IPS Andrei la întrunirea anuală a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, a participat sâmbătă, 8 martie 2014, la Sesiunea plenară festivă a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria.
Şedinţa, care se desfăşoară anual, a avut loc în Aula Magna a Universităţii din Salzburg, în prezenţa a numeroşi invitaţi. De la Cluj, IPS Părinte Andrei a fost însoţit de Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, prof. acad. Ioan Aurel Pop, de consilierul pe probleme de misiune şi protocol al Arhiepiscopiei Clujului, arhidiaconul Claudiu Grama, şi secretarul eparhial, Valentin Vesa.
Cum s-a desfăşurat întrunirea anuală a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg am aflat de la secretarul eparhial Valentin Vesa: "Festivitatea a fost deschisă la ora 10:30 în Aula Magna a Universităţii prin cuvântul de bun venit adresat de preşedintele Academiei Prof. Dr. Felix Unger. Momentul a fost urmat imediat de prezentarea noilor membri ai Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg care vin din Europa Occidentală, dar şi din cea Răsăriteană. În acest an doi noi membri din România, mai exact de la Arad şi din Bucureşti, s-au alăturat comunităţii academice a acestei prestigioase instituţii. Întâlnirea anuală a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg are în vedere şi discutarea unui subiect ce ţine strict de problemele cu care se confruntă Europa, mai exact se încearcă intuirea unor posibile soluţii pentru crizele prin care trece societatea europeană contemporană, folosindu-se de experienţa diverşilor membri ai acestei instituţii care vin din diferite domenii: politic, economic, domeniul artelor sau chiar reprezentanţi ai bisericilor creştine din întreaga Europă şi nu numai. Printre noii nominalizaţi s-au adăugat Arhiepiscopul Franz al Salzburgului şi alţi reprezentanţi ai Bisericilor Catolice şi Protestante din Europa şi din Africa".
Academia Europeană pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg a fost fondată în 1990 de profesorul cardiolog, Felix Unger, de Arhiepiscopul Vienei, cardinalul Franz König, şi de filozoful, cu implicaţii în ştiinţele politice, Nikolaus Lobkowicz. Academia numără în jur de 1500 de personalităţi ale vieţii universitare, acoperind şapte secţiuni: Ştiinţe umaniste, Medicină, Artă, Ştiinţe naturale, Ştiinţe sociale, economice şi juridice, ştiinţele tehnice şi ale dezvoltării şi Religiile lumii. Dintre membrii academiei, 30 sunt deţinători ai Premiului Nobel.
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului a fost ales membru activ al Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, pentru secţiunea Religiile Lumii, în anul 2007, pe când era Arhiepiscop de Alba Iulia, profesor de Spiritualitate creştină şi decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918″. Propunerea nominalizării a aparţinut mai multor universitari europeni, invitaţi ai simpozioanelor teologice internaţionale de la Alba Iulia. Sesiunea plenară festivă a Academiei în care IPS Andrei a primit nominalizarea festivă de membru al acestui forum prestigios a avut loc în 10 martie 2007, la Salzburg. (Sursa: mitropolia-clujului.ro)