IPS Petru a slujit la biserica „Tuturor Sfinţilor”(Biserica Deportaţilor) din Chişinău
La 19 iunie, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Tuturor Sfinţilor”(Biserica Deportaţilor) din Chişinău cu ocazia sărbătoririi hramului (preot paroh protoiereu Ion Baltag).
Cu binecuvântarea IPS Petru, PC Preot Ioan Barbău, protopop de Chişinău a rstit un cuvânt de învăţătură.
În predica sa, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru s-a referit la diferitele categorii de sfinţi care „s-au ostenit, respectând voia lui Dumnezeu şi au câştigat Împărăţia lui Dumnezeu”. „Astăzi cinstim pe toţi sfinţii, pe apostoli, pe martiri, pe mucenici, pe mărturisitori, pe cuvioşi şi pe ierarhi, pe toţi cei care au urmat sfatul Mântuitorului care a spus: „ Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”. Sfinţii au respectat îndemnul Mântuitorului şi au aflat Împărăţia Cerurilor. Pentru mărturisirea lor jertfelnică şi exemplară a dreptei credinţe, sfinţii au fost numiţi eroi ai credinţei” a mai spus Înaltpreasfinţitul Petru.
„Să urmăm şi noi indemnul Mântuitorului şi să nu uităm cele spuse de Apostolul Pavel: „uitaţi-vă la mai-marii noştri care v-au propovăduit vouă cuvântul lui Dumnezeu şi băgând de seamă felul în care şi-au încheiat viaţa, urmaţi-le credinţa”. Să luăm pildă de la sfinţi şi să mărturisim, cu timp şi fără timp, dreapta credinţă, în deosebi în aceste zile când ne confruntăm cu un prozelitism sectar nemaiîntâlnit pe meleagurile noastre”, a îndemnat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Claudiu Mujdei-Plămădeală a fost hirotonit în diacon.
Biserica deportaţilor a fost înregistrată la Serviciul de stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova la 7 decembrie 2004. Primăria capitalei, în 2006, după aproximativ 2 ani de demersuri, a alocat un teren pentru construcţia bisericii în apropierea Gării Feroviare, unde în 1941 şi 1949, 1950-1951 victimele deportărilor au fost încărcate în vagoane de vite cu destinaţia Siberia şi Kazahstan. În 2006 a fost pusă prima piatră de temelie de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor şi instalată o Troiţă, iar la 31 mai 2008 a fost sfinţit sfântul lăcaş tot de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei şi oficiată prima Sfântă Liturghie.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei