Patriarhul Constantinopolului Chiril al V-lea (1748 -1751; 1752- 1757), necăjit din cauza turcilor precum şi din cauza unor preoţi, a părăsit tronul lui şi a venit în Muntele Sfânt (1757), unde a stat ca un simplu călugăr în coliba Sfinţilor Apostoli în schitul Sfintei Ana.
Chiar dacă era înaintat în vârstă, a lucrat neobosit şi cu răbdare o bucată de pământ a colibei cu pomi de măslini, care se găseau pe malul mării. Părinţii schitului i-au dat, din respect şi simpatie, un măgăruş, ca să transporte uneltele lui şi tot ce altceva mai avea nevoie.
Într-o zi de vară foarte călduroasă, patriarhul urca cu animalul de povară de pe parcelă către chilie. Dintr-o dată, în punctul cel mai greu al drumului, vede doi tineri lumini, care ştergeau sudoarea de pe faţa celor ce urcau dealul cel anevoios.
Imediat ce s-a apropiat şi acesta, cei doi tineri au şters numai transpiraţia animalului. Patriarhul s-a minunat!
- Ciudat! s-a gândit. Au şters sudoarea animalului şi pe-a mea, nu. Cumva sunt mai rău decât aceştia?
Atunci a auzit pe bărbaţii aceia că-i spun:
-  Nu am şters sudoarea ta, pentru că nu ai obosit tu acum pentru transportul încărcăturii, ci animalul. De atunci patriarhul a lepădat măgăruşul şi a cărat lucrurile de pe malul mării la chilia lui şi la alţi părinţi, ca să primească plata cinstită.
A adormit în anul 1775, prevăzându-şi dinainte moartea, în ultima lui clipă de viaţă, licărind de bucurie, a primit ca vizitator al sfinţilor şi îngerilor.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 202-203)