Personalitatea şi învăţăturile Cuviosului Paisie Aghioritul au fost subiectul unei noi conferinţe din cadrul „Serilor Talpalari“, desfăşurată marţi, 16 octombrie 2012, în lăcaşul de cult din apropierea Pieţei Unirii. Invitat a fost pr. Petru Sidoreac, din Tesalonic, Grecia.

În cuvântul de deschidere, pr. paroh Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a făcut o scurtă prezentare a invitatului care a coordonat în trecut activitatea Editurii TRINITAS a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cât şi a Radioului TRINITAS. De aproape nouă ani, pr. Petru Sidoreac locuieşte lângă Tesalonic, Grecia, unde lucrează la o teză de doctorat ce tratează învăţătura părintelui Paisie Aghioritul şi legăturile acesteia cu învăţătura patristică.

În prima parte a prelegerii susţinute, invitatul a vorbit despre viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul (numele de botez fiind Arsenie Eznepidis), născut în data de 25 iulie 1924, în comuna Farasa din Capadocia - Asia Mică, şi căruia Sfântul Arsenie Capadocianul i-a proorocit atât numele, cât şi faptul că va îmbrăţişa chipul îngeresc al călugăriei. Încă din anii copilăriei, micul Arsenie a învăţat de la mama sa cugetarea smerită (prin sfatul de a pierde intenţionat la unele jocuri cu prietenii, pentru a-şi învinge mândria), cât şi înfrânarea, simplitatea şi comportarea deosebită faţă de semeni. La vârsta de numai 15 ani, în urma unei rugăciuni stăruitoare, viitorul monah Paisie îl vede pe Mântuitorul Hristos, Care-l încredinţează că El este cu adevărat Dumnezeu şi Om. După îndeplinirea serviciului militar, Arsenie se călugăreşte la Sfântul Munte Athos, unde este făcut rasofor, primind apoi schima mică şi numele de Paisie. De-a lungul vieţii, Cuviosul a întemeiat trei mănăstiri şi a restaurant un lăcaş de cult, punând în acelaşi timp şi temeliile duhovniceşti ale ucenicilor care veneau din toată Grecia şi nu numai să-i ceară sfat şi binecuvântare. În ziua de 12 iulie 1994, în urma unei tumori canceroase, Cuviosul Paisie moare şi este înmormântat fără ca nimeni să ştie la sfânta mănăstire de maici a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic). După aflarea veştii trecerii la Domnul a Cuviosului, mii de oameni au luat cu asalt Mănăstirea de la Suroti, pentru a se închina la mormântul celui ce întreaga viaţă şi-a dedicat-o slujirii aproapelui.

„Prin mâinile Cuviosului Paisie lucrau însăşi mâinile Mântuitorului Hristos“

Pr. Petru Sidoreac a vorbit şi despre moştenirea duhovnicească a Cuviosului Paisie Aghioritul, dar şi despre unele întâmplări minunate petrecute în viaţa monahului athonit: „Cuviosul Paisie a oferit lumii, înainte de toate, învăţătura sa, care nu este alta decât învăţătura Bisericii şi a Mântuitorului Iisus Hristos. Duhul cu care vorbea Cuviosul schimba vieţile, întrucât el vorbea inimilor, iar cei care îl ascultau înviau duhovniceşte. În învăţăturile sale, a susţinut foarte mult familia, dând sfaturi părinţilor, copiilor, cât şi celor care doreau să-şi întemeieze o familie. Fiind mereu în slujba celorlalţi, omul sacrificiului de sine, prin mâinile Cuviosului Paisie lucrau însăşi mâinile Mântuitorului Hristos, Cel care l-a înzestrat cu putere multă. Chiar şi în ultimele clipe ale vieţii, deşi era grav bolnav de cancer, părintele a stat, nu mai puţin de 9 ore, de vorbă cu un tânăr bolnav psihic, care a venit să-i ceară ajutorul. Aceste lucruri ne aduc certitudinea că părintele Paisie, care spunea că dragostea şi smerenia aplicate în vieţile noastre ne fac sfinţi, a păşit spre calea sfinţeniei, fiind doar o problemă de timp până la canonizarea sa“.

În expunerea sa, invitatul a enumerat apoi şi câteva dintre sfaturile duhovniceşti ale Fericitului Părinte: „Nu de puţine ori, Cuviosul Paisie Aghioritul spunea că «lucrul cel mai important pe care trebuie să-l aibă omul în minte e că totul i se cuvine celuilalt, căci tot ce facem ca să-l odihnim pe fratele nostru este ca şi cum o facem pentru Însuşi Hristos». Un alt cuvânt care a rămas în memoria ucenicilor e sfatul «dacă nu poţi să faci un bine mare, fă un bine mic» sau că «toţi trebuie să ne întoarcem spre eul nostru, să-l analizăm, şi în modul acesta, vom avea motive să plângem». Despre rugăciune Cuviosul spunea că «trebuie să ne rugăm Domnului cum se roagă mamele pentru copiii lor bolnavi», iar referindu-se la sine spunea că «eu sunt ca o cutie de conservă în lumina soarelui, pe care văzând-o cineva de departe strălucind, va crede că e aur. Însă, apropiindu-se, acela va vedea că nu e decât o cutie goală de conserv㻓.

În încheiere, pr. Petru Sidoreac a arătat motivul pentru care a acceptat invitaţia de a vorbi la „Serile Talpalari“: „Venirea mea aici, în această seară (marţi seară n.red.), este un gest de recunoştinţă faţă de Cuviosul Paisie, căruia, chiar cu preţul vieţii, îi voi susţine sfinţenia. Iar acest lucru nu-l spun numai eu, ci mii de oameni. Sfinţenia unui om se vede prin ceea ce a oferit semenilor săi“.

A doua parte a conferinţei a fost dedicată întrebărilor pe care credincioşii prezenţi le-au putut adresa invitatului în legătură cu tema dezbătută. La final, pr. Sidoreac a prezentat cartea „Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul“, de ierom. Isaac Aghioritul, tradusă în limba română în anul 2005.