IPS Mitropolit Teofan, în Parohia Nicolina I: „Doamne, dă-mi putere să văd chipul frumos din fratele meu”

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Mitropolit Teofan, în Parohia Nicolina I: „Doamne, dă-mi putere să văd chipul frumos din fratele meu”

Momente istorice pentru enoriașii și preotul Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din cartierul ieșean Nicolina, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită în această dimineață de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat astăzi în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” Nicolina I. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul parohial, iar în cuvântul de învățătură i-a îndemnat pe credincioși ca, prin rugăciune și credință, să-i ceară lui Dumnezeu putere de a vedea sensul duhovnicesc al acestei vieți: „Rugăciunea «Doamne, să văd!» a orbului din Evanghelia acestei duminici înseamnă «Doamne, dă-mi putere să văd păcatul din mine; Doamne, dă-mi putere să văd chipul frumos din fratele meu, chiar dacă la suprafață poate el este păcătos. Doamne, dă-mi putere să văd prezența Ta întru creația pe care Tu ai adus-o dintru neființă la ființă. Dă-mi, Doamne, putere să văd frumusețea familiei din care fac parte; dă-mi, Doamne, să văd importanța și frumusețea parohiei, a Bisericii din care fac parte. Dă-mi, Doamne, putere să văd frumusețile neamului în interiorul căruia Tu m-ai binecuvântat să mă nasc. Dă-mi, Doamne, putere frumusețea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii». Ca să avem putere, pe de o parte, să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea ochi pentru a vedea toate aceste lucruri și, de altă parte, pentru a primi această putere, sunt necesare două lucruri: rugăciunea și credința. Rugăciunea poate să fie și rugăciunea orbului «Doamne, fie-Ți milă de mine»  și credința trebuie să fie cea despre care spune Domnul Hristos că o avea orbul, cea care l-a făcut pe Domnul să-i spună «Credința ta te-a mântuit, vezi, mergi în pace»”.

În cuvântul rostit la finalul slubei, părintele paroh Gabriel Zaharia i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite de-a lungul timpului, dar și pentru momentele de încercare: „În acești șapte ani de la înființarea Parohiei Nicolina I, am avut multe încercări, dezamăgiri, încât la un moment dat stăteam și mă întrebam dacă trebuie să mai continui, dacă este vorba de statornicie în dreapta credință sau dacă nu cumva este vorba de o încăpățânare a mea și trebuie să mă opresc. Dar iată Dumnezeu a trimis darul Lui asupra noastră, a trimis lumina și binecuvântarea Sa, a înălțat pe piatra credinței picioarele noastre, ne-a înălțat capetele noastre și a avut milă de noi. Atunci când credeam că toate ușile sunt închise, Dumnezeu ne-a deschis nu doar o ușă, ci a deschis mai întâi inima domnului Cristian Popescu, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru ajutorul dat”.

Parohia „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” - Nicolina I a fost înfiinţată în data de 1 septembrie 2011, prin decizia mitropolitană numărul 616 / 2011, având la baza considerente de ordin social, administrative şi pastoral misionar, răspunzandu-se totodată şi solicitărilor venite din partea mai multor credincioşi ortodocşi care locuiesc în această zonă, fiind de altfel, singurul cartier ieşean unde nu există o biserică ortodoxă. Prin decizia nr.621/2011 a fost numit în funcţia de paroh la această parohie preotul Zaharia Gabriel. Parohia cuprinde un număr de aproximativ 2000 de familii şi configuraţia ei teritorială este dată de străzile Bradului, Gheorghe Doja şi Minervei. Biserica ce se va construi îl va avea ca ocrotitor pe  Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (8 mai), numit şi ,,Apostolul Iubirii”.

Citește despre: