IPS Părinte Mitropolit Teofan le-a vorbit credincioșilor ieșeni despre duhul grijii de multe

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Părinte Mitropolit Teofan le-a vorbit credincioșilor ieșeni despre duhul grijii de multe

În după amiaza zilei de ieri, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Slujirea arhierească a fost una deosebită, săvârşită numai la lumina lumânărilor. Întrucât Liturghia Darurilor înainte sfinţite este săvârşită sub semnul pocăinţei, veşmintele ierarhului și ale preoţilor slujitori au fost de culoare neagră, cernite. Răspunsurile la strană au fost oferite de psalţii catedralei.

La final, în cuvântul rostit credincioşilor prezenţi, IPS Mitropolit Teofan a subliniat: „Am pășit, cu ajutorul lui Dumnezeu, în cea de-a doua parte a Postului Mare, timp binecuvântat, în care Biserica ne dăruiește har peste har, bucurie peste bucurie, putere peste putere, în drumul nostru către Înviere. Unul dintre darurile cele alese făcute de Biserică în această perioadă este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul - «Doamne și Stăpânul vieții mele». Prin această rugăciune, îl rugăm pe Dumnezeu, prin patru daruri deosebite - medicamente ale tămăduirii, să ne scape de patru răni care cauzează mult întuneric în ființa noastră. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne scape de duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert”.

„Deși la o primă privire nu ar fi atât de periculos, duhul grijii de multe este cu totul viclean și pătrunde în rărunchii și în măduva ființei noastre și cauzează mult rău. Dacă duhul trândăviei îl macină și îl chinuie pe om cu un anumit blocaj lăuntric, el simțindu-se într-o anumită nemișcare, duhul grijii de multe este la polul opus. În acesta cade omul care, dorind să nu fie inactiv, să nu aibă clipe goale, cade în contrarul extrem al trândăviei și încearcă să facă prea multe în viață. Prin aceasta se împrăștie în o mie și unu de senntimente, stări, duhuri, situații, încât te întrebi ce este mai periculos: duhul trândăviei sau duhul grijii de multe?”, a adăugat ierarhul.

Liturghia darurilor mai înainte sfințite este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe. Liturghia Darurilor se poate oficia în orice zi a Postului Mare, cu excepția zilelor de sâmbătă și de duminică și a zilelor aliturgice. Potrivit tradiției, autorul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite este Sfântul Grigorie Dialogul sau cel Mare, Episcopul Romei. Nu se poate spune cu siguranță că el a înființat întreg oficiu liturgic al acestei liturghii, dar cu siguranță el a contribuit la îmbogățirea și la sistematizarea acesteia pe vremea cât a stat la Constantinopol.

Citește despre: