La Timişoara a avut loc a XX-a ediţie a Şcolii de vară de limbă, cultură şi civilizaţie românească
Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara împreună cu Asociaţia ',Alternativa culturală" au organizat, în perioada 15-27 august 2011, a XX-a ediţie a cursurilor de vară de limbă, cultură şi civilizaţie românească.
Şcoala de vară s-a desfăşurat cu sprijinul Mitropoliei Banatului, al Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului, al Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor, al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara şi al Muzeului Satului Bănăţean.
Cursanţii - începători, intermediari şi avansaţi - au studiat, timp de două săptămâni, structurile gramaticale şi lexicale ale limbii române, precum şi elemente de cultură românească actuală. Pentru o mai bună cunoaştere a românilor la ei acasă, organizatorii au invitat cursanţii din Serbia, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia şi Bulgaria să descopere ţara- gazdă prin intermediul unor excursii tematice la Mănăstirea Radna şi oraşul Lipova, la Mănăstirea Densuş şi Episcopia Caransebeşului şi la Mănăstirea Timişeni. În aceste locuri, invitaţii din străinătate au putut învăţa despre specificul culturii creştine şi al spiritualităţii româneşti.
La despărţire, cei 30 de studenţi ai Şcolii de vară de limbă, cultură şi civilizaţie românească, impresionaţi de ospitalitatea cu care au fost primiţi şi apreciind valorile autentice pe care au fost învăţaţi să le împărtăşească, au promis că vor reveni şi anul viitor. Cea de-a XXI-a ediţie a Şcolii de vară va avea, aşadar, mai mulţi prieteni ca oricând.
sursa: ziarullumina.ro