Viața Maicii Domnului a fost o Golgotă plină de dureri și de cruci, plină de suferințe și umiliri, plină de plângere și de lacrimi, de la naștere până la mormânt a avut dușmani, care au vrut să-i răstoarne năsălia unde era așezată. Viața ei a fost plină de lacrimi și de bucurii până la Adormirea sa, când Fiul ei Cel Iubit i-a luat în brațele Sale cele sfinte sufletul ei cel strălucit și preacurat, ducându-l El Însuși în Împărăția Sa. Buzele ei erau pentru a gusta totdeauna paharul suferințelor, răscumpărând greșeala Evei, cu amărăciunile sale.

Dar lacrimile n-au fost zadarnice: prin ele ne-a rodit nouă mântuirea. Durerile ei au adunat durerile noastre și le-a alinat. Ea a mângâiat durerile tuturor mamelor din lume. Când preoții templului au încredințat-o lui Iosif, ea era atunci copilă orfană și săracă, neavând nici zestre, singura ei avuție pe acest pământ au fost lacrimile sale.

(Diaconul Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 38)