În după-amiaza zilei de ieri, 8 septembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică a Mănăstirii Sihăstria Voronei, locaş de cult ce va avea două hramuri: Sfântul Cuvios Onufrie şi Duminica Tuturor Sfinţilor.

Noua biserică va fi construită la iniţiativa şi cu purtarea de grijă a părintelui stareţ Ghedeon Huţănaşu.

După slujba religioasă de sfinţire a apei şi a untdelemnului, cu care s-a sfinţit apoi piatra de temelie şi crucea pentru Sfântul Altar al noii biserici, au fost rostite alocuţiuni de părintele stareţ şi de IPS Mitropolit Teofan.

La final, credincioşii prezenţi au fost binecuvântaţi cu agheasmă şi au sărutat Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, după care s-au închinat la racla cu moaştele Sfântului Onufrie.

File din istoria Sihăstriei Voronei

Încă din timpuri străvechi, unii din părinţii vieţuitori în Mănăstirea Vorona s-au retras aici, în colţ tainic, unde şi-au petrecut în linişte şi în rugăciune ultimele clipe ale vieţii lor pământeşti. Stareţul Iosif Vasiliu de la Mănăstirea Vorona a avut poruncă, în 1853, de la domnitorul Mihail Sturdza să zidească biserica, aceasta fiind şi dorinţa lui. Stareţul, neavând lucrători pentru a începe construcţia, a adus călugări de la via sa, la care s-au adăugat şi alţii, veniţi de la Schitul Cozancea. Zidirea bisericii a început în anul 1858 şi cu toate constrângerile legii secularizării lucrările au continuat. În 1860 clădirea şi chiliile erau zidite. La 25 martie 1861 biserica a fost sfinţită de Episcopul Chesarie Sinadon, locotenent de Mitropolit al Moldovei. Finisarea lucrărilor şi pictarea bisericii de către schimonahul Vladimir s-a terminat în 1876. Dintre schimnicii care s-au ostenit în Sihăstria Voronei, cel mai cunoscut este Cuviosul Onufrie, mort la vârsta de 57 de ani şi care s-a nevoit aici 25 de ani. Aceste date au fost scrise pe o lespejoară de piatră care s-a găsit la 9 mai 1846, când au fost scoase oasele din mormânt şi duse la schit. S-a vorbit de mai multe semne legate de Cuviosul Onufrie, precum că la trei călugări care veneau de la Schitul Lacurile spre Mănăstirea Vorona, după ce au rătăcit prin păduri, înnoptând la apa Bahluiului, li s-a arătat o lumânare înainte şi mergând după lumina ei au ajuns la coliba cuviosului. Altădată, unul dintre cei doi paznici care păzeau vitele Mănăstirii Vorona s-a aşezat pe mormântul schimnicului şi, fiind certat de celălalt paznic, a hulit. Atunci, din văzduh a primit o palmă peste cap şi i-a sărit luleaua, gâtul i s-a strâmbat şi a rămas mut. S-a însănătoşit după ce i s-au făcut mai multe rugăciuni la Mănăstirea Vorona, unde a fost dus. Domnitorul Mihail Sturdza, venind la mănăstire, a luat mere de lângă mormântul schimnicului. Din aceste mere a mâncat o rudă apropiată lui şi îndată s-a vindecat de o boală nevindecabilă. După schimnicul Onufrie, în chilia lui s-a nevoit pustnicul Ioan, venit de la Mănăstirea Vorona. În istoria mănăstirii a rămas şi schimonahul Veniamin Constantinescu, care, tânăr fiind, după intrarea în monahism, a fost pe jos la Sfântul Munte. A adormit întru Domnul în 1917, la vârsta de 100 de ani.