IPS Părinte Mitropolit Teofan a slujit Sfânta Liturghie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfanta Maria” din Iași
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat ieri Sfânta Liturghie la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Preotul misionar Florin Cristian Cristea, conducerea unității, cadre medicale dar și mame cu pruncii lor, au participat la slujbă, iar la final s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
În Duminica Vameșului și a Fariseului, 17 februarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a fost în mijlocul copiilor internați la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfânta Maria”. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie într-o încăpere a unității medicale.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat faptul că mândria este una dintre cele mai grele boli sufletești, în timp ce smerenia este unul dintre cele mai eficiente medicamente pentru sufletul omului: „Așa cum îți este gândul, așa îți este și viața. Gândurile omului, dacă sunt curate și bune, dacă sunt de ajutor, de rugăciune, gânduri smerite, aduc și mult bine în jur, dar în acelați timp aduc foarte mult bine în viața respectivului om. Viața pizmașă este ca un cariu în oasele omului, iar viața fără de prihană este sănătatea trupului omului. Și sunt atâția medici și atâția cercetători care spun că sănătatea este dobândită, bineînțeles și prin intervenția medicului și eficiența medicamentelor, dar și prin starea sufletească a omului. Dacă omul este deschis spre a fi ajutat, dacă are încredere în cel care se află în fața lui și încearcă să-l ajute, dacă are credință în Dumnezeu, dacă are gânduri bune, dacă nu cade în deznădejde, toate acestea aduc vindecare. Toate cele care aparțin gândului smerit sunt dătătoare de sănătate, iar cele care aparțin gândului mândru și ambițios, pizmaș și doritor de rele, sunt aducătoare de suferință și durere și în viața proprie, și în viața celor din jur”.
„Pentru noi toți - conducerea și cadrele medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sfanta Maria», copiii și părinții internați - prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan în mijlocul nostru este o bucurie, o șansă și o ocazie specială, o dovadă a faptului că Dumnezeu ne iubește. În acest spital este foarte multă durere, foarte multă suferință, iar oricine sau aduce alinare suferință sau necazurilor copiilor internați reprezintă o binecuvântare. De aceea, vă pot spune, Înaltpreasfințite Părinte Teofan, că sunteți o alinare pentru toți copiii internați aici, pentru mame, pentru însoțitori, cât și pentru personalul medical - medici, asistenți, infiermieri și tot aparatul administrativ care servește interesul copiilor”, a spus în cuvântul de mulțumire preotul misionar de caritate Florin Cristian Cristea.
La finalul Liturghiei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a oferit doctorului Radu Terinte, managerul unităţii medicale, o distincție de vrednicie. Copiii internați și însoțitorii lor au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan iconițe.