An de an, mii și mii de oameni o întâlnesc, unii cu probleme grave, alții veniți cu treburi la Iași, studenți credincioși, oameni cu procese grele, bolnavi incurabili, așa încât rândul format la trupul ei sfânt nu se sfârșește niciodată.
La cumpenele anilor, atunci când se apropie sesiunile de iarnă ori vară, rândul devine de-a dreptul impresionant, arătând cum devin oamenii dependenți de har și de cer mai ales în perioade de examen ale vieții lor.
Și mai ales atunci când se apropie sărbătoarea Sfintei Parascheva, rândul sparge tiparele Bisericii, se prelungește afară din ea și devine procesiune a credinței și a umilinței către preamilostiva fecioară.
Unii s-ar întreba de ce atâta înghesuială, de ce atâta zbucium la moaștele Sfintei? Oameni din Iași, care pot să o venereze în fiecare zi a vieții lor, nu ar putea sta deoparte atunci când sutele de mii de pelerini din toate colțurile țării se strâng sub aripile ei, în cuibarul Bisericii?
Dar întocmai cum se întâmplă în viața de zi cu zi, așa e și cu cinstirea sfinților. Când e ziua de naștere a cuiva și îl cauți, îi aduci o floare, îl îmbrățișezi și îi urezi cele mai alese doriri, e mult mai important pentru tine și pentru el decât i-ai spune aceste lucruri în fiecare zi.
Mai există un înțeles ascuns al acestei aglomerări de oameni la hramul Sfintei. Este „dumnezeiescul Har, care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le plinește“, care se revarsă din ceruri peste credincioșii aflați în rugăciune la picioarele Cuvioasei.
Lecția ei pentru noi este o lecție de smerenie, de credință nestrămutată și de dorire de cele cerești. În tainița sufletului ei, rugăciunea s-a transformat în ocean de iubire și de unire cu Dumnezeu. Necunoscută de nimeni, dăruitoare de cele pământești și de cele cerești, într-o umilință desăvârșită, dornică de Locurile Sfinte și de rai, Cuvioasa Parascheva a devenit prin iubirea Stăpânului un adevărat focar de credință a Balcanilor. Europa de Est întreagă celebrează nașterea ei întru veșnicie. Epivata, Tracia, Bulgaria, Serbia, Grecia și România, toate aceste țări sunt pline de Biserici ridicate în cinstea ei, de oameni care-i poartă numele.
Nu ostenește nicicând să dăruiască vindecare, alinare și ajutor miilor de pelerini. Nu se supără când sute de mii de mâini o ating, o sărută și îi cer ceva. Nu încetează să asculte pe oameni și să le ducă durerile la Tronul bucuriei, acolo unde se șterge toată lacrima de pe toată fața.
Și oamenii au simțit-o. Dintre miriadele de închinători, puțini sunt cei care să nu aibă de povestit o minune, o istorie sfântă, o vindecare, o picurare de lumină în viața lor sau a celor dragi, un semn dumnezeiesc, o străfulgerare de cer în rugăciune. Moldova toată – și nu numai – este minunea Sfintei Parascheva. În țesătura de har a istoriei, milioane de oameni au primit har de la Dumnezeu prin rugăciunile ei. Generații întregi de oameni i-au sărutat trupul firav, clădindu-și veșnicia prin credința în Dumnezeu Care este minunat întru sfinții lui. Așa că sufletul ei blând și smerit, firav în bătaia vântului de dincolo de răsărit, e mai măreț și mai impunător decât orice putere de pe acest pământ. E ca un munte înalt, care stă cu culmile la Tronul lui Dumnezeu, și ale cărui poale ating Moldova și întreaga creștinătate.
Așa că atunci când veți săruta mâinile sfinte ale Cuvioasei, gândiți-vă câte milioane de oameni le-au sărutat și au primit mângâiere, lumină și bucurie. Și să aveți credință că vă veți vindeca de boala întunericului înstăpânit în lume prin păcat.