Lansare de carte şi festivitate de rămas bun la Giula – Ungaria
La sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, aflat la Giula, în prezenţa mai multor membri ai comunităţii româneşti şi oficialităţi, între care s-a numărat Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, a fost lansat miercuri, 11 august 2011, albumul intitulat: „Poveştile caselor. Români în Buda şi în Pesta”, aparţinând Doamnei Maria Berényi şi având un frumos cuvânt introductiv semnat de Excelenţa Sa, Doamna Ireny Comaroschi, Ambasadorul României în Republica Ungară, sub patronajul căreia această carte a văzut lumina tiparului.
Evenimentul editorial de excepţie, marcat de apariţia celei de-a unsprezecea cărţi a Doamnei Maria Berényi, Directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, a consemnat şi momentul în care Doamna Ambasador Ireny Comaroschi, aflată la final de mandat şi-a luat rămas bun, cu emoţia inevitabilă, dar şi cu conştiinţa datoriei îndeplinite, de la comunitatea românească din Giula.
Cartea prezentată publicului românesc giulan, scrisă în trei limbi: română, engleză şi maghiară, a fost rodul unei idei şi iniţiative a Doamnei Ambasador Ireny Comaroschi, care a vrut astfel să ofere cititorilor acestui album un omagiu dedicat convieţuirii la un loc a mai multor culturi, între care la loc de cinste se numără cultura română, dar şi să îi aducă în atenţie pe românii care au trăit sau au trecut prin Budapesta, lăsând în urma lor ctitorii de seamă şi poveşti de viaţă demne de a fi auzite şi urmate. În acest demers, pana renumitei cercetătoare Maria Berényi, purtată de mintea şi sufletul său a purces cu curaj şi trudă în aventura de a îmbina cercetarea ştiinţifică de până acum cu tonul povestirii, captivant şi instructiv pentru orice cititor, lăsând în urma sa, ca dar de preţ, acest album.
Între cei care au ţinut să fie prezenţi la această întâlnire de suflet şi eveniment s-au mai numărat Domnul Gajda Róbert, Viceprimarul Giulei şi Deputat Parlamentar, Domnul Călin Cămărăşan, Consulul General al României la Giula, Domnul Răzvan Ciolcă, Consul al României la Seghedin, Domnul Ioan Ciotea, Directorul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria şi Preşedintele Autoguvernării Minoritare Româneşti din Giula, Doamna Eva Iova Şimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, Doamna Emilia Martin, Directorul Muzeului „Albrecht Dürer”, din Giula, Doamna Maria Gurzău Czegledi, Directorul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu”, din Giula, Doamna Mária Kalcsó Istvánné, Primarul Chitighazului, intelectuali de seamă ai comunităţii, între care Maestrul Ştefan Oroian, din Giula şi alţi invitaţi.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria