La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Dorna Candrenilor a fost pusă piatra de temelie a noii biserici
În după-amiaza zilei de joi, 20 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a binecuvântat punerea pietrei de temelie pentru noua biserică a așezământului monahal cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea Dorna Candrenilor, județul Suceava.
La ceas de Vecernie, ierarhul a fost întâmpinat în frumosul ținut numit de localnici Țara Dornelor în sunet de bucium, cu flori, de către membri ai Ansamblului Folcloric „Plai Bucovinean” Dorna Candrenilor, dar și cu pâine și sare potrivit obiceiului.
Înaltpreasfinția Sa a săvârșit apoi slujba de sfințire a locului pe care va fi ridicată biserica mare a mănăstirii, construcție a cărei arhitectură este inspirată din ctitoriile ștefaniene.
Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor eparhiei și starețul Mănăstirii Putna, pr. Aurel Goraș, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, precum și slujitori ai sfintelor altare ale parohiilor și mănăstirilor din împrejurimi.
Veniți în acest tărâm de basm al Bucovinei pentru a se bucura de binecuvântarea arhierească, credincioșii prezenți la slujbă s-au rugat împreună cu ierarhul și soborul slujitor ca prin împreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu să se ridice cât mai grabnic lăcașul de rugăciune, spre slava Celui Care a făcut ca în aceste locuri cerul să își plece fruntea pe pământ, ca omul să își ridice mai ades ochii spre cer.
La finalul slujbei, pr. protoiereu Aurel Goraș le-a vorbit celor prezenți despre primele file ale istoriei acestui așezământ. Schitul de călugări „Sfântul Ilie Tesviteanul” din localitatea Dorna Candrenilor, județul Suceava, a fost întemeiat în anul 1999 în vremea păstoririi vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Totodată, sfinția sa a punctat faptul că istoria acestui lăcaș de cult se bucură astăzi de o perioadă înfloritoare și luminoasă prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a remarcat faptul că viitoarea biserică, așezată sub oblăduirea Sfântului Proroc Ilie, se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu, precum odinioară Templul lui Solomon în Vechiul Testament. Înaltpreasfinția Sa a subliniat rolul extraordinar pe care profeții îl au în istoria mântuirii oamenilor.
„Prorocul este cel care lămurește trecutul, adeverește prezentul și prevestește viitorul; sau amenință viitorul. Prorocul nu este nici filosof, nu este nici preot, nu este nici rege, nici împărat; el este un fel de secretar al lui Dumnezeu, care scrie ceea ce îi dictează Dumnezeu. Vorbește în hăul munților cu aceeași intensitate cu care vorbește pe treptele palatelor domnești, cu care vorbește și prevestește, sau anunță, venirea lui Hristos și în interiorul palatelor regești. (…) Profeții sunt cei care atrag atenția regelui să nu se comporte bine față de supuși și de popor. Atrag atenția desfrânaților asupra unei vieți curate și bineplăcute lui Dumnezeu. Atrag atenția boierilor că în anturajul lor mai sunt și dintre cei săraci. Și de aceea acești profeți n-au fost iubiți nici de legi, nici de boieri, nici de împărați, nici de oamenii care nu voiau să-L înțeleagă pe Dumnezeu prin glasul acestor profeți. (…) Dacă ați citit Sfânta Scriptură, ați putut constata că Dumnezeu în Vechiul Testament a avut nevoie de astfel de profeți, prin care și-a transmis mesajul Său. Dar în Noul Testament, odată cu Ioan Botezătorul, care reprezintă puntea dintre cele două Testamente, Mântuitorul Iisus Hristos își alege pe cei doisprezece ucenici, prin care încearcă să aducă în atenția lumii mesajul împărăției lui Dumnezeu, care se dorea mai întâi să fie instaurată prin împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu în inimile oamenilor.”
Protosinghelul Artemie Drăgan, starețul Mănăstirii „Sfântul Ilie” Dorna Candrenilor, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântare și pentru grija și dragostea pe care le poartă așezământului monahal, dăruindu-i, din partea obștii, o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul. Gândul de recunoștință s-a îndreptat și către clericii și credincioșii prezenți, către reprezentanții autorităților locale și, nu în ultimul rând, către cei care s-au arătat deja ctitori ai bisericii care urmează să se înalțe în acest loc, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu.
În încheiere, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să sprijine tânăra mănăstire, un prim pas fiind contribuirea, după posibilități, la zidirea noii biserici, asigurându-i totodată de pururea pomenire a tuturor ctitorilor și de înscrierea lor în veșnicie.
Transformarea în mănăstire de călugări a schitului a fost stabilită în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la 20 iunie 2023, reunit la reședința mitropolitană din Iași sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro