOR Pașcani).