IPS Mitropolit Teofan, la deschiderea anului școlar: „Din ce în ce mai mult, în lumea aceasta a schimbării, ni se propun nu certitudini, ci dileme”
Noul an școlar a început la Neamț cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul a răspuns invitației conducerii Inspectoratului Școlar Judeţean Neamț, oficiind ieri dimineață o slujbă de binecuvântare la sediul instituției. În continuarea zilei, ierarhul a participat la festivitatea de deschidere de la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț.
Ieri, la primele ore ale dimineții, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a fost oaspetele Inspectoratului Școlar Județean Neamţ, unde a oficiat o slujbă de binecuvântare.
Pornind de la incertitudinile care predomină în lumea contemporană, Părintele Mitropolit Teofan a vorbit despre necesitatea existenței unor modele demne de urmat de către cei aflați pe bancile școlii: „Un Părinte al Bisericii pe care noi îl pomenim la fiecare Sfântă Liturghie - Sfântul Ioan Gură de Aur - spunea că arta educației este mai importantă decât cea a picturii și sculpturii pentru un singur motiv: pictura și sculptura modelează chipuri moarte, pe când educația modelează chipuri vii. Diferența se observă de la sine în acest exemplu. Avem nevoie ca, în parcursul acesta al formării oamenilor, ei să întâlnească în formatorii lor stânci și arbori puternici înfipți în pământ. Din ce în ce mai mult, în lumea aceasta a schimbării, ni se propun nu certitudini, ci dileme. Totul este așezat sub semnul întrebării, pornind de la lucruri mai noi, cum ar fi de exemplu, prezentarea posibilității pentru un băiat ca într-o zi să fie fată sau pentru o fată, dacă ea consideră de cuviință și este nefericită cu statutul ei, să devină băiat. La fel, și în cazul familiilor viitoare; după unii, ele pot avea altă formă decât cea moștenită de la părinții și bunicii noștri. Nimic nu mai e sigur, nici măcar în acest domeniu, iar dacă intrăm sfera istoriei, nici acolo lucrurile nu mai sunt prezentate ca certitudini. Mihai Vitezul este acum, da un om viteaz, dar un aventurier, cu poftă de a cuceri teritorii străine, creându-se deja un chip în mintea copilului care, pe de o parte, nu corespunde nici adevărului, iar, pe de altă parte, corespunde unei anumite viziuni că nimic nu a fost frumos, puternic, real și demn de urmat. De aceea, vă doresc să fiți stânci și arbori puternici, căci șuvoiul va fi, cu certitudine, din ce în ce mai mare, iar nevoia de dumneavoastră va fi, pe măsură ce trece timpul, din ce în ce mai mare. Să vă ajute Dumnezeu să fiți mentori și modele vii, și să-i învățați pe elevii dumnevoastră să fie «case» zidite pe stâncă, nu pe nisip; anii vor trece, iar elevii de azi ne vor înlocui în responsabilitățile pe care noi le îndeplinim acum”.
„Istoria arată că omul care l-a avut în viața lui pe Dumnezeu a avut rezultate mai bune”
În continuarea zilei, Mitropolitul Molovei și Bucovinei a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț, instituție care a aniversat și 50 de ani de la înființare. Alături de conducerea colegiului au fost prezenți inspectorul școlar general Elena Laiu, inspectorul școlar de specialitate Florentina Ungureanu, prefectul Daniela Soroceanu, senatoarea Emilia Arcan, primarul Dragoș Chitic, vicepreședintele Consiliului Județean, Ion Asaftei, protopopul de Piatra Neamț, părintele Valentin Tofan, părintele Constantin Bogdan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Piatra Neamț, pr. Flavian Duduman, inspector în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.
Festivitatea a debutat în acordurile imnului național, interpretat de eleva Patricia Buruiană. A urmat o scurtă slujbă de binecuvântare oficiată de IPS Părinte Teofan, cu rostirea împreună a celor de față - elevi, profesori, părinți, oficialități, preoți - a rugăciunii „Tatăl nostru”, după care pr. Flavian Duduman a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia începerii anului școlar.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a îndemnat ca munca celor implicați în actul educațional - școală, părinți și strădania elevilor - să se întemeieze pe Dumnezeu. „Veți zice, dar ce are a face Dumnezeu în instituții școlare, ce să mai caute Dumnezeu?! Încerc a vă răspunde la această întrebare, care, într-o formă sau alta, știu că este prezentă în mintea multora: Dumnezeu are ce căuta, pentru că eu sau oricare dintre dumneavoastră nu suntem rezultatul unui întâmplări, unui hazard, ci Dumnezeu a făcut ca noi să ne naștem, prin iubirea părinților noștri. Faptul că noi, peste ani și ani, vom pleca în altă lume, nu înseamnă că se sfârșește viața noastră, ci vom avea perspectiva veșniciei, unde-L vom întâlni pe Dumnezeu. Istoria arată că omul care l-a avut în viața lui pe Dumnezeu a fost mai plin în sufletul său, a avut rezultate mai bune, a avut mai multă bucurie decât tristețe în viața lui. Vă rog, vă propun, insist ca Dumnezeu să facă parte din viața dumneavoastră, pentru ca, împreună cu dascălii, cu voința proprie și cu binecuvântarea și rugăciunea părinților dumneavoastră de acasă, avându-L pe Dumnezeu ca fundament al acestei întreite contribuții, să aveți un an binecuvântat, o viață binecuvânată și să fiți bucuria dascălilor, a părinților voștri și a Bisericii”.
Prof. Daniela Neamțu, directoarea Colegiului Național de Informatică din Piatra Neamț Piatra Neamț, a mulțumit oaspeților pentru participarea la debutul unei etape importante a colegiului: „Anul acesta, Colegiul Național de Informatică împlinește 50 de ani de când primii elevi au intrat pe porțile școlii. Este un an deosebit și, la această festivitate de deschidere, de care ne bucurăm cu toții, avem invitați deosebiți cărora le mulțumim pentru prezență. Vă urez tuturor celor aici de față un an binecuvântat, un an cu rezultate deosebite și un an de sărbătoare pentru toți. Le mulțumesc elevilor care învață aici, le mulțumesc părinților, cadrelor didactice și tuturor celor care ne sprijină”. La finalul festivității, IPS Părinte Teofan a oferit directoarei Daniela Neamțu icoana Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, „ca sursă de inspirație”, și un set de cărți dedicate Centenarului publicate de Editura Doxologia. La rându-le, conducerea Colegiului i-a dăruit Mitropolitului Moldovei și Bucovinei o tabletă e-reader cu Biblia în format e-book și două cărți.
Discursurile oficialităților au fost încheiate de inspectorul general școlară Elena Laiu: „Iată-ne astăzi la început de an școlar, cel mai important eveniment din viața dascălilor și elevilor, cu convingerea că vom fi mai buni și vom cuceri noi ștachete ale cunoașterii. Dragi elevi, am încredere în forța și valoarea voastră, în dăruirea și profesionalismul colegilor de la catedră și am credința că rezultatele noului an școlar 2018-2019 îmi vor confirma încrederea acordată. Să vă dea Dumnezeu sănătate, putere de muncă, entuziasm și speranță, iar dorința de a excela să ne călăuzească pe noi toți. Doamne ajută!”.