La Mănăstirea Paltin – Petru Vodă va avea loc un simpozion dedicat Părintelui Justin Pârvu
Mănăstirea Paltin – Petru Vodă va fi gazda unui Simpozion omagial dedicat memoriei părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, la 11 ani de la adormirea sa. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 februarie, în ziua prăznuirii Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, când se împlinesc 105 ani de la nașterea marelui duhovnic, iubit și îndrăgit de românii de pretutindeni care alergau la ajutorul și sfatul său duhovnicesc.
Părintele Justin, cunoscutul duhovnic, era iubit de mulți români, deoarece el însuși iubea tot omul aflat în suferință și necazuri. Modelul părintelui Justin, de jertfă și dăruire continuă față de semenii săi, rămâne încă pildă și sursă de inspirație pentru toți cei ce vor să iubească frumos în Hristos.
Simpozionul de anul acesta se va desfășura sub coordonarea pastorală a Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Paltin, sâmbătă dimineața de la ora 9:00, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După săvârșirea slujbei de parastas întru pomenirea Arhimandritului Justin, precum și după agapa frățească, Preasfințitul Părinte Veniamin va deschide sesiunea cuvântărilor din cadrul simpozionului.
Alături de Preasfinția Sa, vor mai lua cuvântul: Arhim. Hariton Negrea, starețul mănăstirii Petru Vodă; Stravrofora Justina, stareța mănăstirii Paltin; dr. Delia Asoltanei, medic și președinte al Fundației „Justin Pârvu”; dr. chirurg Decebal Fodor; dr. Mircea Pușcașu; Jurnaliștii Liviu Mihaiu și Isabela Aivăncesei, precum și alți invitați de seamă.