Până marţi dimineaţă, pe 12 septembrie, a fost prohodit în mai multe rânduri de preoţii care s-au spovedit de-a lungul anilor la sfinţia sa. În ziua plecării sale la Cer, a ascultat Sfânta Liturghie şi i-a aşteptat pe cei care s-au gândit să-l însoţească până la mormânt. Aproape de ora 10:00, maicile Mănăstirii Slatina aşteptau să-i cânte slujba de înmormântare. Binecuvântarea slujbei şi conducerea ei a fost în grija preacuviosului părinte arhimandrit Melchisedec, stareţul Mănăstirii Putna şi exarhul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. A menţionat de la început că trebuie să ne rugăm toţi în linişte şi pace aşa după cum s-a rugat părintele Crescent toată viaţa, şi cu dorinţa ca sufletul lui să fie primit de Bunul Dumnezeu în Împărăţia Sa din Cer şi să fie aşezat în rai, acolo unde nu este durere, întristare ori suspin. A fost o biserică plină cu lumânări aprinse în mâinile maicilor, preoţilor şi a ucenicilor, miros frumos de tămâie, de cântare dulce şi duioasă care deschideau cerul ca sufletul părintelui să fie primit de Domnul Dumnezeu. Părintele exarh a vorbit despre viaţa cuviosului care acum pleca la viaţa veşnică.

Părintele Crescent Merlă, din botez Costachi, s-a născut la data de 31 mai 1925, în satul Tătărăni, comuna Fereşti, judeţul Vaslui. A fost cel mai mic din rândul celor unsprezece fraţi ai familiei Vasile şi Maria Merlă.

Împreună cu fratele lui, părintele Teofan Merlă, părintele Crescent Merlă a fost mai întâi sub ascultare monahală la Dobrovăţ, apoi la Cetăţuia, iar după ce s-a întors din armată s-a călugărit la Sihăstria Voronei. După patru ani de ascultare, în anul 1959, în urma decretului 410, a fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a angajat la primăria din Botoşani ca florar. Fiind corect, disciplinat şi conştiincios, aşa cum fusese şi în mănăstire, a coordonat activitatea a peste optzeci de muncitori. Din anul 1968 a fost reprimit în mănăstire. De această dată la Schitul Bucium din Iaşi, având ascultarea de florar. În anul 1990, Înaltpreasfinţitul Pimen l-a hirotonit preot şi l-a trimis să slujească la Cămârzani. Aici a fost stareţ pentru un an şi jumătate. În acel timp, Mănăstirea Slatina nu mai avea preot slujitor, motiv pentru care părintele Crescent a fost trimis pentru o perioadă acolo. Maica stareţă, văzându-l că întruneşte condiţiile fiindu-le de mare folos, l-a rugat pe Înaltpreasfinţitul ca părintele să rămână toată viaţa la Slatina. Cuminţenia, devotamentul pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor au făcut din părintele Crescent duhovnicul de care aveau toţi nevoie. Lacrimile discrete şi vocile tremurânde ale maicilor de la slujba Înmormântării au vădit dragostea lor mare pentru sfinţia sa.

Părintele exarh a menţionat că toţi ne ducem la duhovnic cu iadul în noi şi plecăm cu bucuria raiului, mai ales după ce ne împărtăşim. Nu a uitat să amintească de ghiduşiile părintelui Crescent. Te primea cu o glumă frumoasă, iar la plecare proceda la fel. Pentru fiecare om a avut un cuvânt bun de spus, de îmbărbătare, de îndemn să fim tari în credinţă, să apărăm valorile morale şi Biserica strămoşească a neamului românesc, să-i pomenim pe cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă, neam şi ţara noastră. L-a aşezat pe părintele Crescent în rândul marilor duhovnici care au trăit de-a lungul secolelor la Slatina. A amintit de Mitropolitul Antonie Plămădeală, de părintele Cleopa, de părintele Arsenie Papacioc etc. După ce fiecare a sărutat icoana Învierea Domnului şi mâna dreaptă a părintelui, s-a plecat spre cimitir. S-au făcut trei opriri, în timp ce s-a înconjurat biserica: în faţa bisericii, în dreptul Sfântului Altar şi în faţa chiliilor. La mormânt s-a cântat Veşnica pomenire înainte de a-l coborî în groapă. După pecetluirea mormântului, toţi am făcut câte douăsprezece închinăciuni pentru ca sufletul părintelui să fie iertat de Bunul Dumnezeu de tot ce a greşit în viaţă şi să aibă parte de iubirea Preasfintei Treimi. Toate florile au fost puse pe mormânt. De acum înainte avem datoria de a-l pomeni la slujbe pe duhovnicul nostru care a vegheat ca noi să ne ducem viaţa după voia lui Dumnezeu.

Spunea uneori părintele Crescent: „Ăsta-i harul preoţiei: să fii blând, credincios, cu răbdare, să vorbeşti frumos, chiar poţi spune şi câte-o glumă. Eu la toţi le spun glume, apoi cuvântul părintelui Cleopa: Mânca-v-ar raiul! Şi la urmă încă un cuvânt: Lasă că vă rup eu vouă urechile dacă nu mă ascultaţi! Trebuie să faci gesturi frumoase pentru ca omul să plece bucuros de la tine“.

Acum, la amurgul vieţii, putem constata că îndemnul tatălui, să nu-l facă de râs în sat dacă pleacă de acasă, s-a împlinit. Amândoi fraţii Teofan şi Crescent au slujit cu dragoste multă Bunului Dumnezeu şi oamenilor întreaga lor viaţă. (Monah Dosoftei Jitaru - Mănăstirea Cetăţuia)