Întrunirea preoților Protopopiatului Onești
În parohia Poiana Sărată s-a desfăşurat luni, 17 februarie 2014, conferința administrativă a preoților din Protopopiatul Onești. Delegatul Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost pr. Alexandru Zamfir, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
De dimineaţă, un sobor de preoţi au slujit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Ilie" a parohiei Poiana Sărată, răspunsurile la strană fiind oferite de Corala ”Ierotheos” a preoților din Protoieria Onești. A urmat a slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Apoi, în cadrul conferinței propriu-zise au fost prezentate aspecte privind Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Brâncoveni. De asemenea, au fost prezentate cărțile ”Îndumnezeirea omului după gândirea părintelui Dumitru Stăniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” și „Creștinismul abia începe”, semnate de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. "Totodată, au mai fost menționate aspecte de țin de buna rânduire a activităților administrative la nivel parohial, definitivarea tematicii pentru conferințele preoțești din acest an, precum și modul de organizare a viitoarelor conferințe preoțești în această protoierie", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.