1) De ce această preocupare pentru pastoraţia tinerilor?

Nu m-am gândit niciodată foarte mult la lucrul acesta. Pentru că trebuie. Pentru că este categoria de vârstă cea mai vulnerabilă; o vârstă a neștiinței, a naivității, a exuberanței fără rezerve… Tinerii sunt în multe cazuri ținta principală a reclamelor. Tineretul a devenit un segment social foarte expus astăzi în societate. Pe de altă parte, preocuparea vine din interior. Oricum, foarte adesea când citesc ceva legat de viața tinerilor îmi întăresc convingerea privind importanța ieșirii în întâmpinare întrebărilor si căutărilor lor. Cred că după investiția în formarea preoților, a doua prioritate a Bisericii este investiția în tineri.

Alt răspuns la de ce aceasta preocupare? Pentru că eu și generația mea nu ne-am bucurat la această vârstă de o îndrumare spirituală. Am terminat liceul înainte de evenimentele din ’89. Aveam energie, întrebări, inteligență, căutări frumoase dar nu aveam un om, un călăuzitor care să ne poată răspunde corect la întrebările noastre, să ne ajute să înțelegem care-i scopul existenței noastre, să dăm sens energiei si entuziasmului nostru. Așa că… jucam fotbal, citeam romane polițiste și făceam drumeții pe munte cu colegii de clasa. Abia în armată, în urma unor conversații cu câțiva colegi militari, am început să caut mai atent, să înțeleg valoarea vieții creștine. Am înțeles că Ortodoxia nu este un calmant pentru bătrâni.

Apoi, acum mai mulți ani, citind o carte cu viața unui părinte grec, din cei traduși in românește, am dat peste o întâmplare descrisă acolo care mi-a confirmat și ea necesitatea implicării în pastorația tinerilor. Părintele - în una din nopți - a avut o conversație cu neprietenul din care a aflat că ținta preferată a diavolului sunt tinerii. Încă odată am înțeles că aici trebuie să lucreze și Biserica cu mai multă insistență.

Trebuie să arătăm față de tineri o mare încredere și totodată o mare speranță în posibilitățile lor de a se dezvolta; trebuie să ajutăm generațiile tinere să-și pună întrebări asupra sensului existenței. Biserica trebuie să le ofere răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieții și să le sugereze opțiuni de viață care să le dea un sens.

Credincioși sau nu, noi toți așteptăm ceva de la viață, ceva care să dea sens existenței noastre, ceva care să salveze viața noastră de inutilitate și de hău.

Am nădejdea că tinerii care se bucură de activitățile organizate pentru ei în Biserică vor ține minte peste ani că Biserica le-a întins o mână.

2) De ce trebuie sa facem o pastorație separată pentru o categorie de credincioși precum cea a tinerilor?

Pentru că astăzi tinerii, în cea mai mare parte a timpului, trăiesc separat de celelalte categorii de vârstă și pentru că fiecare vârstă are caracteristicile ei.

Tinerețea este un timp în care omul trebuie să aleagă, să ia decizii. Hotărârile luate acum îi vor marca întreaga existență. Mai ales în aceste momente este bine ca Biserica să fie prezentă, pentru a aduce în viața fiecăruia valorile creștine.

Este bine să înțelegem și să profităm (în sensul bun al cuvântului) de corespondența dintre elanul unui tânăr deschis către lucrurile frumoase, noi, lucruri care-l fac curios și-l animă și dinamica Duhului Sfânt, de partea cealaltă, dinamică din care Biserica primește inepuizabil propria Sa tinerețe. Tinerețea este primăvara sufletului. Acum are nevoie de apa cea vie, pentru ca la vremea potrivită să dea rod frumos.

Toți tinerii au ceva în comun: căutarea. De altfel se zice că doar un tânăr în căutare este cu adevărat tânăr. Dar tinerii trebuie să fie ajutați în căutările lor. Este necesar un permanent dialog cu generațiile tinere care sunt deschise vieții spirituale sau care sunt în căutare. Altfel, este riscul să găsească în altă parte, să se oprească din căutările lor dezamăgiți sau blazați sau să se mulțumească doar cu aparențe de autentic. Pot eșua. De aceea suntem chemați să ieșim în întâmpinarea căutărilor tinerilor și să-i înțelegem chiar dacă ei înșiși la vârsta asta nu se înțeleg. Fiecare generație – spunea cineva - este un nou popor ce trebuie evanghelizat.

Pentru a ne pune speranțe în generațiile tinere, în posibilitățile lor, trebuie mai întâi să investim în ei. Nu putem avea roade dacă nu am semănat și nu am udat, dacă nu am investit mai întâi.

Apoi, pastorația tinerilor este și o activitate profilactică în Biserică. Face parte din măsurile care se iau pentru prevenirea apariției și răspândirii bolilor. Este mai ușor de prevenit decât de vindecat mai târziu, la vârsta maturității sau a bătrâneții, cancerul patimilor. Dacă nu investim pentru a preveni acum la vârsta tinereții vom fi nevoiți peste ani să soluționăm stări grave de depresie, alcoolism, delicvență, traume post-avort, să aducem echilibru în familiile dezorganizate. Atunci va fi mult mai greu.

3) Care sunt prioritățile in ce privește pastorația tinerilor?

Într-o lume în care trebuie să alegem în fiecare zi, tinerii au nevoie de discernământ. Societatea de astăzi seamănă cu un imens Supermarket ce oferă o mulțime de produse. Cea mai mare parte a acestora sunt produse inutile din punct de vedere al realizării noastre ca persoane umane și al mântuirii. Majoritatea acestor oferte ne deturnează de la adevăratul scop al vieții și, mai mult, ne dăunează. Virtutea discernământului se lucrează toată viața dar începutul se pune prin dobândirea unui sistem de valori autentic. F.M. Dostoievski spune în una din cărțile lui: Omul nu poate trăi fără să îngenuncheze în fața a ceva. Dacă omul îl refuză pe Dumnezeu va îngenunchea cu siguranță în fața unui idol. Astăzi există atâția dumnezei.

Tânărul trebuie să aleagă și să ia hotărâri. Este perioada când, fără a i se anula libertatea, are nevoie să fie acompaniat.

Suferințele de la vârsta maturității (divorțul, singurătatea, depresia...) sunt datorate ideilor false și periculoase legate de prietenie, dragoste, viață, idei pe care tinerii și le însușesc de la alți tineri de vârsta lor sau din mass-media.

Provocarea cu care ne confruntăm este aceea de a-i ajuta pe tinerii noștri să înțeleagă și să depășească toată această diversitate ce se propune și totodată să rămână cu fața spre Dumnezeu. Cum îi invităm spre Biserică și cum îi pregătim să rămână creștini în această societate nouă care se schimbă pe zi ce trece? Cum îi ajutăm să priceapă că vremurile cu toate noutățile și ofertele lor, se demodează? Cum îi facem să creadă că singur numai Dumnezeu nu se demodează niciodată?

Invitarea lor pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu cuprinde în ea în plan uman, dincolo de invitația la nemurire, la viața veșnică și o invitație la simplitate.

Am formulat aici doar un gând. Cu siguranță putem găsi și alte priorități în pastorația tinerilor.

4) Ce așteaptă tinerii de la Biserica?

Așteaptă să vadă propuneri de viață autentică. Nu doresc să găsească un spațiu al legilor, al interdicțiilor. Este clar că poruncile lui Dumnezeu trebuie respectate dar ele trebuie prezentate ca niște mijloace de eliberare, ca izvoare de putere. Tinerii așteaptă să găsească în Biserică oameni, persoane nu funcționari grăbiți. Tinerii au fost întotdeauna gata să-și dea și viața pentru dreptate, pentru adevăr. Disponibilitatea aceasta stă în firea lor. Am întâlnit tineri care trăiesc în păcat dar care atunci când au văzut o nedreptate s-au indignat. S-au schimbat la față gata să intervină, în autobuz, pe stradă, la școală. Chiar trăind în păcate tânărul are o sensibilitate, o atenție, un simț al falsului pe care adultul adesea l-a pierdut. Capacitatea de a te indigna ține de o anumită puritate; vădește un suflet tânăr și sensibil.

Tânărul este în căutarea unei veritabile legături între viață și credință; el nu vrea să se așeze de partea Bisericii dacă această Biserică nu constituie o forță reală pentru viață, soluția pentru problemele și căutările lui.

Tinerii așteaptă să nu-i judecăm. Să-i înțelegem, să-i acceptăm și să-i iubim așa cum sunt. Avem nevoie să cunoaștem profund condițiile lor de viață, luptele lor, aspirațiile lor înainte de a răspunde așteptărilor și nevoilor lor. Ei vin spre Biserică și aici se simt acasă atunci când Biserica are capacitatea de a-i face să se simtă persoane, când le asigură lucrurile de care au nevoie: încredere, recunoaștere, când sunt ascultați, când sunt valorificați, când se bucură de o comuniune reală, când se simt liberi.

Din întâlnirea dintre ființa umană tânără, care are pentru câțiva ani decisivi, toată disponibilitatea pe care o oferă tinerețea și Biserica în tinerețea spirituală permanentă, se va naște și de o parte și de alta o bucurie de înaltă calitate și o promisiune roditoare.

Cum oferim, ca părinți, profesori, preoți, speranță tinerilor și cum le sugerăm un mod de viață care să redea sens existenței lor și să fie un răspuns autentic pentru întrebările fundamentale ale vieții? Aceasta este întrebarea. Până la urmă, nu avem dreptul (sau nu pare corect) să așteptăm o dezvoltare religioasă la tineri atât timp cât nu am sădit nimic, nu am investit ceva în ei.

Cred că lucrul pe care-l așteaptă cel mai mult tânărul din relația cu noi (preot, profesor, părinte) și implicit cu Biserica este să-i conștientizăm lui și să-i dezvoltăm darurile lui Dumnezeu pe care le are înlăuntrul său. Să-l punem în valoare, să-l ajutăm să rodească.

5) Ce așteaptă Biserica de la tineri?

Ce se așteaptă de la tineri? Să fie tineri. Trebuie să înțelegem că tinerețea nu este doar o vârstă biologică ci este și o stare de spirit. De aceea se și spune că în Biserică nu există vârstnici ci doar tineri de diferite vârste. Biserica are nevoie în lucrarea ei de forța și entuziasmul tinerilor, de idealurile lor, de darurile și capacitățile lor, de bucuria și „nebunia” lor. Să-și trăiască viața ca pe o vocație, în perspectiva darurilor primite de la Dumnezeu. Să fie ei înșiși și să dăruiască ceea ce au mai bun și mai frumos din ei, pentru binele lor personal și pentru binele comunității. Lucrul acesta este posibil prin atenția pe care le-o acordăm, prin dragostea noastră sinceră față de ei.

Tinerii trebuie câștigați pentru ca ei să fie (primii) principalii apărători ai culturii vieții împotriva culturii morții. Trebuie luată în considerație forța de răspândire a valorilor creștine prin tinerii câștigați pentru Biserică. Cedăm prea adesea ispitei de a-i subevalua, de a minimaliza importanța potențialului lor.

Ce mai așteaptă Biserica de la tânăr și ce poate acesta oferi este, efortul schimbării lui proprii. Mulți dintre noi suntem nemulțumiți de lumea în care trăim și am vrea s-o schimbăm. Dar nu putem schimba nimic în jurul nostru dacă nu ne schimbăm noi mai întâi. Calitatea vieții mele, frumusețea vieții mele personale contribuie la calitatea și frumusețea vieții sociale. Pe de altă parte tinerețea are și riscuri. De aceea timpul vieții prezente poate fi timpul împătimirii sau timpul despătimirii. Tinerii liberi însă, adică neîmpătimiți sunt podoabă a Bisericii. În acest sens au nevoie să fie ajutați în efortul lor de a învinge în confruntarea cu tentațiile și sprijiniți în eforturile lor, uneori timide, de a se regăsi în Biserică. Aici este nevoie de prezența tinerilor de celelalte vârste. Încheind, adaug că, până la urmă, tânărul trebuie să-și rămână fidel lui însuși pentru că în adâncurile lui se află ascunsă tainic căutarea frumosului, a binelui, a iubirii și deci, căutarea lui Dumnezeu Cel ce este izvorul frumosului, al binelui, al iubirii curate.

6) Suntem noi pregătiți pentru a-i primi pe acești tineri chiar și în plan simplu uman?

Nu se poate răspunde prin da sau nu. Depinde cu cine se întâlnește tânărul dar în general cred că nu suntem pregătiți. Încă întâlnesc oameni care nu înțeleg că s-a schimbat ceva în modul tinerilor de a percepe viața. Și oamenii aceștia sunt din toate categoriile: părinți, profesori, preoți. Îi tratăm pe tineri așa cum am fost noi tratați sau încercăm să dăm răspunsuri la probleme pe care le-a avut generația noastră și nu la problemele generațiilor de azi. Am citit despre o întâmplare petrecută la Berlin în cadrul unei serii de conferințe pastorale ținute de personalități ale lumii catolice pentru tineri. Spre finalul susținerilor un tânăr s-a ridicat, a cerut cuvântul și a spus: Voi nu ne înțelegeți pe noi. Nu încercați să ne înțelegeți. Puteți să ne examinați, să ne interogați, să ne studiați... dar nu ne veți înțelege. Noi nu suntem ca voi... Noi suntem prea diferiți, prea dispersați, prea schimbători, prea opuși... voi nu ne cunoașteți pe noi. Cam dur, nu? Pentru a-i înțelege este nevoie de timp pentru a-i asculta; este nevoie să fim și noi tineri pentru a intra în spiritul lor, pentru a le susține idealurile sau a le fi alături când sunt descurajați. Putem noi înțelege tinerețea lor în contextul societății de azi? Nu este la îndemâna oricui. Și apoi, nu avem timp. Avem proiecte, avem probleme importante. Poate nu avem timp pentru că, din punct de vedere financiar tinerii nu sunt un segment social profitabil. Ei nu au bani. Ei doar consumă bani. Acordăm timp adulților, celor care pot aduce un profit, un avantaj imediat. Tinerilor nu li se acordă atenție și timp suficient nici măcar de către părinții biologici. Vedem că unii părinți trăiesc un sentiment de vinovăție pentru faptul că nu acordă destul timp copilului și încearcă să compenseze această lipsă dăruindu-i tot ceea ce-i trebuie fiului sau fiicei, adică bani, obiecte scumpe, pentru a nu-i lipsi nimic. Se păcălesc și ei și-i păcălesc și pe copii. Dificultatea de a-i înțelege pe tineri și de a-i accepta așa cum sunt nu este ceva nou. Aristotel era și el nemulțumit de generația tânără despre care spunea că a pierdut respectul și că este imorală. Până la urmă problema tinerilor se pune la fiecare generație întotdeauna în aceiași termeni: adulții se plâng de ideile și conduita tinerilor iar tinerii se plâng că nu sunt înțeleși. Problema este că ei au circumstanțe atenuante pe când noi adulții, mai puțin. A le pune etichete sau - în cealaltă extremă - a fi indiferenți la viața lor pe considerentul că trebuie să le respectăm libertatea nu sunt cele mai inspirate atitudini.

Tinerii trebuie sa fie priviți în lumina speranței, ca o resursă și nu ca o problemă. Toți tinerii au vocația sfințeniei. În această perspectivă să-i privim și să-i susținem, spre a-și descoperi fiecare plinătatea propriei vocații. Rolul nostru este de a apropia Biserica de tineri și pe tineri de Biserică.

7) Care sunt dificultățile cu care ne confruntam în pastorația tinerilor?

Cred că lipsa unei bune cunoașteri a realităților în care trăiesc ei astăzi și a percepției pe care o au ei asupra lumii. Sunt necesare niște constatări (radiografii) pentru a lua în serios lucrarea cu tinerii. Ne putem gândi la un organism uman. Un om se simte slăbit, este palid, are stări de amețeală dar nu știe ce are, ce se întâmplă cu el. Ceea ce știe este că nu e bine; nu știe însă cât este de grav bolnav. Există semnale de alarmă, există chiar studii referitoare la starea de sănătate spirituală a tineretului dar nu sunt suficiente. Cunoașterea directă, nemijlocită a realităților pastorale în mediul generațiilor tinere este o necesitate. Este nevoie de un diagnostic bun pentru a găsi și aplica un tratament eficient.

Un alt neajuns este lipsa oamenilor pregătiți pentru a se ocupa și a întreprinde activități de calitate cu tinerii.

O altă dificultate este insuficiența fondurilor necesare pentru o investiție serioasă, de impact și pe termen lung pentru tineri.

Suntem conștienți că lipsa resurselor, a atenției și a preocupărilor pentru formarea spirituală a tinerilor va face ca generațiile viitoare să plătească erorile, neglijența și neputința noastră de astăzi. Lucrul acesta îl afirmă și pedagogii și clericii și unii dintre politicieni. Ei și ce facem? Ne descurajăm? Nu. Oricum ar fi și în orice condiții am trăi, trebuie să credem în potențialul de bunătate, de adevăr și de frumusețe care se află în inima fiecărui tânăr. Îmi aduc aminte de istorioara în care un copil încerca să salveze steluțele de mare rămase pe țărm după reflux. Un domn în vârstă plimbându-se alene de-a lungul unei plajei, a zărit în depărtare un puști care se agita aruncând ceva în mare. Apropiindu-se, a observat că băiatul, culegea din nisipul plajei steluțe de mare pe care apoi le arunca în apă.

S-a apropiat de băieţel şi l-a întrebat:

– Bună, tinere! Ce faci tu aici?

– Bună ziua, domnule! Arunc înapoi în apă steluţele de mare eşuate pe nisip. Soarele este foarte puternic, mareea se retrage, astfel încât, dacă nu le arunc înapoi, ele vor muri.

– Tinere, tu îţi dai seama că sunt kilometri întregi de plajă şi probabil mii sau zeci de mii de steluţe de mare eşuate? Eforturile tale sunt practic inutile? Crezi că ce faci tu contează?

Băieţelul l-a ascultat politicos pe bătrânul domn, apoi s-a aplecat, a cules o nouă steluţă de mare şi a aruncat-o în apă spunând.

– Uite, pentru această steluţă contează.

Arta păstorului este de a pune în lumină darurile fiecărui om și de a le face roditoare în Biserică, indiferent de condițiile în care trăim și de resursele financiare pe care le avem. Investiția cea mai bună este aceea care se face în perioada de creștere, de formare, când omul este în elan. Acum mai ales, tinerii au nevoie să ieșim în întâmpinarea căutărilor lor și să îi însoțim în drumul pe care-l au de parcurs. Cum găsim echilibrul între a lucra cu ei fără să le îngrădim libertatea și totodată fără să-i părăsim, și asta este o dificultate. Dar… cerem ajutorul lui Dumnezeu spentru a putea depăși toate dificultățile.

Silviu Cluci