Întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
În sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman a avut loc ieri întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În debutul întâlnirii, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezentat rolul pe care îl are consiliul eparhial în viaţa Bisericii. Părintele Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezentat raportul cu privire la Centrul social multi-funcţional „Episcop Melchisedec Ştefănescu“. A urmat întocmirea dărilor de seamă pentru anul 2011 pe fiecare din sectoarele Centrului eparhial Roman, în vederea prezentării Adunării eparhiale. „În cadrul consiliului au fost prezentate proiectele cu privire la manifestările cultural-religioase, stabilite pentru anul 2012, dar şi a celor social-filantropice în contextul în care Biserica noastră a dedicat acest an Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. În cadrul consiliului au fost prezentate referate ale diferitelor sectoare din administraţia eparhială, fiind întocmit bugetul anual al Eparhiei Romanului şi Bacăului şi al instituţiilor şi fundaţiilor arhiepiscopiei, în vederea supunerii lui spre aprobare în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului“, a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)