Studentul Ilie Gabriel Melniciuc,  fiul părintelui profesor Ilie Melniciuc Puică și al doamnei profesor Nicoleta Melniciuc-Puică, trecut la cele veșnice duminică, 9 august, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Slujba înmormântării, precedată de Sfânta Liturghie, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor format din preoți profesori de la Facultatea de Teologie ieșeană, preoții slujitori de la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie din Iași”, preoți apropiați familiei părintelui Melniciuc-Puică. Ilie Gabriel avea 20 de ani și era unul dintre studenții străluciți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza din Iași”, iar din luna iunie anul curent era și unul dintre liderii organizației studențești AIESEC.

Înainte de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. Din partea Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a vorbit părintele lect. univ. dr. Paul Cezar Hârlăoanu: „Părinte profesor, doamnă profesoară, un fiu a plecat pentru a se alătura, nădăjduind, Bisericii din ceruri. Vă aducem în schimb iubirea sutelor, dacă nu miilor de fii și fiice - studenți ai facultății noastre de Teologie - cărora le-ați fost în decursul anilor și le veți fi și de acum înainte ca niște părinți. Credința noastră în Înviere și nădejdea dobândirii vieții veșnice vin să vă însoțească cu dragoste pe drumul acesta pe care mergeți începând de astăzi. Aș încheia transmințându-vă iubirea, prețuirea și compasiunea tuturor colegilor dumneavoastră, a decanului facultății noastre, a întregului corp profesoral și a tuturor ostenitorilor acestei facultăți. De asemenea, permiteți-mi, în calitate de fost student al dumnevoastră, să pot transmite acest mesaj și în numele tuturor studenților teologi ieșeni. Rugăm pe Hristos Domnul să trimită în inimile dumneavoastră, părinte Ilie, doamnă Nicoleta și Teofil, duhul Adevărului-Mângâietorul, care să vă mângâie în aceste momente, iar pe Ilie Gabriel să-l odihnească în locașurile cerești”.

„Poate Dumnezeu a vrut să-l rupă pe Iliuță de pe pământ pentru a-l răsădi în Rai”

În continuare, a luat cuvântul din partea Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” - locaș de cult unde slujește și pr. conf. univ. dr. Ilie Melniciuc-Puică - părintele slujitor Paul Lehaci: „Doar Dumnezeu știe de ce a îngăduit această tragedie. Poate că Dumnezeu a dorit să mai adauge un suflet curat în ceata celor care au câștigat împărăția Sa. Poate că Dumnezeu, în înțelepciunea și lucrarea Sa, a dorit să-l ferească pe Iliuță de răutățile acestei lumi, atât de nedrepte uneori, pentru a se putea bucura de frumusețile lumii celor drepți. Poate Dumnezeu a vrut, așa cum spunea Arhiepiscopul Ioachim, să-l rupă pe Iliuță de pe pământ pentru a-l răsădi în Rai. (...) Mă uit în fața mea și mărturisesc că-mi este greu să mă împac cu ideea că Iliuță, care, la fel ca și Iliuță, a crescut odată cu zidurile acestei biserici, nu va mai fi în mijlocul nostru, nu va mai intra în altarul bisericii pe care a îndrăgit-o și a slujit-o cu atâta dăruire și dragoste. Nu trebuie însă să uităm că Dumnezeu, uneori, îi ia de foarte tineri pe cei pe care îi iubește. Iliuță nu era doar un tânăr cu rezultate foarte bune la școală, un student implicat în foarte multe activități, ci, mai presus de orice, era un copil cu suflet mare, un fiu ascultător, un frate bun și un prieten pe care te puteai baza de fiecare dată. Iliuță era și va rămâne un tânăr frumos, visător și mereu dornic să învețe lucruri noi. Iliuță a fost - și cu siguranță va rămâne mereu - bucuria și mândria părinților lui, fiul care adus mereu atâtea satisfacții, și, nu în ultimul rând, cel care aducea zâmbetele pe fețele tuturor”.

Ultimul cuvânt i-a aparţinut Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Teofan: „În astfel de momente se cuvine poate mai bine să taci decât să vorbești, căci, într-un anumit fel tăcerea este mai grăitoare decât săracele cuvinte rostite. Tot trupul să tacă - rostește Biserica în Sâmbăta cea Mare, când Domnul Hristos este în mormânt. Dar dacă se cuvine a rosti totuși ceva, acest ceva nu s-ar cuveni să fie altceva decât strigătul: Hristos a înviat! Cei care s-au lăsat cuprinși de adevărul mărturisit de acest strigăt, dacă nu chiar atunci, în momentul morții cuiva drag, dar mai târziu au început să primească fărâme de înțelegere a ceea ce s-a întâmplat. Hristos este începutul învierii celor adormiți, pentru că El este Calea care duce la viață, Adevărul care mărturisește viața, El este Viața în sine, este Lumina, Învierea și Veșnicia. De aceea, părinte Ilie, stimată doamnă Nicoleta, tu Teofil, voi, membri ai familiei lărgite, dumneavoastră, cei de la Facultatea de Teologie, de la Universitate, de la Primărie, credincioșii acestei sfinte biserici, colegii lui Ilie Gabriel de la Universitate și toți cei care încercați să preluați pentru o clipă greutatea familiei îndurerate în inimile voastre - deși e bine cu onestitate să mărturisim că este greu a ridica ceva din greutatea lor, dar rugăciunea face întotdeauna minuni, sub egida mărturisirii că Hristos a înviat, știm că Ilie Gabriel nu a murit, ci doarme. Sub adumbrirea acestui adevăr, mărturisim că Ilie Gabriel nu a dispărut, ci a plecat într-un loc unde toți oamenii Învierii vor ajunge. El nu e mort - Ilie Gabriel nu e mort, Nicoleta, tu părinte, tu Teofil nu e mort - ci e mai viu decât poate credem că suntem noi, vii aici unii în fața altora. Dumnezeu să vă mângâie cum știe El mai bine, iar rugăciunea celor de față și a celor care l-au cunoscut pe Ilie să vă poarte pe aripi, iar când mergeți la mormânt să cântați Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le și nu am nici o îndoială că veți simți prezența lui Ilie Gabriel vie, dincolo de câteva lopeți de țărână. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

În continuare, sicriul a fost dus pe brațe de preoți la mașina mortuară, fiind înhumat apoi în Cimitirul Mănăstirii Galata.