„La Dumnezeu, ultimul cuvânt nu-l are niciodată păcatul, ci pocăinţa“
Numeroşi credincioşi ieşeni au participat joi seara, de la ora 16:00, în Catedrala mitropolitană din Iaşi la slujba Pavecerniţei Mari. La începutul slujbei, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit ultima parte a Canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, ce se termină cu cântarea a noua, unde pocăinţa devine un izvor al bucuriei şi al nădejdii.
Numeroşi credincioşi ieşeni au participat joi seara, de la ora 16:00, în Catedrala mitropolitană din Iaşi la slujba Pavecerniţei Mari. La începutul slujbei, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit ultima parte a Canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, ce se termină cu cântarea a noua, unde pocăinţa devine un izvor al bucuriei şi al nădejdii. După citirea Canonului, a urmat rânduiala propriu-zisă a Pavecerniţei Mari din timpul Postului Mare, la sfârşit rostindu-se rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele“, şi Evanghelia.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a explicat, rând pe rând, fiecare episod menţionat în cântările ultimei părţi a Canonului Mare, după care a vorbit despre scopul celei mai impresionante creaţii ale imnografiei creştine: „Trebuie să avem în vedere un alt lucru foarte important care reiese din rândurile Canonului Sfântului Andrei Criteanul, anume acela că, la Dumnezeu, ultimul cuvânt nu-l are niciodată păcatul, ci pocăinţa“.
La finalul cuvântului, Mitropolitul Moldovei a vorbit despre importanţa participării la slujbele Bisericii din acest Post Mare: „Să ne ajute Dumnezeu, iubiţi credincioşi, ca în zilele şi săptămânile următoare, prin Liturghia Sfântului Vasile cel Mare ce se va săvârşi în duminicile din acest post, prin Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârşită în zilele de sâmbătă din acest post, prin slujbele Pavecerniţei, ale Miezonopticii şi ale celorlalte şapte sfinte Laude ce se săvârşesc în sfintele noastre mănăstiri să mergem frumos pe calea postului, bucurându-ne de veselia duhovnicească nespusă ce izvorăşte ca o apă vie din lumea cea minunată a smereniei, a ajunării, a metaniilor şi a meditaţiei la stările duhovniceşti ale lumii şi ale noastre“.