La împlinirea a 30 de ani de la înființare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și-a cinstit ocrotitorul

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

La împlinirea a 30 de ani de la înființare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și-a cinstit ocrotitorul

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și-a cinstit ocrotitorul în ziua pomenirii ierarhului Moldovei, 13 decembrie 2021, printr-o serie de evenimente aniversare care au avut ca scop întâlnirea generațiilor școlii care au făcut parte din această familie, în care în ultimele trei decenii au descoperit dintre tainele cunoașterii lui Dumnezeu.

Bucuria hramului seminarului a fost sporită de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de doi ierarhi ai bisericii noastre, Preasfințitul Părinte Macarie, întâistătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, profesori care au predat sau care predau la seminarul teologic, din care a făcut parte și arhid. Bogdan Mihai Hrișcă, directorul instituției de învățământ.

În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, diaconul Ion Cristea a fost hirotonit întru preot, iar tânărul Constantin Marius Căpiță a fost hirotonit diacon.

Alături de elevii seminariști și reprezentanții celor 30 de generații, la evenimentul desfășurat în biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au participat și părinți, cadre didactice, precum și doamna profesor Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie din cadrul Inspectoratului Județean Suceava.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic al Seminarului Teologic, condus de  arhid prof. Paul Iușcă, iar la momentul Chinonicului, corul școlii, dirijat de către pr. prof. Lucian – Ionuț Tablan Popescu, a interpretat colinde tradiționale românești.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, soborul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru dascălii și colegii strămutați la cele veșnice.

La final, Preasfințitul Părinte Macarie le-a vorbit celor prezenți despre bucuria de a reveni în Suceava tinereților de seminarist, dar și despre importanța acestei zile. „Pe de o parte, prăznuim hramul Seminarului nostru Teologic sucevean ocrotit de Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei, iar pe de alta sărbătorim trei decenii de existență a acestei instituții de învățământ teologic din Țara de Sus. (…) Sfântul Ierarh Dosoftei prăznuit astăzi, ocrotitor al Seminarului Teologic din Suceava, ne învață să dăm o bună și dreaptă mărturie, căci el însuși s-a făcut tuturor toate ca pe toți să-i dobândească. El nu ne-a dăruit doar limba vechilor cazanii, ci și viața sa în Hristos. Așa cum precizau cronicarii, a păstorit în vremuri nepașnice pentru biserică și în neam. (…) Lui îi datorăm traducerea în dulcea limbă românească a Liturghiei marelui Ioan Gură de Aur, pe care l-a iubit și l-a urmat, asumându-și asemenea marelui Arhipăstor de la Constantinopol exilul departe de eparhia sa și de mult iubita sa țară a Moldovei.”

În încheiere, ierarhul oaspete a citit rugăciunea închinată Sfântului Ierarh Dosoftei, alcătuită de Preasfinția Sa, și le-a împărtășit celor prezenți amintiri din perioada anilor petrecuți la Suceava.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul și-a manifestat bucuria și recunoștința de a fi gazdă a acestui eveniment deosebit de important pentru Seminarul Teologic, a adus mulțumiri tuturor celor care de-a lungul anilor au susținut activitatea acestuia și a transmis gândul de încurajare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Seria evenimentelor aniversare a continuat astăzi cu un moment inedit: inaugurarea Comunității de Absolvenți a Seminarului. Proiectul, aflat la început de drum, își propune să îi aducă împreună pe elevii de ieri, care sunt dornici să își manifeste recunoștința pentru darurile pe care le-au primit în anii de studiu prin împărtășirea experiențelor de viață celor ce sunt acum în băncile școlii, aflați la început de drum. La ceasul Vecerniei, întreaga comunitate a Seminarului a fost prezentă în paraclisul școlii pentru a împodobi bradul cu globuri, în cântec de colinde.

Sărbătoarea Sfântului Mitropolit Dosoftei continuă și zilele următoare la Seminarul sucevean. Mâine, elevii vor avea bucuria să petreacă un răstimp în prezența domnului prof. univ. dr. Remus Rus, specialist în istoria religiilor, cunoscut și apreciat pentru întreaga sa activitate profesorală și publicistică.

Miercuri, 15 decembrie, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” se va desfășura un proiect educativ de învățare modernă a limbii franceze, intitulat Garde ton esprit dans la joie. În cadrul activității va avea loc și lansarea Dicționarului Liturgic Român-Francez, Francez-Român, autor Felicia Dumas.

 

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

Citește despre: