IPS Arhiepiscop Pimen, la prăznuirea Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți: „Cine-L părăseşte pe Dumnezeu uită şi de semeni”

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

IPS Arhiepiscop Pimen, la prăznuirea Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți: „Cine-L părăseşte pe Dumnezeu uită şi de semeni”

Mănăstirea Bogdana şi-a cinstit sâmbătă ocrotitorul noii biserici a complexului monahal, pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi. La eveniment a fost prezent IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Numeroşi credincioşi din mai multe zone ale ţării au participat la sărbătoarea din 1 iulie, pentru a se ruga Sfântului Leontie şi pentru a aduce cinstire moaştelor sale aflate în patrimoniul mănăstirii.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi, diaconi şi stareţi din eparhie, între care s-au aflat şi arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, pr. Petru Lupăştean, protoiereul Protopopiatului Rădăuţi, arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana. Răspunsurile liturgice au fost oferite de vieţuitorii obştii monahale împreună cu credincioşii din biserică.

În cuvântul de învăţătură rostit, IPS Pimen a vorbit despre activitatea Sfântului Ierarh Leontie şi despre calităţile sale spirituale: „Acest sfânt a rămas în conştiinţa localnicilor ca un ierarh rugător şi milostiv. Astăzi, milostenia şi activitatea filantropică se impun mai mult ca oricând, pentru că oamenii L-au părăsit pe Dumnezeu, şi cine părăseşte pe Dumnezeu uită şi de semeni”.

Totodată, chiriarhul a apreciat activitatea Aşezământului social „Sfântul Ierarh Leontie”, înfiinţat de arhim. Iustin Dragomir, şi a îndemnat la susţinerea activităţilor filantropice. Stareţul mănăstirii a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru prezenţă şi binecuvântare şi pentru faptul că nu a lipsit de la acest hram în ultimii 25 de ani.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un diacon şi un preot, iar la chinonic, Corul de copii al Aşezământului „Sfântul Leontie din Rădăuţi” a interpretat cântări religioase. În fiecare an, copiii de la aşezământ vin în ziua hramului să-i cânte Sfântului Leontie, ocrotitorul lor. Tot ei au pregătit, alături de corpul didactic al centrului, 450 de pachete cu hrană pentru închinători, pe care le-au împărţit la finalul Sfintei Liturghii.

Citește despre: