Pentru cei ce nu te cunosc, cine este Iustina Irimia?

Iustina Irimia este actualmente masterandă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, profesoară de limba română și limba engleză în localitatea natală, în Flămânzi, județul Botoșani și se recomandă totodată ca un suflet iubitor de tot ce este bun și frumos, o tânără simplă, cu aspirații frumoase.

Care sunt aceste aspirații?

Nu am neapărat un țel al vieții, știu doar că îmi doresc să trăiesc frumos. Aceasta este aspirația mea: să am o viață frumoasă și să nu uit niciodată să fiu om.

Ce înseamnă să fii om?

Să nu uiți de demnitate, în primul rând, de moralitate. Să ai iubirea în suflet mereu, să fii disponibil pentru oricine din jurul tău, să fii altruist, să te faci tuturor toate.

„Mama mă adormea adeseori cântându-mi”

Ce oameni, ce gânduri te-au mânat înspre folclor? De ce ai ales să împărtășești oamenilor muzica populară?

Părinții mei iubesc muzica populară și cred că mi-au insuflat, de mică, o anumită dragoste. Mama îmi povestea că mă adormea adeseori cântându-mi. Cred că dragul pus de ea în cântec s-a lipit de mine, n-a fost în zadar. Însă toate aceste lucruri au venit ca o completare a darului dat de Dumnezeu. Într-adevăr, toate se fac prin oameni, iar Dumnezeu a avut grijă să întâlnesc oamenii potriviți la momentul potrivit.

Când ai început să cânți?

De micuță am făcut parte oarecum din peisajul artistic al oricărei serbări care a avut loc la grădiniță, la școala primară. La strana bisericii am început să cânt destul de devreme. Am avut șansa ca la una dintre serbările școlare organizate la mine, în Flămânzi, să fie prezent și domnul dirijor al Ansamblului „Datina”, Constantin Lupu. El m-a ascultat, a simțit ceva care poate fi dezvoltat și îmbunătățit și m-a luat sub arcușul dumnealui, m-a învățat câteva cântece populare pe care le puteam prezenta în fața unui juriu, și astfel, în anul 2000 am participat la primul meu concurs, unde am luat premiul de debut.

„Toată viața omului este cuprinsă în tradiția noastră folclorică”

Maestrul Grigore Leșe spunea despre cântec că „astâmpără inima omului cu supărare”. Tu ce crezi? De ce are nevoie omul de cântec popular?

Aici pot răspunde subiectiv: eu am nevoie de cântecul popular pentru că mă regăsesc în linia melodică, dar în special în textele populare, care sunt de o sensibilitate și de o discreție deosebite, dar, în același timp, scot la suprafață profunzimea lucrurilor, a sentimentelor pe care cu toții le avem. Cred că Grigore Leșe se referea la cântecele doinite, la cântecele de suflet: ele astâmpără supărarea. Dar există și altfel de cântece, care ne bucură. Eu cred că, prin cântecul popular, omul acoperă gama cea mai variată de sentimente: de la bucuria nașterii unui prunc până la durerea pricinuită de pierderea unui om drag. Viața omului, de la început până la sfârșit, se cuprinde în tradiția noastră folclorică; și nu doar în cântec, ci în toate obiceiurile pe care le au românii, care aveau dragul acesta de cântec în oricare moment al vieții lor.

Cum îți alcătuiești repertoriul?

Sunt încă la început de drum.  În privința repertoriului, este mai dificil, pentru că toată lumea ne recomandă să mergem în sate, să culegem. Am fost, am încercat și acest îndemn, însă s-a cam cules ceea ce era de cules, iar bătrânii care au mai rămas nu oferă întotdeauna ceea ce așteptăm noi: cântece nemaiauzite, nemaiascultate de nimeni. Așa că am recurs la cea de-a doua metodă, a culegerilor de folclor. Am colecționat câteva din care mă inspir în alegerea textelor, iar pentru aranjamentele muzicale beneficiez de sprijinul orchestrei „Rapsozii Botoșanilor”, cu care eu colaborez de foarte mult timp, este familia în care am crescut ca interpret și domnul dirijor Ioan Cobâlă și domnul dirijor Ciprian Potoroacă mă ajută în alegerea repertoriului, mă îndrumă. Sfaturi primesc și de la soliștii „Rapsozii Botoșanilor” în ceea ce privește îmbinarea textului cu muzica, care este foarte importantă. Degeaba ai o melodie frumoasă, dacă nu știi exact ce vorbe vin puse pe acea muzică, pentru a transmite mesajul împreună.

„În Basarabia poți auzi prin cântecul popular fiecare colț al României”

Cum vezi tu relația dintre tineri și folclorul românesc? Sunt ei conștienți de însemnătatea lui?

Am avut șansa să întâlnesc numai tineri pasionați de folclor, de cântecul popular, iar acest lucru m-a bucurat enorm. Să vezi atâția tineri dorind să participe la tot felul de concursuri, spectacole, atât ca interpreți, dansatori sau orice alt rol într-un ansablu folcloric, este încurajator, îmbucurător, dar totodată sunt conștientă că nu este numai aceasta realitatea. Însă,  participând și la altfel de evenimente, nu atât de oficiale precum spectacolele, concertele, am sesizat o apropiere a oamenilor, nu doar a tineretului spre acest gen de muzică.

Ai cântat prin toată țara și ai ajuns și în Republica Moldova și în Ucraina. Cum te-au primit românii de acolo?

Eu consider că în Republica Moldova sunt numai români, la fel și în Bucovina din partea Ucrainei. Nici n-aș putea să-i numesc altfel pe cei de acolo pentru că sunt de aceeași mamă cu noi. Am foarte mulți prieteni în Republica Moldova, iar apropierea de ei m-a făcut să înțeleg drama pe care au trăit-o acești oameni departe de țara lor mamă, așa cum o numesc. Românii de peste Prut trăiesc cu o mai mare profunzime, cu un dor mai mare tot ceea ce înseamnă România: tradiție, cântec, limba română. Pe foarte  mulți oameni i-am văzut plângând când auzeau vorbindu-se românește. Cântecele sunt mai apreciate, de asemenea și interpreții. Sunt niște oameni foarte primitori, așa primire ca la spectacolele pe care le-am avut în Republica Moldova, rar întâlnim în România.

La ei însă s-a pierdut foarte mult din diferențele acestea dintre zone. În Basarabia poți auzi fiecare colț al României. La noi este foarte strict: eu, dacă m-am născut în Botoșani, trebuie să-mi respect zona, portul, graiul. Acolo, fiindcă le-a fost interzis foarte mult timp să mai aibă contact cu tradițiile, cu Biserica, tot ceea ce ține de integritatea românească, după revoluție ei au importat de la noi tot ce au auzit pe la radio. Astfel găsim în Basarabia costume din Banat, cântece ardelenești, de tot felul. Repertoriul lor este foarte vast din punctul acesta de vedere, cu riscul de a pierde specificitatea zonei Moldovei.

„Nu poți să devii un om mare dacă nu ai un suflet la fel de mare”

Cândva ai spus: „Nu cred în succes, cred în Dumnezeu, în oameni, în talent, în muncă și în dăruire”. Să înțelegem de aici coordonatele vieții tale?

Într-o mare măsură da. Sunt lucruri pe care ni le dorim să le avem aproape toată viața. Nu știu dacă va fi așa, dar aceasta este dorința mea: de a-L avea aproape pe Dumnezeu, pe oamenii dragi, calzi și bucuria de a face un lucru bun, frumos și care să-i bucure pe alții.

Ce persoană a avut cel mai important rol în formarea ta ca om și ca artist?

Eu cred că ne formăm datorită tuturor oamenilor pe care îi întâlnim. Am avut fericirea de a fi în preajma multor persoane deosebite și valoroase, începând de la părinți, bunici, familie. Mergând mai departe, am cunoscut mulți oameni mari la suflet, oameni de o valoare importantă a culturii românești. Am observat că nu poți să devii un om mare dacă nu ai un suflet la fel de mare. Din acest motiv cred că o stimez foarte mult pe doamna Sofia Vicoveanca. Pentru mine, dumneaei a fost o descoperire puțin mai târzie, dar acest lucru cred că m-a apropiat și mai tare pentru că am putut să înțeleg cu adevărat valoarea dânsei, ca om și ca artist. Am regăsit în dumneaei valorile pe care eu le caut: omenie, demnitate, seriozitate, profesionalism. Am avut prilejul să stăm de vorbă și să-i citesc cărțile de poezie. Am descoperit o sensibilitate aparte în scrierile sale, m-am regăsit în versurile dumneaei și chiar cu lacrimi în ochi am fost și i-am cerut un autograf.

De asemenea, domnul dirijor Ioan Cobâlă, un mare om care a avut încredere să investească într-un copil de 11 ani, să-l ia sub aripa lui, să-l promoveze în spectacole și să-l ajute ori de câte ori a avut nevoie, domnul dirijor Ciprian Potoroacă, doamna Laura Ștefănescu, toți soliștii de la „Rapsozii Botoșanilor” mi-au fost aproape, dar și mulți realizatori de radio și televiziune. Pe mulți artiști îi stimez, mă raportez mereu la ei, sunt acolo, în sufletul meu, îi păstrez și iau aminte.

„Nu le predai copiilor doar o lecție, ci și un model de omenie”

Momentan ești și profesoară.

Anul acesta am absolvit Facultatea de Litere, specializarea română – engleză, iar din toamnă profesez în acest domeniu, exact în școala unde am făcut și eu clasele primare. Bucuria de a fi în aceeași cancelarie cu fostul meu învățător este nespus de emoționantă. Deși am pornit cu unele rețineri, copiii, prin felul lor de a fi, m-au apropiat atât de mult și mi-au devenit atât de dragi, încât cred că mi-am descoperit o nouă cale, cea de a fi profesor. Predau de la clasa pregătitoare până la clasa a VI-a. În opinia mea, este o meserie nobilă, care te solicită foarte mult. Trebuie să dăruiești aproape tot din tine, dacă vrei să faci într-adevăr lucrul acesta cum se cuvine. Copiilor nu poți să le predai, să le explici doar o lecție, trebuie să le mai dai și un model de omenie.

Iustina, ai un sfânt la care ai o evlavie deosebită? Însuși numele tău este foarte frumos.

Nu știam foarte multe despre Sfânta Muceniță Iustina, însă profesorul meu de religie, care acum este ierodiaconul Paulin de la Putna, dânsul a fost cel care m-a aproapiat mai mult de spiritualitatea ortodoxă, de ceea ce înseamnă Biserica lui Hristos și mi-a explicat pentru prima dată de semnificația numelui meu, spunându-mi: „Să iei aminte la semnificația numelui tău!” Sfânta Muceniță Iustina este protectoarea mea, dar de când am venit la Iași, m-am apropiat foarte mult de Sfânta Cuvioasă Parascheva, mi-a devenit prietenă și cel mai mare ajutor în sesiune. Mi s-a întâmplat ca la multe examene la care credeam că nu mă voi descurca așa de bine, să obțin rezultate mult mai bune decât mă așteptam. Sfântul Nicolae, ocrotitorul tinerilor și al familiei este un sfânt la care mă raportez cu un deosebit drag și dor, mai ales de când am cunoscut pe cineva special în viața mea. Un prieten teolog m-a apropiat și de Sfântul Nectarie.

„Publicul poate fi și cel mai aspru judecător al tău”

Ce înseamnă pentru tine frumusețea? Crezi că are ea la români un specific anume?

Frumusețea este o bucurie, bucuria de a fi cu ceilalți, în comuniune. Să fii cu oamenii dragi, cu oamenii care te emoționează, care te motivează, care te liniștesc (foarte puțini oameni din ziua de astăzi mai au acest dar de a liniști), oamenii care te fac să vibrezi într-un anumit mod. Nu știu dacă pot să-l explic, dar mă bucur că îl pot simți. Cuvintele nu pot descrie toate stările pe care suntem noi capabili a le trăi.

Iustina, cum simți tu relația cu publicul?

Relația cu publicul este una deosebită. Însă dacă nu tratezi ceea ce faci cu seriozitate și cu dăruire, publicul simte și atunci este cel mai aspru judecător al tău. De cele mai multe ori, spre surprinderea mea, mi-a fost dat să întâlnesc un public cald, care a răspuns neașteptat de frumos. E mai greu la început, când intri pe scenă. După primul cântec, când vezi că toată sala aplaudă și îți transmite energia de a continua, energia aceea motivațională, capeți curaj. Publicul mi-a fost aproape și cred că este cel care mereu m-a încurajat și mi-a dat puterea de a merge mai departe, trecând și eu prin anumite situații, perioade mai dificile.

„Cum să nu mergi mai departe pentru astfel de oameni?”

Ce te motivează atunci când te împiedici, să te ridici și să mergi mai departe?

Oamenii, de cele mai multe ori. Mi-am amintit de o bătrânică văduvă, dintr-un sat de prin Suceava, care îmi scria scrisori. M-a văzut la televizor și mi-a scris că îi sunt dragă, că îi place cum cânt. Vă dați seama ce emoție inimaginabilă am simțit! Apoi am aflat de la o prietenă, și ea profesoară de  limba română, că una dintre eleve, numindu-se Iustina, a dat un search pe Google să afle dacă este vreo interpretă care să aibă numele ei. M-a găsit pe mine și a spus că din acel moment i-am devenit atât de dragă încât îmi ascultă cântecele și a făcut o compunere despre mine. Și cum să nu mergi mai departe pentru astfel de oameni?

Ce pasiuni mai ai? Știu că ai jucat volei, ai făcut teatru și mai pictezi icoane.

Am practicat voleiul, vreo șapte ani când eram în perioada școlii, am fost la foarte multe concursuri, olimpiade, am ajuns și la locul I pe țară la un moment dat. A fost experiență frumoasă, m-a învățat să lucrez în echipă; teatrul, la fel, o comuniune de tineri cu spirit mai revoluționar. Pictura a fost o pasiune descoperită din întâmplare. Părintele Pîjîn Mihai –Marius din localitatea mea natală  a organizat un cerc de pictură la care i-a chemat pe toți copiii din parohie. Aveam vreo 13-14 ani. Surprinzător, sfinția sa a descoperit că mă pricep, a fost o surpriză și pentru mine. Mereu mi-au plăcut culorile, asta e adevărat, dar când e vorba de o icoană, e destul de greu să le îmbini așa cum trebuie, e o artă și trebuie să respecți niște canoane.

„Trebuie să ne păstrăm cu picioarele pe pământ și cu mintea în cer”

Iustina, cum te raportezi la popularitate?

Mereu m-am ferit să mă gândesc la lucrurile acestea pentru că nu le-am luat în serios. Succesul, popularitatea nu este neapărat o stare de fapt, ci un moment. De exemplu, atunci când te afli în fața unui public căruia i-a plăcut cum ai cântat, se petrece un moment de apreciere, dar trece. După ce s-au terminat aplauzele, redevii omul normal, obișnuit, care ești în viața de zi cu zi. Nu cred în succes, nu cred în popularitate. Sunt conștientă că anumite meserii, anumite pasiuni te apropie mai mult sau mai puțin de un număr mai mare sau mai mic de oameni, însă noi trebuie să avem simțul rațiunii foarte dezvoltat și să ne păstrăm cu picioarele pe pământ și cu mintea în cer, cum spunea cineva.

Se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului. Ce gânduri ai vrea să transmiți cititorilor noștri?

Crăciunul este o sărbătoare dragă tuturor, e momentul când ne adunăm cu toți acasă, nu doar la căldura sobei, a focului, ci la căldura sufletească care ne apropie și pe care o simțim alături de nașterea Domnului Iisus Hristos. Cu acest prilej, le transmit cititorilor portalului Doxologia multă sănătate,  să-L aibă pe Dumnezeu aproape și pe cei dragi, iar de Sfintele Sărbători, o fărâmă din bucuria simțită de magi la peștera din Bethleem să fie și în inimile lor. Închei prin tradiționala urare:

„Să vă fie casa plină

De belșug și de lumină!

Pâinea să fie cât roata

Și-n casă mai mare gloata. ”

Câteva dintre premiile obținute de Iustina Irimia

-Premiul de debut la cocursul „Satule, mândră grădină”, Bucecea

- Premiul I, în 2006 la concursul „Moștenitorii”, din cadrul emisiunii „Tezaur Folcloric”, realizată de Mărioara Murărescu, Tvr

- Premiul II, în 2006 la Rapsodia Românească, organizat și difuzat de Favorit TV

- Premiul de popularitate și premiul special în 2008 la „Eu mi-ss mândră-n sat”, Antena 1, în cadrul emisiunii „Duminica în familie”

- Premiul I, în 2009 la Festivalul „Mina Pâslaru”, Sadova, Suceava

- Premiul I, în 2010  la concursul „Din bătrâni, din oameni buni”, Iași

- Premiul de popularitate în 2010 la concursul  „Strugurele de Aur”, în cadrul emisiunii „Tezaur Folcloric”, Alba Iulia

- Premiul I, în 2011 la concursul „Satule, mândră grădină”, Bucecea