Foarte multe. De la diavol, dar și de la fire. Durerile mari pe care le avem în viața noastră cea de toate zilele se liniștesc prin plâns, prin lacrimi. Sunt însă și lacrimi ale isteriei, sau lacrimi de bucurie pentru un succes pământesc. Sunt și lacrimi duhovnicești care mai greu vin în viața noastră, lacrimi de pocăință; ele sunt foarte bine primite de Dumnezeu și apar atunci când ne pare rău de unele fapte urâte făcute în viață, când ne căim din toată inima pentru ceea ce am făcut. Sunt și lacrimile rugăciunii noastre de credință. Lacrimile duhovnicești sunt aduse de Dumnezeu. Lacrimile celelalte, omenești, ne scapă oarecum de această apăsare sufletească, dar sunt doar de folos imediat, nu ajută la rugăciune. 

(Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia si dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, București, 2002, p. 41)