IPS Mitropolit Teofan a sfințit aşezământul social-filantropic al parohiei Negritești
La parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Negriteşti - Podoleni, Protopopiatul Roznov, formată din 110 familii cu vârstă înaintată, dintre care 35 cu persoane văduve, s-a reușit, prin grija părintelui paroh Ioan Duma, ridicarea și finalizarea unui aşezământ social-filantropic modern, dotat cu toate cele necesare. Ca o încununare a eforturilor enoriașilor și a preotului din Negritești, slujba de sfințire a așezământului a fost oficiată duminica trecută de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în sobor de preoți și diaconi.
Ridicarea aşezământului social-filantropic din parohia Negriteşti - Podoleni a început în luna aprilie a anului 2011, fiind construit din cărămidă și având o suprafaţă de 138,6 m2. Așezământul servește ca praznicar și ca spaţiu pentru activităţile filantropice, dar și pentru cele de ordin cultural-pastoral, camera de la mansardă fiind destinată bliotecii şi arhivei parohiale.
Slujba de sfințire prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul Mir a fost oficiată de IPS Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și doi protopopi: pr. Vasile Ţoc, protopopul Protoieriei Roznov și pr. Ioan Negoiță, protopopul Protoieriei Sascut din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, fiul al satului Negritești.
Importanța comuniunii parohiale
„Ne aflăm la un moment istoric al comunității noastre, fiindcă din anul 1428, de când există prima datare a localității noastre, nu avem mențiuni că vreun Mitropolit al Moldovei și Bucovinei ar fi trecut prin aceste locuri. În anul 2011, IPS Mitropolit Teofan a schimbat Sfântul Antimis al bisericii noastre, dar aceasta este practic prima slujba săvârșită de un mitropolit la parohia Negritești”, a subliniat părintele paroh Ioan Duma în cuvântul rostit la finalul slujbei de sfințire. „Venirea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan a fost un eveniment îndelung așteptat de credincioșii parohiei Negritești, fiindcă aceștia știu că, odată cu slujba arhierească de sfințire a așezământului social-filantropic, și sufletele și inimile lor se reînnoiesc duhovnicește”, a adăugat și părintele protopop Vasile Țoc.
IPS Mitropolit Teofan, în cuvântul de învățătură, a vorbit, printre altele, și despre importanța comuniunii: „Ne-am rugat ca Domnul să binecuvinteze tot ceea ce se va întâmpla în acest așezământ, sub oblăduirea părintelui paroh, anume praznice, întâlniri, festivități, lectură de carte, proiecție de film creștin și tot ceea ce, în numele Domnului și al neamului, îi adună pe creștini împreună. Este lucru mare și important ca și în satele mai mici să existe locuri unde oamenii să aibă posibilitatea să se întâlnească, fiindcă, deși există atâtea mijloace de comunicare, ne simțim parcă tot mai singuri. Tristețea și singurătatea încep să pună din ce în ce mai mult stăpânire pe omul contemporan și avem nevoie imensă de locuri în care, prin desfășurarea unor activități culturale și spirituale, să dobândim clipe de împlinire și întărire sufletească”.
Predica Mitropolitului a fost urmată de hirotesia părintelui paroh Ioan Duma în treapta de iconom stavrofor, când i-a fost înmânată acestuia, spre purtare, Sfânta Cruce și brâul. La final, toți enoriașii care au ajutat la ridicarea așezământului, au primit diplome de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan.