Răsfoind cărțile sale și căutând cu grijă prin sipetul amintirilor aducem la astăzi, la ceasul unei vremelnice despărțiri de scriitorul Spiridon Vangheli, din nou la iveală cuvintele sale către noi:

„De scris trebuie să scrii când eşti foarte treaz, altfel vor adormi cititorii cu capul pe cartea ta

 Mă întrebi, dacă n-am văzut mai întâi cartea prin somn şi m-am sculat într-o dimineaţă şi am aşternut-o pe hârtie? O carte se scrie greu. Scriitorul e un fel de albină care adună nectarul din mii de flori. Cartea e casa cea mare a sufletului celui care o scrie şi zestrea care împodobeşte casa nu poţi s-o faci într-o noapte; în casa aceasta vor veni mulţi cititori şi fiecare trebuie să se aleagă cu ceva. De visat visez şi eu ca toţi oamenii, dar de scris trebuie să scrii când eşti foarte treaz, altfel vor adormi cititorii cu capul pe cartea ta.

Sălăşluieşte încă în sufletul meu copilul care s-a cam săturat de teatrul celor adulţi

Că mă simt mai bine între cei mici, e adevărat. De ce? Pe semne, că mai sălăşluieşte încă în sufletul meu copilul care s-a cam săturat de teatrul celor adulţi. Şi atunci? Atunci nu-mi rămâne decât s-o iau de la început... Poate că şi cărţile mele nu sunt altceva decât modalităţi în care aş vrea să-mi trăiesc copilăria, dacă s-ar întâmpla să fiu a doua oară copil.

Când e cald afară, în cărţile mele numaidecât ninge

La primenirea naturii, când răsare iarba ori începe a ninge, îmi merge mai bine scrisul. Râvnesc la ceea ce nu am. Când e cald afară, în cărţile mele numaidecât ninge; în oraş lucrez doar iarna, încolo toate cărţile mele sunt scrise în mijlocul naturii, unde îmi regăsesc aerul copilăriei.

Numai bunicul îi dă copilului esenţa lucrurilor cu gravitatea omului care azi-mâine pleacă din viaţa aceasta

Cineva spunea că nici tata, nici mama nu pot substitui rolul bunicilor în educaţia copilului. Că numai bunicul îi dă copilului esenţa lucrurilor cu gravitatea omului care azi-mâine pleacă din viaţa aceasta. Cred că rolul ăsta îl are şi o carte bună pentru copii.

O carte destinată copilului trebuie să fie interesantă şi pentru adult

O carte destinată copilului trebuie să fie interesantă şi pentru adult. Numai aşa îi dai o şansă celui mic să se reîntoarcă apoi la carte, numai astfel poţi reuşi la algebra vieţii. Pe de altă parte, adultul tot are nevoie să revină la o carte bună de altădată, astfel îşi alimentează copilul din suflet. Nu-l lasă să moară.

Copiii numaidecât sunt neam cu iarba verde, cu păsările cântătoare, cu soarele şi poetul

De la copii eu vin acasă obosit, dar cu sufletul plin. Parcă am făcut un drum lung la iarbă verde, parcă am alergat prin văi, ca să aud cum cântă cucul, parcă m-am căţărat pe un deal înalt să văd cum răsare soarele. Căci copiii numaidecât sunt neam cu iarba verde, cu păsările cântătoare, cu soarele şi poetul.

Pe teritoriul copilului, se dă marea bătălie pentru sufletul omului

Când, în sfârşit, ne vom da seama că aici, pe teritoriul copilului, se dă marea bătălie pentru sufletul omului?! Alţii şi-au dat seama de mult. Alţii au făcut totul ca să ne pomenim în situaţia în care ne aflăm. Pe mâna cui îi dăm pe copiii noştri?

Am năravul să urc, uneori, în cărţile mele, pe câte unul dintre cei adulţi pe calul bălan spre satisfacţia copiilor – de ce nu? Mai ales dacă îi prind cu musca pe căciulă...

O carte pentru copii trebuie scrisă aşa ca, după ce ai citit-o, să n-o uiţi toată viaţa.ˮ

Date bio-bibliografice

Scriitorul român din Basarabia, Spiridon Vangheli s-a născut la 14 iunie 1932 într-o familie de ţărani din comuna Grinăuţi, judeţul Bălţi. Şcoala primară o face în satul natal. La 12 ani îi moare mama şi copilul de atunci va simți acest lucru în mod dramatic.   „Atunci a asfinţit copilăria şi adolescenţa mea, a doua zi m-am pomenit înhămat la carul cel mare al vieţii”, va spune mai târziu scriitorul.

În 1946, autorul lui Guguţă părăseşte satul copilăriei sale şi intră la Şcoala nr. l din Bălţi în clasa a V-a. Ȋn 1947, anul foametei, printre cei care îşi căutau rostul la Bălţi, mai mult umbre decât oameni, era şi umbra lui Spiridon Vangheli, elev în clasa Vl-a.

În toamna lui 1948 se întoarce acasă. Peste o jumătate de an intră în clasa VII-a în satul Pelinia aflat nu departe de satul Grinăuţi. E promovat, dar abandonează şcoala din cauza situației materiale de acasă şi revine în clasa VIII-a abia în trimestrul patru.

Din clasa VIII-a trece direct în clasa X-a, vara susţinând extern examenele pentru clasa IX-a. După absolvirea şcolii medii se angajează profesor de matematică la şcoala din satul Sângerenii Noi, unde lucrează o singură zi. Văzând că celor doi profesori de matematică nu le ajung orele şi se tot ceartă, le-a dăruit toate orele lui de profesor tânăr şi dus a fost. 

Se prezintă apoi la Institutul învăţătoresc din Bălţi şi bate la uşa rectorului, la o lună după ce se încheiase concursul de admitere. A reuşit performanța de a da toate examenele în acea zi şi a doua zi, pe la orele 16, era student la Facultatea de Filologie. Peste o jumătate de an s-a transferat la Institutul Pedagogic din Chişinău.

În martie 1952 era deja student la Institutul Pedagogic. El e acela care a inaugurat Foaia Literară a Institutului, înfiinţând, totodată, cunoscutul cenaclu literar unde au prins aripi scriitorii consacraţi de azi, colegii săi: Grigore Vieru, Victor Teleucă, Gheorghe Vodă, Pavel Boţu, Mihail Ion Ciubotaru, Andrei Strâmbeanu, Valentin Mândâcanu. De aici a pornit şi drumul actorului şi regizorului Ion Ungureanu.

 În vara lui 1955 Spiridon Vangheli s-a căsătorit cu Eleonora Popa – colegă de facultate, prietenă de suflet şi de gânduri.

La absolvirea Institutului Pedagogic e recomandat pentru a urma cursurile Institutului de Literatură din Moscova, îşi face bagajele, dar în drum spre Moscova e luat „cu arcanul” la armată şi dus în îndepărtata Siberie. De ce s-a temut în copilărie – n-a scăpat.

Întors la vatră după 28 de luni, va lucra doi ani de zile la şcoala medie din Năpădeni – satul natal al soţiei, iar în 1960 revine la Chişinău în calitate de redactor la Editura „Cartea moldovenească”, apoi redactor superior la Editura „Lumina”.

Ȋn 1962 apare cartea sa de debut, pentru copii „În ţara fluturilor” urmând, în anii următori, 1963 - 1964 să cucerească sufletele copiilor cu volumele „Soarele” şi ,,Băiețelul din coliba albastră” ilustrată de Igor Vieru. Ȋn acelaşi an este primit în Uniunea Scriitorilor. Apar cartea „Pe lume” şi culegerea de folclor „Auraş-păcuraş”.

Ȋn perioada 1966 - 1970, împreună cu poetul Grigore Vieru realizează celebrul „Abecedar” reformator, care a câştigat inimile tuturor copiilor şi învățătorilor şi a apărut apoi şi în grafie latină, în 1990. Este singurul manual care a supravieţuit regimului comunist din Moldova, într-un sfert de veac purtându-l în geantă aproape 2 milioane de copii.

Ȋn 1967, la Editura „Lumina” apare cartea „Isprăvile lui Guguţă”, care avea să-l facă cunoscut în toată lumea, cartea fiind publicată în peste 38 de limbi şi peste 70 de ediții în întreaga lume (Rusia, Ucraina, Finlanda, China, Japonia, Sri Lanka, India, Ungaria, Italia, Cehia, Germania, Italia, Franța, Statele Unite ale Americii şi multe altele). 

Ȋn 1968, la Moscova este editat „Băieţelul din coliba albastră” şi în acelaşi an scriitorul va mai dărui grădiniţelor o carte esențială: „La noi la grădiniţă” (povestiri, versuri, scenete, jocuri), dar va avea mari neplăceri fiindcă i-a introdus în viaţa grădiniţelor pe George Coşbuc, Barbu Ştefănescu Delavrancea, I. Al. Brătescu-Voineşti, Emil Gârleanu, Otilia Cazimir şi alţi clasici români. 

Ȋntre anii 1971 şi 1974, cărțile lui Spiridon Vangheli se publică în tiraje impresionante. De exemplu ,,Cuşma lui Guguță” este tipărită la Moscova într-un tiraj de 1.800.000 de exemplare. Ȋn 1973 vede lumina tiparului celebra carte „Pippi Cioraplung” a scriitoarei suedeze Astrid Lindgren în traducerea lui Spiridon Vangheli şi în acelaşi an scriitorul editează o impunătoare antologie de proză pentru copii: „Şezătoare în codru”. 

Ȋn anul 1974, la Rio de Janeiro, scriitorul e distins cu Diploma de Onoare Andersen pentru cartea „Ministrul bunelului”. Ȋn 1978, la Bratislava, „Guguţă” este editat în colecţia „Cheiţa de aur” care include cele mai valoroase cărţi din toate timpurile din întreaga lume, iar în 1981, apare o nouă carte, ,,Steaua lui Ciuboțel”, editată şi ea, în anii ce urmează în Germania, Rusia, Japonia.        

Ȋn 1985, ,,Isprăvile lui Guguţă” sunt editate la Bucureşti, la Editura „Ion Creangă” şi sunt reeditate la Tokyo.  Ȋn timp ce lucrările sale, deja publicate, sunt reeditate în diferite părți ale lumii, la Chişinău văd lumina tiparului noi cărți: „Privighetoarea”, „Pantalonia  - țara piticilor” şi volumul de sinteză „Măria sa Guguţă”.

Ȋn 1988, Spiridon Vangheli e distins cu Premiul de Stat al Uniunii Sovietice. Ȋn Cuvântul său rostit la Kremlin afirma: „Mă bucur că vremurile noi au trezit conştiinţa harnicului meu po-por ce îşi recapătă acum sentimentul demnităţii naţionale şi sunt sigur că poporul meu va ieşi învingător din umilinţa şi înjosirea pe care i le-au adus regimul lui Stalin şi perioada stagnării”.

La doi ani după primirea acestei distincții, „Pantalonia – ţara piticilor” e declarată Cea mai bună carte a anului la Concursul organizat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Departamentul pentru edituri, poligrafie şi comerţul cu cărţi.

La Bucureşti (Editura „Ion Creangă”) este editată „Moara veselă” („Steaua lui Ciuboţel”).

Ȋn 1991 La Helsinki apar „Isprăvile lui Guguţă”, iar Cartea e apreciată de presa finlandeză. „Naţionalul şi universalul se împletesc de minune în această fermecătoare carte, care nu mai e a lui Vangheli, ci a literaturii universale”, scrie traducătoarea Ulla-Liisa Heine.        

Scriitorul obține în 1995 mai multe premii: Premiul „Carte–eveniment” al Salonului Naţional de Carte de la Chişinău pentru „Guguţă şi prietenii săi” în două volume, Premiul „Carte frumoasă – cinste cui te-a scris” acordat de Centrul Cultural Francez din Iaşi pentru cartea „Guguţă şi prietenii săi” în cadrul Salonului Internaţional de Carte Românească, ediţia a 4-a, Iaşi, iar în 1996 Spiridon Vangheli e distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Din 1998, sub egida Teatrului municipal de păpuşi „Guguţă”, la Chişinău, se organizează Festivalul Internaţional (Bienala) „Sub căciula lui Guguţă” la care participă păpuşari din Franţa, Bulgaria, România, Rusia, Ucraina, Taiwan.

După ce în 1999 apare cartea „Tatăl lui Guguţă când era mic”, în anul următor primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru această carte şi este distins cu Ordinul „Serviciul credincios” în grad de comandor. În România scriitorul apare în antologia Proza românească pentru copii. Este laureat al Concursului „Zece cărţi ale secolului al XX-lea basarabean” pentru volumul „Isprăvile lui Guguţă”. 

Ȋn 2001 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru literatură - Premiul special pentru întreaga activitate, iar după ce publică cartea cutremurătoare „Copii în cătuşele Siberiei”, obține pentru acest volum, Premiul Uniunii Scriitorilor din România.: Literatura pentru copii şi tineret – Spiridon Vangheli „Copii în cătuşele Siberiei”. Laureat al Premiului săptămânalului „Literatura şi arta” pentru 2002: pentru că luminează copilăria atâtor generaţii, iar pentru anul 2004: pentru marea literatură scrisă pentru cei mici.

Ȋntre 2002 - 2006, autorul lui Guguță a realizat un proiect de proporţii pentru stimularea lecturii la vârstele mici: „Carte de citire şi gândire” pentru clasele I-IV, în patru volume.

Ȋn 2007, în cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii, ediţia a XI-a i se acordă Marele Premiu „Ion Creangă”, instituit de Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu pentru întreaga activitate în domeniul cărţii pentru copii, iar Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Proză i se acordă scriitorului pentru proiectul „Carte de citire şi gândire”. Ȋn 2012, la Geneva, lui Spiridon Vangheli i se decernează Medalia de Aur pentru creativitate de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale şi, tot în acelaşi an, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău îi acordă Titlul onorific de Doctor Honoris Causa.

Prin opera sa, Spiridon Vangheli a dat o dimensiune tămăduitoare literaturii universale pentru copii şi prin care copilăria ,,a aprins o candelă cu flacără de aur în altarul limbii române din Basarabia” cum bine subliniază scriitorul Dumitru Vacariu.

Noi, ostenitorii de la Editura Doxologia, vom păstra mereu în inimile noastre chipul său luminos și gândurile de folos pe care ni le-a împărtășit cu generozitate de-a lungul colaborării noastre!

Dumnezeu să îl ierte și cu drepții să îl odihnească în Împărăția Sa!