La Cimitirul „Eternitatea” a fost sfințit mormântul profesorului Petru Poni
În această după-amiază, 15 iulie 2021, la Cimitirul „Eternitatea” din Iași a fost sfințit mormântul academicianului Petru Poni. Lucrările de restaurare au fost finanțate de credincioșii satului Săcărești, locul unde s-a născut politicianul și profesorul ieșean, prin implicarea Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate. În cadrul evenimentului, cei prezenți au depus coroane de flori și s-au rugat pentru sufletul celui care a fost pedagog, profesor, om politic și președinte al Academiei Române.
Anul acesta se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Petru Poni, iar în semn de apreciere pentru această personalitate marcantă, Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Săcărești, a inițiat restaurarea mormântului de la Cimitirul „Eternitatea”. Lucrările de restaurare, în valoare de peste 15.000 de lei, au fost finanțate de credincioșii și localnicii din satul Săcărești, locul în care ilustrul profesor s-a născut în anul 1841.
La evenimentul din această după-amiază au luat parte oficialitățile locale și centrale, angajații Ateneului Național și credincioși din Parohia Săcărești. După slujba de sfințire a mormântului – monument istoric, clericii au săvârșit o slujbă de pomenire pentru sufletul profesorului ieșean și pentru întreaga familie. Petru Poni a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionier al școlii românești de chimie. A fost profesor la Universitatea din Iași, primar al municipiului Iași și președinte al Academiei Române.
„A fost un om care are nevoie de recunoaștere în fața lui Dumnezeu”
În continuare, domnul Liviu Brătescu, Secretar de stat la Ministerul Culturii, a rostit un scurt cuvânt referitor la viața și personalitatea profesorului Petru Poni: „După generația pașoptistă, cea care a reușit să realizeze statul român modern, unit, a urmat o altă generație, născută la jumătatea secolului al XIX-lea, care a înțeles că procesul de modernizare trebuia dus mai departe. Petru Poni face parte din această generație, care a înțeles că existența unui cadru propice de dezvoltare, așa cum era statul român după 1859, trebuia valorificat, trebuia fructificat. […] Țin să vă felicităm pentru faptul că ne-ați prilejuit și astăzi un nou moment de evocare a unui ctitor al Iașului și al învățământului românesc”.
„Astăzi ne-am amintit de sufletul lui Petru Poni și am învățat că peste toate titlurile de glorie, de grandoare, titluri universitare, școli și contribuții reale pentru școala românească, a fost și om, un om care are nevoie de recunoaștere în fața lui Dumnezeu, prin rugăciunile pe care preoții le-au rostit pentru el și familia sa, pentru cei înmormântați aici”, a afirmat domnul Mihai Chirica, Primarul municipiului Iași.
La final, după ce părintele Cosmin Brînză, parohul din Săcărești, a primit o diplomă de onoare din partea Primăriei Iași, a rostit un cuvânt de recunoștință pentru întreaga lucrare săvârșită la mormântul profesorului ieșean: „Această invitație am considerat-o ca pe o șansă istorică de a aduce un omagiu celui mai iubit fiu al satului nostru, Petru Poni. A fost un proiect foarte bine primit de comunitatea noastră, a reușit să adune în jurul acestui monument istoric 80 de familii din satul nostru și de pretutindeni, pentru că am avut fii ai satului Săcărești din diaspora și din mai multe locuri din țară, care auzind de inițiativa Ateneului, au răspuns cu bucurie și cu entuziasm, fapt pentru care suntem recunoscători”.
Profesor, om politic și academician
Petru Poni s-a născut în satul Săcărești, a absolvit școala primară la Târgu Frumos și apoi a urmat la Gimnaziul Central din Iași. A fost bursier la Paris și s-a specializat în chimie, fizică și mineralogie la „College de France” și Sorbona. În 1865 este numit profesor la Liceul Național, iar din anul 1866 predă și la Școala Militară din Iași. În anul 1878 este numit șef al Catedrei de Chimie din cadrul Universității din Iași, unde a predat peste 30 de ani. Din iunie 1879, Petru Poni a fost ales membru al Academiei Române. Pe plan politic, profesorul ieșean a fost de mai multe ori deputat, senator, ministru al Cultelor și primar al orașului Iași. De asemenea, Petru Poni a fost și președinte al Academiei Române.
Mormântul familiei Poni se află în Cimitirul „Eternitatea”, la 50 de metri de Biserica „Sfântul Gheorghe”, la parcela 11/I.