IPS Arhiepiscop Pimen, la Burdujeni-Suceava: „Pocăința înseamnă întoarcerea de la păcat la virtute”
În Duminica de după Botezul Domnului, 12 ianuarie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Andrei” din cartierul sucevean Burdujeni. Slujba arhierească a fost un prilej de apropiere între credincioşii din parohie şi cei din localităţile limitrofe ale Sucevei.
Enoriașii Parohiei „Sfântul Andrei” din cartierul sucevean Burdujeni, alături de pr. paroh Ioan Duțuc, l-au avut oaspete duminica aceasta pe IPS Părinte Arhiepiscop Pimen. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, a împărtășit credincioșii cu Sfintele Taine și a rostit la final un cuvânt de învățătură. Răspunsurile liturgice au fost date alternativ de corala parohiei care activează în biserica suceveană de peste 30 de ani şi de corul de copii al parohiei, format din elevi de la toate şcolile gimnaziale ale cartierului.
„Pocăința înseamnă întoarcerea de la păcat la virtute, deci oprirea de a mai păcătui și strădania duhovnicească ca în locul păcatului să punem virtutea. Pocăința este acea stare sufletească de deschidere a omului către Dumnezeu, prin care el recunoaște că a greșit, prin care el simte și înțelege ce trebuie să facă. Aceste cuvinte, îndemnul la pocăință, sunt mântuitoare. Sfântul Ioan Scărarul spune așa: «Cel care își cunoaște păcatul și recunoaște că a greșit și se căiește este mai mare decât cel care înviază morții»”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
„Am avut bucuria împreună-slujirii cu Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, într-o rânduială ce devine deja tradiție pentru comunitatea noastră, ca la început de an să-l avem în mijlocul credincioșilor noștri pe Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. I-am mulțumit astfel Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce suntem și pentru tot ceea ce avem atât de frumos aici, la Biserica Sfântul Andrei din Suceava ca și comunitate. A fost o Sfântă Liturghie în care am cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul început de an și o Sfântă Liturghie în care am adus mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am primit în anii trecuți”, a adăugat pr. paroh Ioan Duțuc.
La finalul slujbei, închinătorii au luat parte la o agapă.
Biserica de parohie din cartierul Burdujeni are un singur hram, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Piatra de temelie a locașului de cult a fost așezată în 1992, iar în 1997 s-a sfinţit sfânta masă pentru a se putea sluji în interior. Lucrările de construcţie au durat până în anul 2002, când la 18 august, s-a săvârşit târnosirea sfântului locaş. Parohul Bisericii „Sfântul Andrei” din cartierul sucevean Burdujeni este pr. dr. Ioan Duţuc, consilier Asistenţă socială în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.